A sunat clopoţelul reunirii şi pentru fetele de la Politehnica Timişoara, echipă ce se clasează pe primul loc în ierarhia Superligii. La prima şedinţă au fost aproape toate fetele, cu mici excepţii motivate, dar şi Claudia Bistrian noua jucătoare a echipei.
Poli a dat lovitura cu Claudia, o jucătoare experimentată care s-a remarcat prima dată la CFR, apoi la Fortuna Becicherecu Mic, a evoluat şi în străinătate, iar în toamnă la Banat Gitls.
În perioada 5–14 februarie echipa se va afla în cantonament pe plan local, timp în care se vor juca şi unele partide amicale.
Primul meci oficial este programat pentru 2-3 martie, când Poli Timișoara va primi vizita celor de la FC Universitatea Cluj în ultima etapă a sezonului regular.
„Începem pregătirile pentru sezonul de primăvară, un sezon important în care ne punem mari speranțe. După un sezon de toamnă foarte bun, sperăm ca și acesta să fie la fel. Este îmbucurător și pozitiv pentru noi că toată lumea a venit aptă și motivată pentru ceea ce urmează. Sperăm să avem șase săptămâni fără accidentări, cu antrenamente bune și intense, cu meciuri amicale care să ne pregătească pentru o primăvară încărcată, aglomerată și doar cu meciuri tari. Avem un lot tânăr, dar în același timp valoros, și sperăm ca în iunie să aducem suporterilor poliști bucuria primului titlu de campioană”, a declarat Mirel Albon, antrenorul echipei.
Comentarii prin facebook