Când a venit să muncească în folosul comunității ca primar, Dominic Fritz a promis că va fi bine. Că aparatul său va fi mai suplu, mai eficient, că nu vor mai fi atârnători de la PNL, dar nici de la partidul său, că meritocrația va pune piciorul ferm în administrația municipală. Apoi a aflat că în instituție mai este și un sindicat, iar acel sindicat zis și ”Liber” avea funcția de a apăra interesele membrului său, fie că el se numește Chiș Culiță sau Rodica Aurelian. Sau mai ales ei. Din acel moment a început adevărata luptă a lui Dominic Fritz, pentru că sindicate sunt multe pe lumea asta.
Platonic vorbind, sindicatul apără pe angajat de abuzul angajatorului. Dar cine stabilește dacă abuzul este abuz? Nici liderul, nici primarul, nici membru de sindicat, ci instanța. Așa a început o lungă poveste despre mai multe organigrame și mai multe concursuri de angajare organizate de municipalitate pentru a se ajunge la acel aparat suplu și eficient, bazat pe meritocrație promis de primărie. Pentru că sindicatul, cum spuneam, poate fi el și „liber” în denumire, dar poate fi și „galben”, pliat pe vechea conducere, sau „căcăniu”, mânat de alte atâtea interese. Nu vorbim acum de sindicatul d-lui Negrei, liderul de la Primăria Timișoara, să fie clar.
Căci dumnealui sigur conduce acel sindicat cu sufletul curat, cum scrie la carte, dar sunt alte sindicate mai rele și urât mirositoare care s-au obișnuit ca managementul respective instituții publice să danseze după cum fluieră sindicatul și invers, ca șefii aleși să-I invite și pe ei la „horă”, pe lideri, acolo unde se autorizează aproape totul în urbea asta.
Știți vorba aia cu „să fie bine”? Iar acum nu a fost „bine”. Nu a fost bine nici pentru sindicat, dar din lupta asta nici primăria nu și-a putut face treaba cum a promis, iar alegerile vin repede de te întrebi câte mandate îi trebuie unui primar să facă ce ne-a promis. Să mai votezi un primar care nu poate? De ce nu poate? Nu e treaba noastră, noi vedem doar că nu poate și gata!
E și asta o treabă sindicală, să arăți că primarul nu poate, că nu e eficient, că nu își poate ține promisiunile? Pentru că dacă schimbi o organigramă și pui alt șef să facă ce făcea Chiș Culiță, atunci Chiș Culiță are două variante de lucru. Dacă e atât de vulnerabil, atunci pleacă, să nu trezească ursul. Dacă e tare și tăios, atunci merge în instanță, căci are dreptul constituțional. Sindicatul și el trebuie să arate că muncește, deschide și el procese. Câștigă, pierde, iar câștigă, nici nu mai contează dacă iarăși pierde, că instituția trebuie să plătească doi șefi tot acest timp. Ani buni. Cel care lucrează și cel care nu lucrează, dar așteaptă să se pronunțe instanța, iar din toată această așteptare noi nu vedem aparatul ăla suplu, ăla fără bani cheltuiți aiurea.
Deci primarul nu poate, iar asta e victoria sindicatului, nu organigrama neapărat. La urma urmelor, asta ar fi interesant să ne spună primarul Fritz. Câți oameni lucrează în primărie și câți stau să ascută creioanele? Nu de puturoșenie, ci ca urmare a faptului că instituția i-a pus pe linie moartă, pentru a aduce un om mai performant, justiția i-a adus înapoi, iar acum sunt doi. Unul mai bun ca ălălalt, unul pe două salarii. Dacă primarul își face treaba și așa, poate că merită „investiția”, dar e bine de știut câte dubluri avem.
Comentarii prin facebook