Am urmărit emoțiile nemaîntâlnite ale lui Nicolae Robu în fața lui Alfred Simonis, Vasile Blaga, Cristian Bușoi, Marilen Pirtea, a sutelor de participanți la evenimentul de lansare a candidaturii sale la Primăria Timișoara, desfășurate la Iulius Town. Am vrut să văd ce promite Nicolae Robu, jumătatea plină sau, după caz, jumătatea goală a paharelor alegătorilor invitați pe 9 iunie să voteze în locale și europarlamentare. A promis multe. Unii zic că le-a mai anunțat o dată și în 2012, la prima încercare de a ajunge primar sub siglele reunite ale PSD și PNL. Câteva idei merită reținute.
Cred că a citit ceva sondaje care nu-i prea plac. Doar un candidat disperat să recupereze puncte poate promite mult mai mult decât a putut face în două mandate laolaltă. Cu un buget mai mare doar ca urmare a inflației, dar mai mic dacă ținem seama de reducerile de impozite ce le propune numaidecât ce ajunge primar, Nicolae Robu promite că vom trăi alături de el senzații tari. Gratuități la parcări și subvenții la transporturi, o bucurie continuă pentru alegătorii care nu știu că așa ceva e cam greu de făcut în lumea reală, fără rețineri de la alte cheltuieli, investiții, de exemplu.
N-am auzit mare lucru despre cum va scoate Colterm din situația dezastruoasă în care este, așa cum singur a descris-o. N-a scos o vorbă despre patima sa pentru Poli, dar subiectul fotbalistic nu cred că are rezolvare nici în tabăra cealaltă, a lui Dominic Fritz. A vorbit de niște linii de dezvoltare pentru oraș, de multe poduri, pasaje, benzi de circulație multe, câte șase, pe fiecare bulevard mare. Bani de la bugetul local, fonduri europene și bani buni de la… Alfred Simonis, cât mai poate și junele pesedist să învârtă „păcănelele” guvernamentale în folosul Timișului și Timișoarei.
Nu-i poți contrazice. Nici pe Nicolae Robu, nici pe Dominic Fritz. Ambii vor să fie bine, ca să nu fie rău. Ideea e să votăm pe cel care minte sau păcălește mai puțin. Toți vor evada din cuvântul promis explicând că au cerut votul pentru o majoritate în legislativul municipal, iar dacă nu va ieși chiar așa, atunci din cauza ălorlați nu s-a putut face tot ce a spus că va face. Când alegi răul mai mic este foarte important să te raportezi la ceva. Un pilon de credibilitate sau invers, să-ți propui să nu gândești ca alte personaje pe care le consideri negative și cu influență negativă asupra candidatului propus.
Și-atunci cum votăm? De unde știm care e opțiunea pentru candidatul care minte sau păcălește mai puțin? Dacă mai mulți antreprenori obișnuiți să dezvolte proiecte imobiliare la limita legii (sau după această linie) cu ajutorul edilului șef și echipei lui îți vor spune să votezi într-un anume fel, atunci sigur nu vei vrea să votezi acel om. Dacă orașul a fost „hăcuit” în ceea ce privește domeniul public de tot felul de șmecheri întreprinzători mai mult sau mai puțin interlopi, iar aceștia l-ar prefera pe un candidat anume, atunci n-aș vota cu acel candidat nici să mă picuri cu ceară.
Dacă Cristopher Cîrpaci, membru al unui clan de romi cu case dobândite în mod ciudat cu ani în urmă și cu demersuri edilitare fără autorizare din partea unei municipalități inerte, îl dorește primar pe Nicolae Robu, atunci noi ăștialalți n-ar trebui să ne dorim așa ceva. Ne mai rămâne să credem ce ne zice Manfred Weber, șeful Partidului Popular European, care spune că el ar vota Nicolae Robu dacă ar avea buletin de Timișoara. Dar
Manfred Weber nu are buletin de Timișoara, nici nu-l cunoaște pe Nicolae Robu, habar n-are ce gândește liberalul despre „imperialismul” european venit de la Buxelles, dar nici n-are ce pierde dacă dă greș cu recomandarea. Ceva ne salvează, totuși. Ideea că Nicolae Robu este primarul pentru care garantează Alfred Simonis (PSD).
Comentarii prin facebook