Arhiva pentru luna: iulie 2023

Sondaj INSCOP, iunie 2023. PSD şi PNL continuă să scadă, AUR să crească, ajungând pe locul II

Sondaj INSCOP, iunie 2023. PSD şi PNL continuă să scadă, AUR să crească, ajungând pe locul II

Ultimul sondaj realizat pe luna iunie de către INSCOP arată că PSD a pierdut, comparativ cu luna anterioară, două procente, ajungând la 28,7%, AUR este al doilea partid în preferințele românilor, trecând de 20%, iar PNL a căzut la 18%. USR a crescut puţin în ultima lună. Potrivit unei analize INSCOP, aflat în opoziție, AUR

Administrația USR trasă la răspundere de PNL Timișoara. Statuia lui Ion I. C. Brătianu, înconjurată cu saci de gunoi

Statuia fruntașului liberal Ion I. C. Brătianu din Parcul Civic din Timișoara ascunde gunoiul adunat din împrejurimi, acuză reprezentanții PNL Timișoara, care se confruntă din nou cu delăsarea și aroganța administrației USR, mai spun aceștia. În lunile aprilie și mai, reprezentanții liberalilor au făcut repetate sesizări către Primărie pentru tăierea vegetației din parcurile timișorene, unele

Soarta Colterm se decide joi. Jocurile care se fac pe seama patrimoniului societăţii de termoficare/Update. Despre „săgeţi”

Joi, Comitetul Creditorilor de la Colterm se va întâlni pentru a doua oară, după ce, în şedinţa precedentă, desfăşurată pe 27 iunie, nu s-a format o majoritate. Se va vota între două planuri, unul susţinut de primărie, altul de administratorul judiciar, acesta din urma având şi câteva “săgeţi” în Consiliul Local, una fiind şi fotografiată.

Se întrerupe apa

Aquatim anunţă întreruperi la furnizarea apei pe mai multe străzi, miercuri în Timişoara

Miercuri, 6 iulie 2023, între orele 8-19 se vor executa două conectări de conducte pe Calea Aradului. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în zona delimitată de Calea Aradului, Calea Sever Bocu, strada Amurgului și Piața Consiliul Europei, inclusiv la Iulius Town, pe Calea Torontalului – porțiunea dintre Calea Circumvalațiunii și strada Timiș

Tevita Manumua, în stânga. FOTO: Sebastian Tataru / Sport Pictures

SCM USV Timişoara continuă să alimenteze naţionalele României de rugby

Federația Română de Rugby a anunțat lotul pentru cel de-al doilea cantonament al naționalei. Dacă în primul stagiu de pregătire au fost 50 de jucători, acum lotul se reduce la 44. FRR anunță că este vorba tot despre un „lot lărgit”, iar echipa bănăţeană dă șase rugbiști. Ciprian Chiriac, Vlad Neculau, din pachetul de înaintare,

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine cu ediția a cincea

Unul dintre cele mai atractive evenimente organizate la Timișoara, Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine cu o nouă ediție. Organizat de Muzeul Național al Banatului acesta a ajuns la cea de a cincea ediție și va avea loc în perioada 14-16 iulie, în parcul Castelului Huniade din centrul Timișoarei. Festivalul Medieval al Castelului Huniade, devenit

Pasionații de jocuri electronice pot studia la masterat la Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara înființează un program de masterat cu totul diferit față de ceea ce oferea până acum. Acesta va oferi studii pentru pasionații de jocuri, specialiștii în acest domeniu sunt foarte căutați pe piața muncii. Industria jocurilor video este în continuă expansiune, iar numeroși absolvenți de licență ai UPT au creat deja jocuri pentru

Vali Velcea, portarul celor de la Venezia, primul la Bac la LPS Banatul

Unul dintre tinerii bănăţeni, care trebuie urmărit în următorii ani, a trecut cu brio examenul maurităţii. Legitimat la Venezia în liga secundă italiană, după un prim sezon în străinătate la Genoa, talentatul portar şi-a arătat abilităţile şi la Bacalaureat 2023. Deşi de-a lungul anilor i s-a pus şi beţe în roată, Vali a promis că

Ansambluri folclorice din Tahiti, Panama, Georgia și multe alte țări, pe scena din Iulius Gardens, în cadrul „Festivalului Inimilor”

Ansambluri folclorice, de pe patru continente, vor veni în inima Banatului în cadrul „Festivalului Inimilor”, iar Iulius Town găzduiește în acest an o parte dintre spectacolele acestora. Evenimentul are loc în mai multe zone din oraș, iar în Iulius Town vor fi momente artistice, în fiecare zi, în perioada 5 – 9 iulie 2023, începând

Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Variaş

Începînd cu dat de 1 iulie, la cunoscutul ştrand din Variaş, se fac cursuri gratuite de înot pentru copii. Aceste cursuri au intrat în obişnuinţă, desfăşurându-se în fiecare an. Înotul este considerat cel mai sănătos sport şi tocmai de aceea este recomandat tuturor persoanelor şi în special copiilor. Copiii din Variaş au posibilitatea ca, în

