Compania Delgaz Grid a anunțat că serviciul de alimentare cu gaze naturale din Urseni va fi întrerupt timp de mai multe ore, joi, 29 februarie. Se vor face o serie de lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale.
Sistarea furnizării de gaze este programată să aibă loc între orele 10-21. După ora 21, va fi reluată treptat furnizarea gazelor naturale.
Consumatorii sunt rugați să închidă toate focurile, iar la reluarea să supravegheze arderea pentru 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Comentarii prin facebook