Doi ani şi jumătate şi 11 termene în instanţe. De atâta au avut nevoie magistraţii Înaltei Curţi de Casație și Justiție pentru ajunge la concluzia că fapta pentru care au fost trimişi în judecată deputatul PNL Cosmin Şandru şi fostul director al STPT, Nicolae Bitea nu este prevăzută de legea penală.
Cei doi au fost acuzaţi de dare de mită în urma unei plângeri făcute de deputatul AUR Ciprian Titi Stoica. Procurorii i-a acuzat pe cei doi liberali că i-au promis deputatului AUR numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor servicii deconcentrate, dacă acesta nu votează moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu.
Întâlnirea invocată a avut loc pe 1 octombrie 2021, înainte de moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Urmărirea penală a început două săptămâni mai târziu, iat trimiterea în judecată în decembrie 2021. Sentinţa a fost dată azi, 26 martie, magistraţii constatând că “fapta nu este prevăzută de legea penală”. Procurorii au drept la apel în termen de zece zile.
Comentarii prin facebook