Generația de absolvenți cu numărul 100 a Universității Politehnica Timișoara a avut parte de o ceremonie de zile mari/Foto

Promoția 2023 ai Universității Politehnica Timișoara, una specială pentru că este cea cu numărul 100, prima a fost în 1924, a avut sâmbătă ceremonia de absolvire. Pentru a le mulțumi și a le răsplăti eforturile depuse, conducerea UPT a dorit să le ofere o festivitate memorabilă.

Debutul acțiunilor a avut loc în Piața Victoriei, pe platoul din fața Rectoratului UPT, cu un flash-mob și un moment artistic urmat de Parada Absolvenților care, acompaniată de trupa SuperChill, dar și de părinți și de prieteni, s-a îndreptat spre Stadionul Știința, locul de desfășurare al ceremoniei, care a fost moderată de îndrăgitul actor Pavel Bartoș.

Debutul ceremoniei a avut loc odată cu intonarea imnului academic al UPT de către cunoscutul muzician Horia Crișovan, compozitorul acestuia.

„Prima generație de absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara a fost în 1924 ceea ce înseamnă că în acest an, 2023, aniversăm a 100-a generație a universității noastre. În 1923, atunci când regele Ferdinand a inaugurat prima clădire a campusului universitar al Timișoarei, Pavilionul de la Mecanică, a definit Politehnică și ca „un cuib al gândirii și simțirii românești”. Având în vedere și faptul că începerea construcției la Catedrala Mitropolitană a a avut loc doar în 1936, putem spune că anul 1923 a fost un an important pentru istoria modernă a orașului nostru. Au urmat 100 de ani cu 100 de generații de absolvenți ai Politehnicii, peste 140.000, ingineri și nu numai, care au rămas în Timișoara sau au dus cu ei peste tot în lume spiritul tolerant al Banatului. Politehnica nu a însemnat doar Timișoara ci și generații de subingineri sau ingineri la Hunedoara, Arad sau Reșița, întregind astfel un tablou al unei dezvoltări regionale și naționale”, după care i-a felicitat pe absolvenți, precizând că „dacă generația 1956 sau cea din 1989 s-au confruntat cu sistemul totalitar sunt convins că voi, generația 100, care ați trecut, la rândul vostru, printr-o perioadă mai dificilă, nu vă mai temeți de nimic”, a declarat rectorul UPT, Florin Drăgan.

Pe scena instalată pe Stadionul Știința au urcat apoi reprezentanți ai mediului economic, cu care Universitatea Politehnica Timișoara are, probabil, cea mai bună relație din învățământul românesc. Christian von Albrichsfeld, directorul general Continental România, Diana Năstase, director HR la Flex și Sabin Totorean, director general Nokia România, i-au felicitat pe absolvenți pentru reușita lor, le-au urat succes în carieră și în viață, amintind că în lumea de azi, tot mai tehnologizată, aflată într-o schimbare accelerată, provocările sunt mari, dar și oportunitățile sunt la fel.

Aceștia au adăugat că angajatorii îi așteaptă, Timișoara de azi oferă locuri de muncă extraordinare, exprimându-și și speranța că poate de aici va pleca și viitorul unicorn al României.

Reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara, Paul Stiegelbauer, a prezentat salutul studenților adresat generației 100, amintind și de comunitatea pe care UPT o crează, o comunitate care va construi lumea de mâine și o va face mai bună.

Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, Radu Vasiu, a rememorat propria sa experiență, de student și, ulterior, cadru didactic al UPT, cu toate schimbările care au avut loc, de la Revoluție și reforma sistemului educațional, până la internaționalizarea și integrarea în sistemul de învățământ superior european, declarând că „pentru voi este un final, al perioadei de studii, dar, totodată, și un nou început, în care intrați cu un nou statut, acela de inginer”.

Au urcat apoi pe scenă reprezentanții celor 10 facultăți ale Universității Politehnica Timișoara, care au mulțumit profesorilor care i-au ghidat și le-au lărgit cunoașterii, dar și părinților, care i-au susținut mereu, au vorbit despre perioada frumoasă a studenției, chiar dacă a fost o generație greu încercată, dar care a trecut de toate obstacolele cu capul sus și a ajuns la momentul absolvirii, despre prieteniile legate în perioada studenției, despre visurile cu care au venit la Politehnică și despre competențele cu care pleacă de aici pentru a-și făuri viitorul și a-și creiona cariera, fiindcă Politehnica le-a oferit GPS-ul și pașaportul spre viitor.

Iar pentru a demonstra încă o dată că Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat și a răsplătit întotdeauna performanța, conducerea UPT a decis să continue tradiția instituită în urmă cu câțiva ani, de evidențiere și recompensare a studenților excepționali, care au obținut media 10 pe tot parcursul studiilor de licență, prin acordarea, în cadrul Ceremoniei de Absolvire, a unor diplome „Magna Cum Laude”.

În acest an, trei astfel de diplome au fost acordate „în semn de apreciere pentru rezultatele academice remarcabile, pentru dedicare și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea didactică, pe întreg parcursul studiilor universitare de licență, materializate prin media generală 10 pe toți anii de studiu”, absolvenților Sonia Anamaria Tuculia, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației, Karla Elisabeth Lovasz, de la Facultatea de Mecanică, specializarea Robotică, și Andreas Marko Farkas de la Facultatea de Mecanică, specializarea Ingineria Autovehiculelor.

La rândul său, Pavel Bartoș le-a transmis absolvenților să-și urmeze visurile, să nu se teamă de greșeli, ci să învețe din ele, să se bucure de fiecare clipă, să aibă încredere în ei și să fie fericiți în viață.

Impresionantul foc de artificii care a urmat a venit ca o încununare a perioadei de studenție, iar show-ul formației Zdob și Zdub i-a ridicat pe toți în picioare, într-un final electrizant al unei ceremonii de absolvire memorabile.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.