Arhiva pentru luna: august 2023

Editorial de Eugen Sasu

Câțiva lideri PSD ar putea intra foarte ușor în istoria Timișoarei

Câțiva lideri PSD ar putea intra foarte ușor în istoria Timișoarei

Prefectul Mihai Ritivoiu a anunțat că va face diligențele necesare pentru revenirea stadionului CFR din Timișoara din starea de spital de campanie la cea de bază sportivă. Nu știu cum va face asta și pe ce bani în austeritatea asta, dar e bine că s-a gândit cineva și la asta. În schemă sunt mai mult

Mare sărbătoare pentru toţi creştinii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,

Cupa Poli, spre sfârşitul săptămânii în Sala Constantin Jude

Handbaliștii alb-violeţi vor disputa două noi teste la finalul acestei săptămâni, cu ocazia Cupei Poli. Două echipe din Serbia și două din România participă la ediția 2023. În prima zi, vineri, 18 august, se vor juca semifinalele: Ora 16.00, Universitatea Cluj – Metaloplastika Sabac Ora 18.00, SCM Politehnica Timișoara – Proleter Zrenjanin Sâmbătă, 19 august,

Alexandru Rogobete

Secretarul de stat Alexandru Rogobete despre conspiraţiile anti-vacciniste: Dezinformare, fake-news, demagogie și speculații

Timişoreanul Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, combate, punct cu punct, teoriile conspiraţiei privind noua strategie naţională de vaccinare. “Vaccinarea nu este și nu devine obligatori”, subliniază Rogobete. Un proiect de HG, lansat în transparență de către Ministerul Sănătății, prevede o nouă strategie națională privind vaccinarea. Imediat, pe rețelele de socializare au apărut

Se repară drumul național spre Băile Hercurlane

  Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuție la consolidarea DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane, pe sectorul aflat pe raza de administrare a Regionalei Timișoara, între km 89+700 și km 108+390. Lucrările vor fi executate de către Asocierea formată din Trustul de Construcții DROBETA S.A.

Minivacanța de Sfânta Maria nu a găsit Timișoara printre orașele atractive de vizitat

Timișoara nu a fost atractivă ca și destinație turistică nici în minivacanța de Sfânta Maria. Conform datelor cuantificate de o importantă platformă de rezervări hoteliere, city-break-urile realizate în câteva orașe românești au dominat solicitările, fiind mai mari chiar și decât cele pentru litoralul românesc. Printre aceste orașe, și o fostă capitală culturală europeană, care, se

Universitatea de Vest

Surpriza de la prima sesiune de admitere la UVT. Psihologia a atras cel mai mare interes printre candidați

Prima sesiune de înscriere la Universitatea de Vest a adus o creștere a numărului de viitori de studenți în noul an cu 4,5%. conform datelor cuantificate, cel mai mare interes a fost la Psihologie. Conform datelor UVT, cel mai căutat program de studii universitare de licență în acest an, în prima etapă a admiterii, prin

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest pregătește cea de a doua sesiune de înscrieri la facultate sau masterat

Universitatea de Vest Timișoara a încheiat prima sesiune de înscriere la noul ciclu universitar și deja pregătește cea de a doua sesiune de înscriere. Instituția a reușit să atragă, și în prima sesiune de admitere din 2023, un număr considerabil de aspiranți la studii universitare, dornici să devină studenți UVT. În prima etapă a admiterii,

Victorie surpriză și schimbare de lider în campionat după Super Rally Timișoara/FOTO

Timișoreanul Leo Borlovan, pe un monopost Funyo, a obținut prima sa victorie din carieră la Super Rally chiar la prima cursă organizată în orașul său natal, Trofeul Profi, care a schimbat și vârful ierarhiei în campionat cu două etape înainte de final. Un total de 30 de piloți din top s-au întrecut în cea de-a

Drumurile și aleile noastre se vor asfalta cu toate. SDM cumpără bitum rutier de 20 de milioane de lei

Un contract pe doi ani, cu posibilitatea de prelungire, și șapte mii de tone de bitum, acestea sunt datele din contractul scos la licitație de către Societatea Drumuri Municipale Timișoara. Firma de specialitate a Primăriei pregătește 19,6 milioane de lei, iar contractul a fost lansat în licitație publică pe SEAP. Cu această cantitate de bitum

