Celor care mai speră într-o resetare a României cu ocazia alegerilor de la anul le recomand să-și ia gândul de fantezia asta, iar rămânerea în zona mainstream poate fi urmată de reacția ”Bogdaproste”, bucuroși că nu ajungem la „resetarea” după chipul și înțelegerea AUR. Da, unii votează AUR din naivitatea că acest partid va face din noi o națiune mai demnă, care nu se pleacă mofturilor doamnei Ursula de la UE, ca și cum atât de puțin lucru înseamnă „demnitate”. Alții mai cu școală ar zice că un vot pentru AUR în dispreț față de actualul sistem PNL-PSD-UDMR ar fi acea resetare de care avem nevoie. Aceștia sunt repeziții, impulsivii, cei cu „ba pe-a mă-tii” ca soluție ultimă, iar noi nu de asta avem nevoie când alegem răul cel mai mic și de data aceasta.
Noi n-am trecut niciodată mai aproape pe lângă ispita electorală a unei false resetări ca acum. Nici în 2000, când cu Vadim Tudor în turul doi al prezidențialelor unora le era teamă că vor fi executați pe stadioane dacă câștigă „tribunul”. Acum însă există potențialul unui partid bezmetic de a câștiga chiar primul loc la parlamentare. Vor zice unii din zonă că așa se va întâmpla sută la sută, dacă nu vor fi falsificate alegerile. Teoriile conspirației vor oferi și astfel de explicații la un calcul în care AUR nu depășește PSD în toamna anului viitor. Dar și dacă l-ar depăși, AUR tot nu ne-ar guverna. Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național AUR, știe lucrul ăsta și a arătat zilele trecute la Alba Iulia că victoria AUR în alegerile de la anul nu înseamnă doar locul întâi, ci și majoritatea absolută.
Nu că n-ar fi nevoie în țara asta de o resetare, dar nu ce ne oferă păcălicii. Din fericire, nici dacă un partid ca PNL s-ar agăța de guvernare și ar pune botul la o alianță cu AUR, tot n-am deraia de la parcursul actual. AUR s-ar adapta la linia mainstream, nu invers. În primul rând pentru că sistemul așa știe să funcționeze, iar AUR nu are puterea să producă schimbări fără o majoritate absolută. Cu ce vine nou AUR este spectacolul ăsta tribal ce ni-l oferă din plin în anul electoral fie Simion, fie Șoșoacă, dar la pricepere în guvernare nu puneți baza pe ei, mai degrabă decât pe sistemul care oricum funcționează aproape singur. Prost, minimal, plin de inechități, dar funcționează, nu ne scoate din UE, iar UE are rețetele proprii de a rechilibra un stat aflat în derivă.
Apoi vor fi calculele majorității în parlament. Un guvern minoritar AUR nu va rezista cum ar rezista un guvern minoritar PSD sau PNL, dovadă anii trecuți, iar asta se întâmplă pentru că partidele sistem vor să păstreze puterea, iar nouă, alegătorilor mai chibzuiți, ne va fi teamă de un nou necunoscut. Cu atât mai frică cu cât „noul” este imatur și atât de populist. În acest context vine și candidatura lui Mircea Geoană. Vor spune mulți că omul n-are forță fără o formațiune solidă in spate, în ciuda unui apetit al poporului pentru idee. Da, nu există structura de partid ce ar avea-o Marcel Ciolacu (PSD) sau Nicolae Ciucă (PNL), nici cât o are George Simion, dar să presupunem că se rup ușile la cabinele de vot din atâta dorință de „Prostănac”. Geoană sau Ciolacu?
Țara nu se va prăbuși cu nimeni, nici măcar cu George Simion, dar penibilul în care am putea intra mai rău ca modelul Viktor Orban ar fi mai stânjenitor ca la Budapesta. Simion nu ar avea forța nici parlamentară, nici de consistență politică să rămână ca piatra în fața UE, așa cum i-ar cere-o poporul dornic de acea „resetare” venită doar din „demnitate națională”, din învârtoșenie, fără dovada lucidității în construcția unei reforme atât de necesare acestei țări. Reforma nu a fost făcută de PSD și PNL în mandatul bazat pe o majoritate mai mult decât suficientă. Cu atât mai puțin ea ar putea reuși fără suport parlamentar și prin amatorismul celor ajunși la putere doar cu lozinci, șube, clăbățul pe cap și vizite la „tunelurile” din Bucegi.
Și-atunci? Geoană sau Ciolacu? Ambii vor funcționa ușor „cu mobila” pentru a nu zgâria „parchetul” european. Asta înseamnă negocieri și înțelegeri normale cu Bruxelles-ul, nu amenințări cu suspendarea finanțărilor și alte pârghii de forță ale UE. Geoană vine ca om verificat de Occident prin poziția sa la NATO, Ciolacu vine cu familia socialistă în spate ce-ar cere disciplină în standardul Uniunii, nu seisme gen Dragnea. Diferența e că unul are școală și tot i se zice „Prostănacu”, iar celălalt are școala vieții și surprinde lumea cât de lin s-a mișcat prin ea. Dar, totuși, am ajuns atât de rău să ne întrebăm ce am alege între Ciolacu sau Geoană?
Din păcate, resetarea așteptată în 2020 pornită dintr-o zonă proeuropeană corectă, anticorupție oricum mai sinceră și în favoarea reformelor structurale s-a dus. Iar acum ne e frică de o altă „resetare”. Dar n-o mai așteptați, că nu vine nici aia prea curând. Tunelurile de sub Bucegi nu vor fi găsite la anul.
Comentarii prin facebook