A condus tot sezonul, iar după prima parte a campionatului a avut 10 victorii din 10 fără gol primit. A continuat să fie pe primul loc și în play-off, dar a început să sufere, 0-7 la Cluj și doar 2-2 acasă cu Carmen. Cu toate acestea, fetele de la Poli puteau deveni campioane în ultima etapă, chiar și cu un egal acasă contra deținătoarei titlului, Olimpia Cluj. Nu s-a putut.
Un meci cu multă dorință, în care s-a pus osul, dar și un nivel per-total de campionat destul de scăzut. Poli avea posibilitatea, chiar și cu o remiză să devină campioană, dar Clujul a fost echipa mai omogenă și mai bună. S-a terminat 1-3 (0-2), după o partidă dominată de clujence și în care Poli a avut inițiativa doar în primele 2-3 minute și în ultimul sfert de oră.
Se putea mai mult? Cu siguranță, dar este un argint muncit și o promisiune că în viitor, hegemonia Clujului (singura echipă din 2011 care a câștigat campionatul), poate fi oprită. Oricum, acest loc 2 obținut de fetele Timișoarei este cea mai bună poziție ocupată în acest sezon de o echipă din capitala Banatului.
Au marcat: Mihaela Pop – autogol, respectiv Ioana Bălăceanu, Carmen Marcu, Miahela Ciolacu (penalty).
Comentarii prin facebook