Pepiniera botanică din centrul Timișoarei vs expoziția Brâncuși. Care a fost cel mai de succes eveniment din cadrul Capitalei Culturale

Două acțiuni, total opuse ca mod de realizare și obiect, au fost cele mai de succes evenimente ale TM 2023. Fiecare dintre autoritățile locale are propriul ”succes”. Dominic Fritz vorbește despre pepiniera total atipică, ”mobilată” cu plante amplasată în fața clădirii Operei, în timp ce Alin Nica se referă la expoziția Brâncuși de la Muzeul Național de Artă Timișoara. Un lucru e sigur, ambele evenimente au depășit cu mult așteptările organizatorilor.

Cele două acțiuni au fost organizate, fiecare de către o autoritate publică. Prima, mult contestată, dar și apreciată, schela ridicată cu bani destul de mulți în zona zero a Timișoarei, în Piața Operei, a fost, până la urmă, un succes de public enorm, spune Fritz. El subliniază că evită să nominalizeze o anumită acțiune, dar a admis că celebra pepinieră a fost, până la urmă, cea mai de succes.

”Eu acum ezit, tocmai pentru că pentru mine efectul principal este cel al efortului comun, tocmai cu multitudinea și diversitate a evenimentelor. Dar pot să menționez un obiectiv care cel puțin pe cifre, a fost vizitat cel mai mult și probabil și dezbătut cel mai mult. Și intuiesc răspunsul domnului președinte și cred că se  completează într-un mod frumos. Pepiniera noastră din centrul orașului a fost vizitată de aproape 200.000 de oameni care au văzut piața într-un într-un mod altfel. A fost și un obiectiv foarte dezbătut și o dezbatere din punctul meu de vedere foarte bine venită și care a făcut legături tocmai între oraș, între artă, au fost multe evenimente acolo, între implicarea cetățenilor, între natură și oraș și de aceea cred că cu siguranță a fost unul dintre cele multe proiecte de de succes. Și acum îi dau  cuvântul domnului Nica și știm cu ce va răspunde și într-adevăr suntem cu toți mândri de expoziția Brâncuși”, a spus Dominic Fritz.

Desigur, Alin Nica s-a referit la o cu totul altă acțiune, una la fel de apreciată ca și număr de spectatori, și care a și atras un public divers, chiar din alte zone ale țării și din străinătate.

”Îmi este și mie dificil, pentru că am lucrat cu toți partenerii și cu toți cei care au contribuit la succesul programului cultural de care ne-am ocupat noi de la Consiliul Județean, dar aș fi, să zicem incorect, să nu menționez anvergura marelui nostrum sculptor, care într-adevăr ne-a depășit așteptările. Noi ne-am așteptat, de exemplu, să avem în cele patru luni de expoziție aproximativ 76.000 de vizitatori, iar doar la jumătate intervalului am depășit deja această cifră, fiind în prezent la peste 80.000 de vizitatori. Și am văzut cu toții cozile de la de la intrarea la la expoziție. Am venit cu oferte, să zicem, care să crească numărul de vizitatori, prima miercuri din lună, gratuit pentru toată lumea”, a subliniat Alin Nica.

Expoziția Brâncuși merge înainte, nu își închide porțile odată cu evenimentele programate în acest sfârșit de săptămână, merge mai departe până în primele luni ale anului viitor. Cu câteva surprize.

