Minivacanța de Sfânta Maria nu a găsit Timișoara printre orașele atractive de vizitat

Timișoara nu a fost atractivă ca și destinație turistică nici în minivacanța de Sfânta Maria. Conform datelor cuantificate de o importantă platformă de rezervări hoteliere, city-break-urile realizate în câteva orașe românești au dominat solicitările, fiind mai mari chiar și decât cele pentru litoralul românesc. Printre aceste orașe, și o fostă capitală culturală europeană, care, se pare, a știut să își valorifice la maxim acest titlu.

Orașele Braşov, Sibiu, Oradea şi Bucureşti au fost cele mai rezervate destinații din această vacanță, în timp ce litoralul românesc este a doua destinaţie ca popularitate, cu 18,86% dintre rezervări. Au fost cerute mai ales camere în Costineşti, Mamaia, Eforie Nord şi Neptun.

Preţul mediu pentru un sejur de două nopţi în această minivacanţă de Sf. Maria este de 892 lei pentru două persoane iar cele mai multe rezervări (33,81%) au fost efectuate în marile oraşe ale ţării, potrivit platformei hoteliere online.
Zona montană a atras 13,32% dintre rezervări, cele mai multe cereri fiind înregistrate în Sinaia, Buşteni, Predeal şi Bran. Românii au ales și destinaţiile balneoclimaterice din ţară (cu 8,65% dintre rezervări), opţiunile lor fiind deja tradiţionalele Sovata, Praid, Băile Felix şi Băile Herculane.
Conform platformei hoteliere online Travelminit.ro, numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sf. Maria a crescut cu 8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2022. O altă diferenţă este că 2023 este primul an în care nu litoralul este principala destinaţie aleasă de turişti pentru petrecerea minivacanţei.
Preţurile sunt mai mari la mare decât la munte cu aproximativ 25% pentru rezervările de familie şi cu aproximativ 32% pentru rezervările de cuplu, pentru acest weekend. De exemplu, preţul mediu pentru un sejur de Sf. Maria pe litoral este de 1.276 lei (pentru două persoane) şi de 1.541 lei (pentru o familie), pe când acelaşi sejur la munte are un preţ mediu de 873 lei (pentru două persoane) şi de 1.162 lei (pentru o familie).
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit are în portofoliu Portofoliul companiei conţine 7500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi. 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Dinu a spus: (august 14th, 2023 at 13:02 )

Și nici nu va fi „atractivă”…atât timp cât nu este este „atractivă” pentru mass-media centrală! Reclama este sufletul comerțului, în cazul de față a turismului! Simplu!

Vinitura a spus: (august 14th, 2023 at 14:05 )

De vreo șase ani sunt „timișorean” prin adopție profesională și încerc o părere obiectivă. În ultimul an am vizitat cele patru orașe și vara și iarna. Cu toate problemele lui, prin dimensiune și opțiuni, Bucureștiul este altceva. Celelalte trei, cu toată promovarea excesivă, nu rup gura târgului. Dacă azi, ar trebui să aleg un oraș în care să traiesc/mă stabilesc, alegerea ar fi rapidă și ușoară: Timișoara.
Înțeleg dorința timișorenilor pentru un oraș „altfel” dar nu pot să înțeleg atitudinea de nemulțumire permanentă. Timișoara nu este orașul perfect, dar nici nu este în urma orașelor (mult)promovate/mediatizate/idealizate.

#Bedeleanu a spus: (august 14th, 2023 at 14:49 )

Din cauza lu’ Dragniia bă!
Ciuhandu primar 20 de ani, cu excepția faptului că a vândut toată piatra șlefuită de granit, care se afla in pavajul orașului de 100 de ani, altor municipalități din Europa, nu a mișcat nimic, nu a lăsat urmă nici cât un melc pe istoria orasului. Ba pardon, era să uit, a împroprietărit cu acte contrafăcute pe unii din clanurile și neamurile lui și ale lui Nicușor Miuț, da ăla macar a fost un pic pe la gheboaia, ăsta în schimb stă ascuns ca un hârciog.
Robu a mișcat lucrurile în bine, pietonalele, pasajele Jiul și Popa, Sapca și a asfaltat Ronatul și Mehala.
Acum când era rost de ceva turiști și reclame ne-am pricopsit cu păcăliciul asta se Fritz. Toți banii pentru acțiuni publicitare, reclame, spectacole și alte acțiuni de promovare Timișoara capitala culturala, au ajuns în buzunarele unor ONG- uri și persoane fizice din București.
Timișorenii din mediul cultural au rămas cu degetul in gură, ca proștii, nici măcar nu au auzit de beneficiarii fondurilor destinate pt. capitala culturală.
Sa vină turiștii să vadă ce? Pe cine? Eventual să-i vadă pe neamurile lu’ Ciuhandu, că s-au întors „dă pă diasporă”, să să „petrece șî ei”, că pot, aici, că pe Germania mai canci.

@Bedeleanu a spus: (august 14th, 2023 at 16:05 )

Astăzi este o zi norocoasă am găsit viitorul primar al Timișorii,unul care analizează totul perfect bine informat și se pare că le știe pe toate ,exact omul de care avem nevoie.

Ronatean de 50 de ani a spus: (august 15th, 2023 at 10:15 )

Domnul Bedeleanu ori este postac ori informat greșit. Pietonalele le-a preluat la stadiu de licitație pentru execuție de la administrația Ciuhandu. Marea lui realizare a fost modificarea proiectului din Piața Libertății. Bine că nu a reușit mai mult! Iar asfaltatul Ronatului și a Mehalei s-au „întâmplat” tot în administrația Ciuhandu, inclusiv primul strat de asfalt pe Calea Bogdanestilor. Administrația Robu a REasfaltat prin Ronat și Mehala și au fost lucrări atât de calitative încât bitumul a crăpat la o lună după turnare. În rest dacă ar fi putut ar fi asfaltat fiecare petec verde. Și foarte rău pentru Timișoara…sub oblăduirea Marelui El Însuși s-au distrus Colterm și RATT/STPT. Așa că, mai ușor cu mobila pe scări!

Timisorean obiectiv a spus: (august 16th, 2023 at 09:33 )

#Bedeleanu Hai sa stam strimb si sa judeacm drept ! Banii astia de promovare a Timisoara capitala cultura 2023, vreo 7 milioane de lei sint gestionati de Consiliul Judetean Timis, n-are primaria nicio treaba cu ei. Iar legat de infrastructura : cele 2 pasaje Jiul si Popa Sapca au costat impreuna 10 milioane euro, iar acum doar Cetatii costa singura 20 milioane eur, mai adaugam 20 milioane eur in Calea Buziasului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României

Misiune îndeplinită la Cluj. SCM USV s-a impus destul de lejer în deplasare și a încheiat grupa pe primul loc, după ce săptămâna trecută a învins și Baia Mare pe teren propriu. Revenind la partida de astăzi, antrenorul Mugurel Preda a ales o echipă în care și-au făcut apariția și jucători care de obicei joacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.