Eveniment important în domeniul traducerii tehnice, organizat de UPT

O conferinţă internaţională care a tratat un subiect important al zilelor noastre s-a petrecut sub cupola Universităţii Politehnica.

În condițiile în care importanța traducerii tehnice a fost evidențiată în articole de specialitate, conform cărora 90% dintre traducerile de pe piața globală a traducerilor sunt traduceri tehnice, Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 16 noiembrie 2023, deschiderea conferinței internaționale „Translating Europe Worhshops. Technical Translation Today”, eveniment organizat de Centrul de Cercetare Avansată în Domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul UPT, cu sprijinul Direcției Generale pentru Traduceri a Comisiei Europene, în cadrul seriei Translating Europe Workshops.

Conferința reunește nume de marcă în domeniu, specialiști consacrați în domeniile lor de activitate, în cadrul sesiunilor plenarelor și atelierelor de lucru fiind programate o serie de subiecte de interes, precum competențele necesare traducătorilor tehnici, evaluarea calității traducerilor, rolul tehnologiei în traducere, importanța terminologiei pentru traducători și altele.

În cadrul festivității de deschidere, prof.univ.dr. Daniel Dejica, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, a vorbit despre eforturile depuse în cadrul UPT pentru atingerea excelenței în traducerea tehnică, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a adresat mesajul său de bun-venit participanților la conferință, amintind și de semnificația anului 2023, când Timișoara este capitală culturală europeană, iar Politehnica sărbătorește 100 de ani de campus universitar, iar Daniela Badea, din partea Direcției Generale pentru Traduceri a Comisiei Europene a mulțumit Facultății de Științe ale Comunicării din cadrul UPT pentru excelenta colaborare în organizarea conferinței.

Evenimentul a inclus o serie de sesiuni plenare, susținute de Daniel Dejica, decanul Facultății de Științe ale Comunicării și director al Centrului de Studii Avansate în Traducere Politehnica, Loredana Pungă, decan al Facultății de Litere, Universitatea de Vest, Kirk St.Amant, profesor la Louisiana Tech University, SUA, Jody Byrne, de la SAP Irlanda, Istvan Lengyel, fondator BeLazy și fost CEO la memoQ, Barcelona, Spania, Ramunė Kasperė, prodecan, Universitatea de Tehnologie Kaunas, Lituania. De asemenea, a fost organizată o masă rotundă cu tema „Traducere tehnică astăzi”, dar și o serie de ateliere susținute de Carmen Toma,

Departamentul de limba română, DGT Bruxelles, Belgia, Annmaria Kilyeni, Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, Universitatea Politehnica Timișoara, Agnes Kiss, șeful Unității de traduceri, Continental Timișoara, Dana Szabados, traducător independent. Conferința „Translating Europe Worhshops. Technical Translation Today” a fost organizată în cadrul Zilelor Facultății de Științe ale Comunicării, în contexul aniversării celor 30 de ani de existență a specializărilor de comunicare și traducere în Universitatea Politehnica Timișoara.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.