Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda dinspre strada Primăverii înspre strada Nicolae Firu, iar la un moment dat a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 80 de ani, în calitate de pieton, care a traversat strada pe marcajul pietonal.
Din nefericire, în urma impactului, a rezultat decesul femei în vârstă de 80 de ani.
Şoferiţa în vârstă de 36 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Comentarii prin facebook