Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.
Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din Ghiroda și respectat în comunitatea medicală din toată țara.
Lucrările de la acest obiectiv au constat în: refacerea structurii de rezistență a clădirii; înlocuirea rețelelor electrice, sanitare și termice; refacerea tencuielilor interioare și aplicarea unui tapet special pentru zonele medicale, compartimentarea cabinetelor; refacerea pardoselilor cu covor PVC; încălzire în pardoseală; tavane casetate; iluminat led; amenajare peisagistică a curții dispensarului; construirea platformei elevatoare pentru persoanele cu dizabilități; dotările aferente tuturor cabinetelor.
“De acum înainte, atât medicii care profesează aici, cât și pacienții, vor beneficia de un spațiu modern și adaptat nevoilor medicale, în cele mai bune condiții. În următoarele 2-3 săptămâni sper să finalizăm toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute înapoi în dispensar”, a transmis Ionuţ Stănuşoiu, primarul comunei Ghiroda.
Comentarii prin facebook