La fel ca în fiecare an de Paşte, Primăria şi Consiliul Local ale comunei Giroc și Casa de Cultură “Ionel Lucian Șipoș” organizează în zilele de 16 și 17 aprilie, Ruga Giroceană 2023. Organizatorii promit muzică, joc și voie bună.
Pe scenă vor urca: Ramona Viţa, acompaniată de orchestra VYP Music; Alex Surdea, acompaniat de A.S. Orkestra; Ansamblul Folcloric “Ghiocelul” Giroc; Andia; DJ Paul Damixie
Manifestarea va avea loc în Grădina de vară a Căminului Cultural.
Primăria Giroc transmite că, având în vedere organizarea rugii, începând din data de 16.04.2023, ora 8:00 și până în data de 18.04.2023, ora 6:00, în scopul bunei desfășurări a evenimentului, traficul rutier va fi închis pe strada Trandafirilor de la intersecția cu strada Semenic până la intersecția cu strada Muncitorilor.
Comentarii prin facebook