Circulația rutieră în zona Bogdăneștilor se închide, în periaoad 8 – 30 noiembrie, a anunțat Primăria Timișoara. Aceasta pentru că, în luna noiembrie, se intensifică lucrările de asfaltare pe Bulevardul Bogdăneștilor, în vederea reabilitării liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale
Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de 60 de metri pe strada Grigore Alexandrescu și 15 m pe strada Ion Rațiu, înainte de intersecția cu Bogdăneștilor. De asemenea, se închide circulația pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre strada Grigore Alexandrescu și strada Dunărea, în vederea finalizării lucrărilor aferente
Circulația vehiculelor mici, sub 2,7 t, va fi direcționată pe străzile Moise Doboșan și Mircea Cel Bătrân, cu ieșire pe Bulevardul Cetății, respectiv pe strada Macilor, în timp ce vehiculele de tonaj mare, de peste 2,7 t, vor fi direcționate către Bulevardul Cetății, respectiv Bulevardul Circumvalațiunii.
De asemenea, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea temporară a străzilor Béla Bartók și Ion Vidu, în perioada 9 noiembrie – 11 noiembrie 2023, în intervalele orare 09:00 – 15:00 și 19:00 – 06:00.
Închiderea circulației rutiere a fost solicitată de Universitatea Politehnica din Timișoara, în vederea modernizării, extinderii și echipării infrastructurii educaționale a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului.
Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor în zonele menționate.
Comentarii prin facebook