Faţă în faţă cu o echipă ce se descurcă excelent în Europa. SCM Politehnica Timișoara întâlnește CSM Constanța, în etapa a XI-a a Ligii Naționale. Meciul va avea loc vineri, 17 noiembrie, la ora 17.30, la Sala Sporturilor din Constanța și poate fi urmărit la Pro Arena.
Gazdele vin după patru victorii consecutive în campionat și cu un parcurs fără greșeală în European League. Dobrogenii sunt liderii Grupei H, cu trei victorii în trei etape și cu cel mai recent succes marți, acasă, cu polonezii de la Chrobry Glogow, 29-18.
După zece etape, CSM Constanța este pe locul al treilea, cu 25 de puncte, iar echipa bănăţeană se găsește pe poziția a zecea, cu 8 puncte, după două victorii, două egaluri şi şase înfrângeri.
„Întâlnim una dintre cele mai în formă echipe și vom avea un meci dificil. Sper să ne mobilizăm și să jucăm un handbal bun, în fața unei formații care în această săptămână a dat o lecție de handbal locului al treilea din Polonia, în European League. Faza de apărare a mers foarte bine la CSM Constanța și asta a dat mare încredere”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.
Din păcate, Fenici, Baican și Dumitrescu, accidentați, vor absența de la meciul din Dobrogea.
Comentarii prin facebook