Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului
2024

† IOAN

Din mila lui Dumnezeu,
prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

SCRISOARE PASTORALĂ
la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024

Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Preacucernici părinți, dragi credincioși

Hristos a înviat!

În acest an doresc să împărtășesc cu dumneavoastră câteva gânduri pe tema salutului creștinesc pe care îl folosim în perioada pascală: „Hristos a înviat!” Să vedem de unde vine și pe ce se bazează convingerea ucenicilor în privința învierii Mântuitorului Isus, dar și ce efect a avut acest eveniment în viețile celor ce L-au întâlnit pe Isus înviat.

1. Ce este un salut?

Salutul este o formă de curtoazie socială. A saluta pe cineva înseamnă a-l întâmpina cu bunăvoință sau cu bucurie.

Salutul conține și transmite un mesaj. Poate fi o urare, o binecuvântare sau o invocare.

Cel mai teologic salut creștinesc este cel biblic și liturgic deopotrivă: „Hristos în mijlocul nostru!” cu răspunsul: „Este și va fi!”; conform Matei 18,20.[1]

Pe când eram seminarist, am aflat de la rectorul Institutului Teologic Greco-Catolic Sfântul Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca, Părintele Eugen Popa, că astfel se salutau preoții greco-catolici între ei înainte de 1948.

În multe regiuni, greco-catolicii au preluat și salutul romano-catolic: „Lăudat să fie Isus Cristos!” cu răspunsul : „În vecii vecilor. Amin.” Este un salut pe cât de răspândit pe atât de binevenit.

În țara noastră nu este străin nici salutul creștinesc: „Doamne ajută!” practicat în tradiția ortodoxă.

În perioada Pascală ne salutăm cu: „Hristos a înviat!” și răspundem: „Adevărat, a înviat!”

Unii creștini folosesc bucuroși acest salut, alții o fac din obișnuință iar unii poate se și rușinează de el sau pur și simplu nu mai salută creștinește în perioada pascală. Dar să analizăm originile acestui salut.

2. Mai întâi, ceea ce a devenit salut creștinesc este o revelație îngerească, vine din cer, întrucât îngerii sunt mesageri ai lui Dumnezeu. Ei se arată atunci când femeile mironosițe constată faptul că piatra ce închidea mormântul a fost răsturnată, iar în mormânt au rămas doar giulgiurile și mahrama.

„În zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Maria au venit să vadă mormântul. […] Îngerul Domnului a coborât din cer, […] și le-a spus femeilor […]: Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat”. (Matei 28,1-6).

Revelația „Hristos a înviat!” este auzită datorită femeilor. Datorită atașamentului și fidelității femeilor față de Isus, față de corpul său pătimit, mort și înmormântat. Este auzită datorită căutării lor în proaspeții zori ai primei zile a săptămânii, imediat ce legea a permis vizitarea locului îngropării, dar în particular a corpului lui Isus.

3. Anunțul îngerilor: „Hristos a înviat!”, ca răspuns la constatarea mormântului gol, reprezintă împlinirea profețiilor privitoare la înviere.

Regele David, „fiind profet […] a văzut dinainte și a vorbit despre învierea lui Hristos: Nu vei lăsa sufletul meu în Sânurile morții, nici nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă stricăciunea.” (Fapte 2,30-31, Psalmul 15,10).

Isus „a început să-i învețe [pe ucenici] că [El,] Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie. Și le spunea aceasta în mod deschis.” (Marcu 8,31,32).

Evanghelistul Ioan merge mai adânc. El ne-a lăsat în evanghelia sa următoarele cuvinte adresate Martei de Mântuitorul Isus: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11,25-27).

Isus Mântuitorul se prezintă nu doar ca unul care oferindu-și viața pentru noi va învia, ci se prezintă ca acela care este sursa, izvorul învierii și a vieții pentru noi, atât la nivel natural cât și la nivel supranatural. El este dătătorul vieții veșnice.

4. Realitatea învierii lui Isus Hristos este susținută de faptele sale. În timpul vieții sale publice El a vindecat foarte mulți bolnavi și a înviat morți.

„Dacă nu credeți în mine, credeți faptele [Mele]” (Ioan 10,38). „Faptele pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine” (Ioan 10,25), a spus Mântuitorul.

Sfântul Evanghelist Luca ne relatează despre învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7,12-15), precum și despre învierea fiicei lui Iair (Luca 8,49-55).

Iar Sfântul Apostol Ioan scrie în evanghelia sa: în Betania „mormântul lui Lazăr era o grotă, iar [la intrare] era pusă o piatră. Isus a zis: „Ridicați piatra!”. […] [apoi] a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!”. A ieșit mortul legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză […]. Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”. (Ioan 11,38-44).

Ce efect va fi avut asupra părinților, fraților, rudeniilor, ucenicilor lui Isus și asupra contemporanilor săi astfel de fapte? Să-ți vezi fiul, fiica, fratele mort și apoi readus la viață prin bunătatea și puterea cuiva?!

Oare nu spusese Isus: „După cum Tatăl învie morții și le dă viață, la fel și Fiul dă viață celor cărora voiește.” (Ioan 5,21); „Eu le dau viața veșnică [oilor mele] și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna mea.” (Ioan 10,28)!? Câtă consolare!

5. Mesajul „Hristos a înviat!” a devenit misiune pentru femeile mironosițe. Ele primesc sarcina de a transmite primele vestea învierii.

