Sculptura ”Palma roșie”, subiect de discuții în plenul CJ Timiș. În perioada următoare va fi dată jos

Una dintre cele mai controversate lucrări de artă amplasată în Timișoara în ultima perioadă, ”Palma roșie” realizată de Bogdan Rață, se apropie de ”expirare”. Consilierii județeni s-au interesat de soarta acesteia, pentru că creația a fost amplasată pe terasa complexului Bastion, administrată de județ. În curând, aceasta va dispărea.

Este avizată conform legislației amplasarea acelei creații artistice pe Bastion, a întrebat consilierul județean PSD, Ioan Sorincău. Opinia sa este că această lucrare ar putea afecta terasa complexului Bastion.
Cum a fost amplasată «lăbuța» aia roșie pe clădirea bastionului, care a fost reabilitată pe fonduri europene și se pune în pericol integritatea unui mijloc fix de patrimoniu?. Avem aviz de la Direcția de Cultură? Știu că în precedentul mandat CJ voia să pună pe clădire un indicator cu denumirea consiliului județean și cei de la Cultură n-au dat aviz tocmai pentru că se poate distruge hidroizolația, se poate distruge structura de rezistență a unei clădiri de patrimoniu. Avem acum aviz de la Direcția de Cultură pentru «lăbuța» respectivă?”, au fost întrebările lansate de Sorincău.
În discuție se află lucrarea intitulată „The Middle Way”, o sculptură a artistului Bogdan Rață, o palmă de mari dimensiuni, de culoare roșie, care a fost amplasată la începutul lunii martie pe Bastionul Theresia. Reacția timișorenilor a fost destul de vehementă la adresa sculpturii, stârnind numeroase controverse pe rețelele de socializare.
Totul e legal, sunt obținute aviele necesare, a spus în plenul din această săptămână Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș. Ca dovadă, la următoarea ședință de plen vor fi prezentate și documentele respective, a garantat acesta. Teoretic, în scurt timp ar trebui ca sculptura să fie dată jos de pe Bastion, întrucât ar urma să expire avizul de la Direcția de Cultură. Dar, deocamdată, amplasarea e „în termen”, spun cei de la Muzeul Național a Banatului, care s-au ocupa de amplasarea statuii pe clădirea care le este și sediu temporar.
Lucrarea monumentală „The Middle Way”, colorată acum în roșu și înaltă de patru metri, a fost realizată în 2014 de sculptorul Bogdan Rață. După Independents Liverpool Biennial 2014, unde lucrarea a fost expusă, doi ani, în faţa clădirii St. George’s Hall, ea a ajuns în Piața Milenium din Baia Mare. În 2017, The Middle Way a fost expusă în fața primăriei din Cascais, în Portugalia. În 2018 a ajuns la Porto și, apoi, în Kiev, Mîkolaiv și Dnipro, în Ucraina.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Marxău, Leninău & Stalinău a spus: (aprilie 29th, 2023 at 12:47 )

Musiu Sorincău știe, că el a aterizat direct de pe băncile liceului (construcții de mașini, nu arte) în funcția de șef de formație la AEM. Apoi a intrat la Politehnică și de îndată ce-a ieșit cu diploma-n mână, a plecat ca specialist la rafinăria Banias, în Siria. Probabil era perioada când Securitatea dormea și orice petrov trecea granița pe furiș. În rest, a trecut prin vreo douăzeci de funcții de adjunct și șef. Și impregnat cum era de spiritul multicultural al Timișorii, s-anscris, evident, în PSD.

Asta înseamnă să fii inginer, expert și specialist: să-ți dai cu părerea despre o problemă tehnică pentru că ai citit acum niște ani, în presă, în loc să pui mâna pe-un creion și să demonstrezi pe hârtie, că așa e, în plm!!!!!!!!!!!!
(pentru a obține unele date pentru calcule, poate accesa arhivele naționale austriece. Mă gândesc că știe germana, ca orice politehnist care se respectă, crescut și format pe Bega după cum nu uită să precizeze în cv)

cetatean a spus: (aprilie 29th, 2023 at 22:23 )

Ahahaha, se plange PSD de o palma ROSIE. Nici doctrina nu mai este ce era odată. Măcar pe vremea lui Ilici știai că îs comuniști. Acum sunt doar hoti de stânga.

Flitulescu a spus: (aprilie 30th, 2023 at 09:28 )

Sigur se pricep altii la arta mai abitir ca Sorincau, dar intrebarile lui sunt legitime. Vin din spatiul public. Dar daca vrei sa muti discutia, s-a dat ordin pe unitatea USR sa ne legam de viata li evolutia lui personala. Mi-e mie rusine, eu nu fac golania asta….

Fitilescu a spus: (aprilie 30th, 2023 at 11:51 )

săracii civili din FSN, PDSR, PSD, PRM, PUNR, PSM, PNL, PDL, PD, AUR etc.!!! Au venit useriștii cu ordin de zi pe unitate și-i prigonesc!
Vai, vai, vai !!!!!!!!!!! Săriți oameni buni, să nu vă vindeți țara! Hoardele soroșiste și oculta ne asupresc!

Delia a spus: (aprilie 30th, 2023 at 16:57 )

Vad ca a fost adusa aceasta mânuță la Timisoara dupa ani de peregrinari prin alte meleaguri. E timpul sa-si reia drumul, sa mai bucure si alte urbe!

Baluba a spus: (aprilie 30th, 2023 at 18:37 )

Vopsiți-o VIOLET!!!

Baluba a spus: (aprilie 30th, 2023 at 18:40 )

Vopsiți-o VIOLET!!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.