Primăria Timișoara a descoperit câteva noi locuri de parcare în zona zero a Timișoarei

O mică străduță, închisă, aflată la doar câțiva pași de Bulevardul Republicii, va oferi câteva locuri de parcare nesperate pentru șoferii dornici să își lase automobilul în această zonă. Este un sector de domeniu public, care fusese îngrădită de locatarii blocului de pe bulevard, fără autorizație. Cererea de suspendare, depusă de asociație, a fost respinsă de justiție.

Acțiune în forță a angajaților primăriei, marți, pe strada Paris, colț cu bulevardul Republicii; a fost desființată îngrădirea ilegală din zona centrală a orașului, în spatele respectivului bloc. Zona a revenit în domeniul public și va putea fi folosită de toți șoferii, a anunțat municipalitatea.

”Primăria Municipiului Timișoara a demarat astăzi (n.r. Marți) acțiunea de desființare a construcțiilor ilegale amplasate pe domeniul public, pe terenul aferent imobilului de pe Bulevardul Republicii, nr. 10 (colț cu strada Paris), chiar în zona centrală a orașului. Terenul a făcut și face parte din domeniul public al Municipiului Timișoara. Locuitorii din imobilul aferent au construit, fără drept și autorizație un gard împrejmuitor și porți de acces, transformând ilegal domeniul public în parcare privată.”, conform primăriei.

Problema acelei zone este una mai veche, iar în anul 2022, a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara, prin care se dispune desființarea pe cale administrativă a construcțiilor ilegale, pe cheltuiala Asociației de Proprietari din imobilul de pe str. Republicii, nr. 10. Reprezentanții Asociației nu au pus în aplicare dispoziția și au solicitat în instanță suspendarea dispoziției. Tribunalul Timiș a respins cererea de suspendare formulată de Asociația de Proprietari, în luna iunie 2023.

În consecință, Primăria Municipiului Timișoara a trecut la aplicarea prevederilor dispoziției, de desființare a construcțiilor ilegale de pe terenul menționat, iar cheltuielile vor fi suportate de Asociația de Proprietari.

”Acest spațiu va fi predat către TIMPARK, în vederea amenajării unei parcări publice, atât de necesare în zona centrală și în vecinătatea Spitalului de copii.”, mai spun cei de la primărie.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (august 1st, 2023 at 17:24 )

Gardul a fost construit in anii ’60, cand a fost construit blocul, doar ca portile erau deschise pe vremuri.
Sa inteleg ca administratia Robu, experta in parcari supraetajate, si consiliera Roxana Iliescu preocupata de amenajat locuri de parcare nu s-au interesat de problema?

Reos a spus: (august 1st, 2023 at 19:48 )

Cred că Roxana este în vacanță dar sunt sigur că va reveni în forță.

GHEORGHEVICI DIANA a spus: (august 2nd, 2023 at 08:40 )

Acum ne am legat de … câteva locuri de parcare, wow, impresionant, dar ce ar fi ca gospodărirea orașului să se facă mai judicios??? Mai întâi rezolvăm alternativa, ca în țările Uniunii, inclusiv cu parcările, apoi hotărâm ce facem cu ce e vechi sau incomod. Propun consultări cu primarii marilor orașe capitaliste să spună ei cum se poate rezolva situația
S au desființat chișchiurile de ziare de pe … dar ziare sau alte mărunțișuri care se găseau în aceste chioșcuri găsim unde??? dacă domeniul public este eliberat atunci se îmbogățește Primăria??? Nuuuu, dimpotrivă sărăcește că nu mai încasează taxe și impozite, s au distrus niște afaceri necesare
Podul de la intersecția Pestalozzi cu Pârvan, era obiectiv turistic, plus un foarte bun mijloc de traversare pietonal de pe o parte pe cealaltă a canalului Bega, alternativa? lipsește cu desăvârșire, mă opresc aici deocamdată, aștept răspuns la ceea ce am postat, aștept orice opinie valabilă.

Darko a spus: (august 2nd, 2023 at 08:58 )

@GHEORGHEVICI DIANA : e bine că te-ai oprit, sunt multe de spus. Dar, (1) printre altele rezolvarea unor locuri de parcare înseamnă gospodărirea orașului, e domeniu public, trebuie utilizat ca atare și nu confiscat de câțiva șmecheri – asta e valabil pentru multe alte locuri de parcare, operațiune începută de Robu (foarte bine!); (2) în UE, la care faci referire, blocurile au parcări construite, locatarii având de ales între a-și construi parcări sau a parca foarte departe de casă, acolo nimeni nu-ți garantează locul de parcare, tocmai pentru că sunt onești, iar cetățenii responsabili; (3) treaba cu chioșcurile îmi scapă și mie, unele arătau urât, altele nu, greu de spus ceva, însă ziare se găsesc în continuare prin supermarkete și malluri, plus că există abonamente, eu cel puțin așa procedez; (4) podul la care faceți referire este de fapt o pasarelă și în niciun caz nu era obiectiv turistic, nu avea nimic frumos arhitectural, era doar o pasarelă din metal, utilitară și atât, abia acum ni se propune o construcție cu arhitectură, care, poate, va deveni obiectiv turistic – ps acea pasarelă avea valoare sentimentală, cel puțin pentru mine 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.