„Îngerul […] le-a spus femeilor: […] Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, […] Mergeți în grabă și spuneți ucenicilor lui: «A înviat din morți” (Matei 28,5-7). Iar ele „întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți”. (Luca 24, 9).

Îngerul, cu mandat ceresc a precizat cele întâmplate. Femeile purtătoare de mir, primele la mormânt, au preluat și transmis mesajul îngeresc ucenicilor lui Isus. Erau copleșite de emoție dar cu o sămânță de speranță în suflete, că ceea ce spun îngerii, confirmat și de ceea ce au văzut – Isus nu mai este în mormânt – se va adeveri: Isus a înviat cu adevărat precum li se spusese.

6. Ucenicii au constatat învierea lui Isus și progresiv au fost nevoiți să se convingă de autenticitatea acesteia, de faptul că Isus cel pe care îl cunoșteau dinainte de pătimire este același cu cel înviat, chiar dacă acum este transfigurat, fiind înnoit prin focul pătimirii și lucrarea minunată a Dumnezeirii.

„A ieșit atunci Petru și celălalt ucenic și au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, […] Simon Petru, […] a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile așezate […], a intrat și celălalt ucenic […]. A văzut și a crezut;” (Ioan 20,3-8).

Cum să nu fi alergat la o astfel de veste!? Cu ce suflet, cu ce emoții, ce se va fi petrecut în sufletele ucenicilor alergând spre mormânt în dimineața învierii, pe când Isus încă nu se arătase nimănui?!

Ioan a crezut învierii datorită raportului său unic cu Mântuitorul, datorită curatei sale iubiri, fiindcă iubirea curată vede prima și crede prima.

Doi dintre ucenicii plecați și reveniți de la Emaus, după întâlnirea cu misteriosul călător recunoscut ca fiind Isus doar după gestul frângerii pâinii, primesc confirmarea de la ceilalți ucenici care rămăseseră în Ierusalim: „Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon” (Luca 24, 34).

Apostolul Toma confirmă, ceea ce inițial a refuzat să creadă, că Isus li s-ar fi arătat ucenicilor „în seara primei zile a săptămânii” (Ioan 20,19-20). Mântuitorul a revenit pentru el și i-a zis: Toma: „[…] nu fi necredincios, ci credincios!”. Toma a răspuns și i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20,27-28).

Pe malul Tiberiadei, Isus li se arată ucenicilor, pentru a treia oară. Era dimineață și Ioan îl recunoaște: „Domnul este!” (Ioan 21,7). Petru se aruncă în apă și înoată spre El. Ajunși la țărm găsesc masa pregătită: „Fiilor, veniți de prânziți! Și nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine ești Tu?, știind că este Domnul”. (Ioan 21,12).

Acel „nu îndrăzneau să-L întrebe pe Isus: Cine ești Tu?” poate avea și sensul: Ne-ai convins și copleșit cu învierea Ta, Isuse. De ce rămâi misterios?! De ce ești Tu, cel atât de bine-cunoscut dar și-atât de nou, atât de altfel, de transfigurat, aproape, și în același timp de neatins. Tu ești! Te recunoaștem din cele ce ni le spui, din bine cunoscutele tale gesturi și din grija ta ca să avem hrană, pâine.

„După pătimirea sa, Isus li s-a prezentat [ucenicilor] viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu.” (Fapte 1,3).

Ucenicii lui Isus au avut nevoie să parcurgă un drum și au avut nevoie de semne pentru a se convinge de autenticitatea învierii Sale.

7. „Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus și toți se bucurau de mult har.” (Fapte 4,33).

„Petru […], împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit […]: „Bărbați israeliți, […] pe Isus Nazarineanul, […] pe care voi l-ați răstignit și ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta Dumnezeu l-a înviat,” (Fapte 2,14-24). „Și noi toți suntem martorii acestui [fapt].” (Fapte 2,32).

Iar înaintea Sinedriului continuă: „Să vă fie cunoscut tuturor și întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi l-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morți, stă acesta [ologul de la poarta templului] înaintea voastră vindecat!” (Fapte 4,10). „Noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit”. (Fapte 4,20).

8. Imnografia Bisericii de răsărit cântă misterioasa și nescrisa, în evanghelii, revelație a învierii lui Isus la Maria, Mama Sa: „Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură-te! Și iarăși zic: bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt”. Cântând atât și nu mai mult, imnografia Bisericii face un paralelism între bunăvestirea întrupării și bunăvestirea învierii lui Isus, Mariei.

E de neimaginat ca Preasfânta Fecioara Maria să nu-l fi întâlnit pe Isus Fiul său înviat, chiar dacă într-un mod unic și de nedescris. Poate, relatarea unei astfel de întâlniri, de mistică unire de suflete și vieți e de negrăit, imposibil de pus în cuvinte.

De la profeți, de la îngeri, de la femeile purtătoare de mir, de la apostoli, trecând prin generații și generații, salutul „Hristos a înviat!” a ajuns până la noi. Cum îl primim, cum îl înțelegem, cât îl prețuim; cum și cui îl vom transmite mai departe?

Sărbători Pascale, preacucernici părinți și dragi credincioși, întru implorarea darului păcii în lume, cu lumină și bună rodire în viețile noastre!

Hristos a înviat!

† Ioan,

Episcop al Eparhiei
Greco-Catolice de Lugoj

[1] „Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo, în mijlocul lor”. (Matei 18,20); „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Matei 28,20).