Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că nu-l suspectează pe premierul Marcel Ciolacu de naivitate atunci când, timp de o lună, a tot spus că România va pierde procesul cu compania Gabriel Resources pentru Roşia Montană.
Raoul Trifan aminteşte că, în urma declaraţiilor lui Marcel Ciolacu, preţul acțiunilor Gabriel Resources s-au dublat la bursă, unii având de câştigat.
“În ultima lună, Marcel Ciolacu a inundat spațiul public cu informații false despre dosarul Roșiei Montane. Efectul pe bursă a fost că acțiunile Gabriel Resources s-au dublat. Cine avea informații din dosar a putut să-și vândă acțiunile înainte ca bula să se spargă. Iar totul a fost posibil datorită premierului României, pe care nu-l suspectez de naivitate. Rămâne cum am stabilit: dacă PSD zice ceva, în realitate e invers!”, a afirmat Trifan
Comentarii prin facebook