Joi, 25 ianuarie, între orele 8-18 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Herodot și Batania, anunţă Aquatim. Lucrările fac parte din proiectul de execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 3, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Batania, Pindului, Herodot, Căprioarei, Levănțica, Torac, Apateu, Virgiliu, Sucului și Dumbrava Roșie.
Aquatim informează că tot joi, 25 ianuarie, între orele 9-15, în Liebling, Voiteg și Ciacova presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Din aceeași cauză, pe 25 și 26 ianuarie, zilnic între orele 8-16 presiunea va fi scăzută în Cenad și Lovrin.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Comentarii prin facebook