Succes important obţinut în Croaţia de Anca Alexia Todoni

Anca Todoni a câştigat în Croația un nou turneu. Sportiva legitimată la CSM Timișoara a cucerit titlul la competiţia W25 de la Osijek. Românca nu a pierdut niciun set pe parcursul competiției din Croația. Todoni (18 ani, 435 WTA) s-a impus în faţa principalei favorite, Lina Gjorcheska (29 ani, 248 WTA), într-o oră şi 24

Editorial de Ino Ardelean

„Reforma” lui Ciolacu. Între Radio Erevan şi bancul cu evreul şi rabinul

Cred că au trecut trei săptămâni de când premierul Marcel Ciolacu ne tot ameninţă cu marea sa reformă administrativă şi fiscală, una cum nu s-a mai văzut în acest colţ de lume. Perioadă în care liderul PSD mai că nu s-a prezentat ca un Simon Bolivar al „reformelor”, în condiţiile în care se izbeşte de

Atenție la temperaturile ridicate

Mai cald decât în mod normal. Vremea în următoarele săptămâni

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în următoarele patru săptămâni în aproape toate regiunile ţării, iar precipitaţiile vor fi deficitare doar pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 14 august – 11 septembrie 2023. Astfel, în săptămâna 14 -21 august, valorile termice vor fi

deszapezire

CJ Timiș pregătește până la 24 de milioane de lei pentru deszăpezirea a două zone din județ

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru acordarea contractelor subsecvente necesare acoperirii serviciilor de deszăpezire, începând cu acest sezon de iarnă. Suma acordată începe de la 12,6 milioane la 24,1 milioane de lei, în funcție de necesarul de activitate care va trebui acoperit. Noile contracte vor fi valabile timp de trei ani și cuprind două

Autobuzele domină flota de transport local. Primăria vrea troleibuze noi și alocă 5,6 milioane de euro

Primăria Timișoara dorește continuarea extinderii programului de dotare cu mijloace de transport moderne, iar pe listă au ajuns și troleibuzele. În acest moment flota este dominată de autobuze și tramvaie, dar dorința este de a fi cumpărate 25 de noi troleibuze. Municipalitatea a câștigat concursul pentru acest obiectiv, dar va trebui să plătească aproape șase

Ping pong la Filaromonică sau concerte simfonice la Sala Olimpia. Viceprimarul Lațcău analizează ordonanța austerității

Dacă ordonanța austerității ar deveni realitate, s-ar ajunge în situația fie de închidere a Sport Club Municipal, a Casei de Cultură și a Filarmonici, fie în situația de a nu se mai tunde iarba în oraș timp de un an de zile, consideră viceprimarul Ruben Lațcău. Varianta optimistă ar fi cea de comasare a activității

Şagul reintră în circuitul naţionalei de fotbal

Dacă Timişoara este praf în ceea ce înseamnă infrastructura sportivă, iar unii dintre edili au ajuns să se laudă cu o banală autorizaţie de la pompieri pentru Sala Olimpia, iată că la Şag, naţionalele României îşi găsesc o adevărată casă. Dacă anul trecut cocheta bază de pe Timiş a organizat două meciuri ale naţionalei de

Căsuţe de lemn, ridicate de copii în Parcul Regina Maria. Proiectul Oglinda de Lemn/Foto

Parcul Regina Maria a fost, zilele trecute, locul de desfășurare al proiectului Oglinda de Lemn. Ateliere pentru copii și adulți, expoziții fotografice, demonstrații și prelegeri pe tema patrimoniului cultural din lemn, toate acestea au avut loc în parc, în apropierea structurii șarpantei bisericii de lemn aduse și remontate de la Povergina.  Micuții participanți au avut

Sărbători mari, de Sfânta Maria, la marginea Timişoarei. Rugi la Albina şi Urseni

Marţi, de Sfânta Maria fi mare sărbătoare în două localităţi aflate la o aruncătură de băţ de Timişoara. Este vorba de Albina şi Urseni, unde vor avea loc rugile celor două sate aparţinând de comuna Moşniţa Nouă. Primăria și Consiliul Local Moșnița Nouă organizează în data de 15 August – Ruga satelor Albina şi Urseni.

ADID Timiş atrage atenţia la campania “Eticheta Roşie”. Colectarea neseparată a deșeurilor poate conduce la amenzi serioase

Campania “Eticheta Roșie” urmărește conștientizarea locuitorilor județului Timiș referitor la nevoia de a se implica activ în procesul de colectare separată a deșeurilor. În cadrul campaniei, operatorul de salubrizare RETIM va efectua verificări permanente ale recipientelor de colectare. În situația în care se constată deșeuri amestecate sau prezența altor deșeuri decât cele menajere, RETIM va

Top