Arhiva pentru luna: iulie 2023

Jebelul vrea să fie Sat European de Tineret 2024

Jebelul vrea să fie Sat European de Tineret 2024

Un grup informal de inițiativă din localitate a depus candidatura pentru titlul de Sat European de Tineret 2024 al comunei Jebel. Proiectul este susţinut de Primăria Jebel.  Programul presupune consolidarea comunității de tineret prin diferite activități care vor fi organizate de grupul de inițiativă. Primăria Jebel susține acest demers și implicarea tinerilor în comunitate. Următoarea

Lucrările la Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Speranța” vor fi finalizate în luna septembrie

Peste 300 de copii și tineri cu nevoi speciale se vor bucura de servicii de recuperare și terapie în cele mai bune condiții odată cu finalizarea lucrărilor la construcția Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Speranța”. Investiția realizată de Consiliul Județean Timiș e pe ultima sută de metri. Dacă lucurile merg cum trebuie, atunci

Amenajarea pentru Balta Lacului a atras cele mai multe voturi în cadrul bugetării participative a Primăriei Timișoara

Balta Lacului și amenajarea acesteia este proiectul care a atras cele mai multe voturi în cadrul bugetului participativ al Primăriei Timișoara. S-a încheiat votul pentru campania de bugetare participativă și peste 8.000 de timișoreni au votat proiectele propuse de comunitate, cu 25% mai mulți față de anul trecut. Sunt 12 proiecte care vor fi implementate

Deținătorii de câini „periculoși”, vizitați de oamenii legii. Câte amenzi s-au dat

În weekend, polițiștii orașului Deta împreună cu cei din cadrul cele doua secții rurale arondate, au organizat o acțiune în orașul Deta și cele 12 comune din aria de competență pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși din categoriile I si II. În cadrul activităților desfășurate, au fost

Fără precedent. Eduard Hellvig demisionează de la şefia Serviciului Român de Informaţii

Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, menţionând că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus, de modernizare a instituției. El a afirmat că ”pietrificarea în funcție nu este bună”, de acum înainte fiind nevoie de un nou suflu. Eduard Hellvig conduce SRI de opt ani, având cel mai lung mandat

Rezultate bune la Bac! Aproape 73% din elevii care au dat examenul maturităţii l-au luat, situaţia stă mai bine în Timiş

Un număr de 91.246 de candidaţi au promovat sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, informează, luni, Ministerul Educaţiei. Rata de succes se menţine la peste 70% pe ansamblul tuturor promoţiilor, această situaţie înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluţionarea contestaţiilor). „Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi

Dan Vilceanu

Dan Vîlceanu, om de bază al “echipei câştigătoare”, exclus din PNL

Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis, luni, excluderea din partid a deputatului Dan Vîlceanu, mâna dreaptă a lui Florin Cîţu. El a fost acuzat că nu a votat învestirea Guvernului Marcel Ciolacu. Vîlceanu a fost un apropiat al fostului premier şi preşedinte al PNL, Florin Cîţu. Excluderea s-a făcut la solicitarea organizaţiei PNL

Se lucrează la repararea drumului dintre Oravița și Anina

Drumul național dintre Oravița și Anina se va afla în perioada următoare în reparații. DRDP Timișoara a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuție în cadrul obiectivului „Consolidare corp drum DN 57B km 8+605 – km 8+790 dreapta”, npentru data de 12 iulie 2023. Lucrările vor fi executate de către SC Mecano Bau Trading

Au demarat lucrările la pasarela Gelu-Crizantemelor, de pe Bega

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat demararea lucrărilor de demolare a vechii pasarele Gelu, podul pietonal carte leagă zonele Iosefin şi Dâmboviţa. Aceasta va fi înlocuită cu una nouă, un pod pietonal și pentru biciclete. Momentan, pe durata lucrărilor, podul vechi va fi susținut cu macarale de mare tonaj. ”Construim un pod pietonal și velo

Colterm se aprovizionează cu cărbune în continuare. Societatea a primit și numeroase cereri de debranșare

