Dacă la fotbal masculin situația Timișoarei este dezastruoasă, fetele salvează onoarea Banatului. Echipa feminină a Politehnicii a învins astăzi Vasas Odorhei cu 6-0 și are 6 puncte avans față de U Olimpia Cluj, cu 6 meciuri rămase de disputat.
Partida jucată pe arena Știința pe o vreme total nefavorabilă și contând pentru runda a patra a play-off-ului nu a avut însă istoric. Fetele pregătite de Mirel Albon s-au impus cu 6-0 (3-0), însă diferența putea fi chiar mai mare.
Cu un joc bun de posesie, o apărare solidă care a făcut o construcție excelentă și cu contraatacuri rapide, alb-violetele și-au impus rapid jocul, iar problema câștigătoarei nu s-a pus. Anda Jivan, Bianca Ienovan și Antonia Bratu au făcut 3-0 până la pauză, iar în repriza sceundă au mai înscris Clara Roșu (2) și Nikoleta Kurja. Așadar, Politehnica are doar victorii de când a început sezonul regulat, dar și în play-off, echipa primid gol într-un singur joc.
Poli este prima cu 45 de puncte, în timp ce pe locul doi se afla campioana în exercițiu, Olimpia Cluj – 39 de puncte, podiumul fiind completat de Carmen București, 33 de puncte cu un joc mai puțin disputat.
Comentarii prin facebook