”Acum dorim și anunț, cu această ocazie, să facem un maraton pe 20 decembrie atunci când celebrăm primul oraș liber de comunism, Timișoara, un maraton Brâncuși. Este programul pe care noi l-am stabilit, să facem non-stop de vizitare, a expoziție Brâncuși și în funcție de succesul acestei inițiative să mai facem o dată același lucru, undeva în ianuarie, gândul-ne iarăși la un eveniment foarte important, ori 15 ianuarie, Ziua Culturii Românești, sau poate 24 ianuarie, Unirea Principatelor. Dacă ne gândim din acest punct de vedere, Expoziția Brâncuși a fost, să zicem evenimentul care a avut cele mai mari reverberații la nivel național și internațional. Dar sunt convins că toate celelalte evenimente, așa cum a spus foarte bine și domnul primar, au contribuit la succesul acestui program cultural și ar fi oare cum injust să punem, să facem neapărat o categorisire foarte strictă și foarte dură”, a declarat Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Gâga a spus: (decembrie 7th, 2023 at 21:27 )

Să nu confundăm cărucioarele pentru butelii cu avioanele, fiecare a făcut ce a știut să facă mai bine.
Unii apreciază schela botanică, iar alții expoziția Brâncuși.
Unii au venit din Oradea, Arad, Cluj Brașov, Sibiu că să vadă expoziția Brâncuși, iar alții, probabil din lumea largă, au venit să urce pe schela botanică ca in Turnul Eiffel.
Ambele vor fi puncte de reper în viitor atunci când se vor face referiri la evenimentul Timișoara CCE.
Depinde cine va face vorbirea despre.

Hans a spus: (decembrie 8th, 2023 at 07:22 )

Expoziția botanică le-a obturat unora peisajul Catedralei așa cum case și biserici i-au obturat lui Ceaușescu viziunea Casei Poporului (de facto, Casa Hoților). Ei nu pot să se-nchine dacă nu văd ziduri. Iar Robu se plânge de panourile care acoperă clădirile pe care el n-a fost în stare să le repare 8 ani. (Doar a vopsit în culori de Toumbouctou fântâna cu pești)
Felicitări pentru pepinieră, felicitări pentru expoziția Brâncuși! Dar astea ar trebui să fie începutul. Și anii normali (fără manifestări de capitală culturală europeană) ar trebui să fie marcați de evenimente de acest gen, care să rămână în memoria oamenilor și istoria comunității.

Claudia M a spus: (decembrie 8th, 2023 at 08:07 )

Nu inteleg cum poate cineva sa compare mizeria aia de schela metalica din centrul orasului cu expozitia lui Brancusi dar na…a fost un an nu slab, ci foarte foarte slab. Din pacate titlul a fost risipit de catre primariei si nu a adus beneficii Timisoarei…

Aici e schepsisul: unii nu înțeleg. Au înțelegătorul quantic (IQ) de capacitate mică.
Dacă în loc de instalația cu plante ar fi fost o girafă de 25 m din plastic, ați fi spus că e o fantezie a primăriei pentru că așa ceva (girafa) nu există, nu?

bla a spus: (decembrie 8th, 2023 at 12:07 )

din pacate politicienii isi asuma merite prea multe: Schela a fost gandita de Ordinul Arhitectilor impreuna cu ceva organizatie din Spania – la asa specialisti, se putea face o chestie mai frumoasa arhitectural, nu o schela de constructii banala cum vedem pe orice santier. Pana au inflorit plantele era cam trista schela. Si banii tot de la Ministerul Culturii au venit via Primarie.
Expozitia Brancusi este finantata de CJT dar de fapt tot cu bani de la Minister si pe partea „culturala” greul a fost dus de Fundatia ArtEncounters a lui Ovidiu Sandor care este prea bine-crescut ca sa incerce sa iasa in fata. Ei au purtat negocierile pentru a aduce operele de arta din toata lumea la Timisoara.

PADUREAN LIVIU a spus: (decembrie 10th, 2023 at 11:27 )

Da nu a fost f rău dar a fost ceva care sa putut servi densitatea și diversitatea nea lipsit daca tragem linie este undeva peste medie dar a votat și fondurile de care timisoara nu a avut parte PS noi timișoreni trebuie să continuăm curățirea orașului ,amenajarea structurilor .recuperarea patrimoniului care este o bijuterie și trebuie făcut mai mult trasportu in comun că oameni să renunțe la autoturismele personale !!Mulțumesc și o duminica faina stimata redacție !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.