Protecția Consumatorilor a închis două unități de alimentaţie publică din centrul Timișoarei

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a demarat un control moperativ în zona centrală a Timișoarei. Astfel au fost verificate patru unități de alimentație publică (restaurante, fast-food). Mai exact, au fost fost verificate SC LA FOCACCERIA SRL, SC AKD GREEN HOUSE SRL, SC DRUNKEN RAT SRL, SC FALAFEL KING SRL. La toate unitățile verificate au

Raoul Trifan: Guvernul Ciolacu ne oferă rafturi goale

Ordonanța de Urgență privind plafonarea preţurilor la unele produse alimentare va avea ca efect dispariția unor alimente de pe rafturi, considerăî senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan. El dă ca exemplu Ungaria unde s-a încercat acelaşi experiment nefericit cu consecinţe negative.    Raoul Trifan afirmă că măsurile luate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu amintesc

De la instalarea celor 16 stații de încărcare, numărul mașinilor electrice din Timișoara a crescut cu peste 40%. Urmează să fie amplasate alte 21 de staţii

Timișoara este orașul cu cele mai multe stații de încărcare electrice instalate cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, la nivel național. Anul trecut, Primăria Timișoara a instalat 16 stații în Timișoara, iar acum, AFM a verificat implementarea proiectului conform contractului de finanțare. Astfel, Primăriei Timișoara îi va fi rambursată suma de 1.899.835 lei.

scm timisoara rugby

Rugbiştii s-au reunit în efectiv redus. Echipa care se pregăteşte prin oraş, are şi nume noi

SCM USV Timișoara a reluat pregătirile pentru partea a doua a Ligii Naționale de Rugby. În această primă săptămână (3-9 iulie), jucătorii vor avea un program de pregătire fizică, la Agronomie, la Constructim și la Smartfit. Partea secundă a sezonului se va juca fără rugbiștii convocați în cel de-al doilea cantonament al echipei naționale de

Rezultatele de la Bacalaureat după contestații

Foarte multe medii schimbate după contestaţii la Evaluarea Naţională! Oare la ce gândeau profesorii când le corectau…

Stupoare, după contestaţii. Foarte multe lucrări şi-au scimbat media, asta după ce în 2023, anul grevei profesorilor, s-au depus şi cele mai multe contestaţii. Peste 27 de mii de contestații depuse la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, cel mai mare număr de nemulțumiri din ultimii 8 ani. Peste 24 de mii de note erau

Încă se mai „poartă” furturile din maşină! Doi „găinari” prinşi după mai multe spargeri

La începutul săptămânii, polițiștii Postului de Poliție Moșnița Nouă au reușit depistarea a doi bărbați bănuiți de furturi de și din auto. În fapt, în perioada 02/03.07.2023, polițiștii Postului de Poliție Moșnița Nouă au fost sesizați cu privire la faptul că din localitatea Moșnița Nouă a fost sustras un autoturism, iar din alte 4 autovehicule,

Demarează acțiunea de montare a noilor contoare digitale ale Aquatim

Echipele Aquatim sunt de astăzi în teren pentru a lăsa înștiințări primilor beneficiari ai contoarelor de ultimă generație achiziționate de companie Aceștia sunt locuitorii Zonei Plăvăț 2. Ritmul de înlocuire preconizat este de aproximativ 80 de apometre pe zi. Următoarele zone vizate sunt: Ana Ipătescu, Fratelia, Steaua, Șagului, Dâmbovița și Freidorf. Prima tranșă sosită numără

La Timișoara va avea loc Campionatului European de Volei pe Plajă U22. Terenul principal, în Piața Victoriei

Între 26 și 29 iulie, Timișoara va fi gazdă a Campionatului European de volei pe plajă U22, masculin și feminin. Orașul a fost desemnat în această postură de către Federația Internațională de Volei, al cărei obiectiv este să găsească locații prielnice pentru promovarea și dezvoltarea acestui sport. Competiția se vor desfășura în Piața Victoriei și

Firmele angajate de primărie continuă acțiunile de cosire în oraș

În această săptămână, Primăria Timișoara continuă acțiunile de îngrijire a spațiilor verzi și a stabilit un program bine definit pentru cosirea ierbii, având în vedere cerințele de sezon și frecvența necesară pentru fiecare zonă. Echipele firmelor cu care lucrează municipalitatea vor avea program prelungit și desfășoară activități pe teren inclusiv în zilele de weekend. Prioritate

Editorial de Ino Ardelean

O ţară bolnavă, bolnavă, bolnavă…

„Salut, ce mai faci?”; „OK, mă duc să-mi iau un concediu medical. În weekend plec pe munte!”. Un dialog banal, pe care foarte probabil l-aţi auzit de nenumărate ori. E de domeniul firescului la români, care merg să-şi ia un concediu medical, precum se duc să-şi cumpere o pâine. A intrat chiar în fibra românului:

Top