Etapa a doua din faza secundă a Ligii Naționale de baschet programează din nou un meci pe teren propriu pentru Leii din Banat. Ei vor întâlni CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 3 februarie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude.
Echipa bănăţeană este lider în grupa locurilor 11-18, cu 13 puncte, în timp ce gruparea prahoveană se află pe locul cincilea, cu 10 puncte.
SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a jucat la sala Constantin Jude și în prima rundă din această fază secundă a campionatului, când a câștigat cu CSM Focșani, 98-69, la 27 ianuarie.
„Se anunță un meci mai dificil decât cel de săptămâna trecută, dar ne pregătim, ne facem temele și sperăm la o victorie. Ne pare rău că nu am izbutit calificarea în Top 10, însă asta este situația. Acum ne-am stabilit un obiectiv clar, locul 11. În plus, mai avem Alpe Adria Cup, unde suntem calificați în Final Four. Este o competiție în privința căreia eu am un feeling foarte bun, cred că o să facem o figură foarte frumoasă”, spune Edward Petrescu, extrema echipei.
Deși au făcut parte din grupe diferite, Timișoara și Ploieștiul s-au întâlnit sezonul acesta. S-a întâmplat în septembrie, în turneul de Cupa României de la Craiova, un meci cu prelungiri, câștigat de prahoveni (86-78).
Pe de altă parte, partida de la mijlocul săptămânii viitoare, din Slovenia – cu Ilirija, în Alpe Adria Cup – a fost amânată.
Comentarii prin facebook