Chiar dacă ne aflăm în perioada de vară, în depozitele Colterm sosește în continuare cărbune. Conform ultimelor date, stocurile de combustibil, la începutul lunii iulie, erau la cărbune de 14.076 tone, cu precizarea că 6.309 tone au intrat în cursul lunii iunie, iar la gaz până în prezent societatea a achiziționat 45.860 MWh gaz, cantitate

Summer Sale la Iulius Town! Reduceri de până la 70% la produse vestimentare de sezon

Summer Sale e a ajuns la Iulius Town, unde reducerile ajung de până la 70% la articolele de sezon! Consultaţi catalogul Summer Sale pe care Iulius Town l-a pregătit şi descoperiţi promoțiile din magazine! Moda devine distractivă atunci când ai opțiuni nelimitate și reduceri la o varietate de piese vestimentare, articole de încălțăminte, produse din

Se pregătea să zbore de pe autostradă. Amendă serioasă și permis suspendat

A „chinuit” accelerația, iar acum va plăti pentru asta. I s-a întâmplat unui șofer care credea că este la bordul unui avion. La data de 2 iulie, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au oprit pe A1, în zona localității Margina, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a

Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? RETIM și ADID Timiș încep a treia campanie de colectare a deșeurilor PERICULOASE din zona 1 rural a jud. Timiș din 2023

În toată luna iulie are loc campania prin care compania RETIM colectează gratuit deșeuri periculoase din menajer. Dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrațile-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați. Astfel, în perioada 03 iulie – 01 august 2023

Editorial de Eugen Sasu

O națiune se trezește la miezul nopții plină de sudori

Să nu spuneți că nu v-ați apucat cel puțin o dată în viață să vă zugrăviți apartamentul. Și că în anul ăla n-ați mai mers în concediu, căci omul simplu când renovează casa nu mai merge în vacanță, că banii s-au dus pe vopsea, pe amorsă, pe rigips, conducte PRP, calorifere, robineți, centrală termică, parchet,

A treia campanie trimestrială din anul 2023 de colectare gratuită a deșeurilor VOLUMINOASE în mediul rural din Zona 1 a județului Timiș

Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 03 iulie – 1 august 2023 cea de a treia campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi,

aquatim

Întreruperi la furnizarea apei în Timişoara şi în judeţ, la început de săptămână

Luni, 3 iulie, între orele 9-13 se va executa o conectare de conducte pe Calea Aradului. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în zona delimitată de Calea Aradului, Calea Sever Bocu, strada Amurgului și Piața Consiliul Europei, inclusiv la Iulius Town, pe Calea Torontalului – porțiunea dintre Calea Circumvalațiunii și strada Timiș -,

John Malkovich face casă închisă și la cea de-a treia reprezentație a piesei The Infernal Comedy. Sistemul online, din nou cu probleme

Și cea de-a treia reprezentație a piesei The Infernal Comedy, cu John Malkovich în rol principal, programată vineri, 21 iulie, de la ora 17, a atras un interes ridicat din partea spectatorilor. Biletele au fost puse în vânzare duminică, atât la casieria Teatrului Național Timișoara, dar și online. De la primele ore ale dimineții la

Generația de absolvenți cu numărul 100 a Universității Politehnica Timișoara a avut parte de o ceremonie de zile mari/Foto

Promoția 2023 ai Universității Politehnica Timișoara, una specială pentru că este cea cu numărul 100, prima a fost în 1924, a avut sâmbătă ceremonia de absolvire. Pentru a le mulțumi și a le răsplăti eforturile depuse, conducerea UPT a dorit să le ofere o festivitate memorabilă. Debutul acțiunilor a avut loc în Piața Victoriei, pe

SCM Poli îşi întăreşte poarta

Transfer cu greutate. Un portar cu experiență va face parte din lotul echipei viola, în sezonul 2023/2024. Un handbalist din Serbia a semnat contractul și va apăra buturile SCM Politehnica Timișoara. Numele său este Tomislav Stojkovic. Născut la 27 iulie 1985, în Belgrad, el măsoară 1.93 m înălțime și vine de la AS SGS Ramat

Top