Creşteau în Timişoara vaci, oi şi… ponei, dar au fot amendaţi de poliţiştii locali

Mai multe persoane din Timişoara care creşteau animale pe raza oraşului au fost amendate, în ultima perioadă, de poliţiştii locali. O persoană avea zece vaci, alta 100 de oi, iart una creşte ponei. Deținerea și creșterea animalelor de fermă pe raza Timișoarei este interzisă!

Potrivit HCL 117/2024, constituie contravenție deținerea și creșterea animalelor și păsărilor de fermă, precum și a animalelor din categoria cailor, poneilor, păsărilor ornamentale, care produc disconfort prin zgomot și miros, pe raza municipiului Timișoara, cu excepția grădinilor zoologice și a manejurilor autorizate.

Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 1000 și 2500 lei. Ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, polițiștii locali au efectuat verificări pe Str. Zefirului și pe Str. Ariadna, unde s-a semnalat că proprietarii creșteau ponei, pe care îi lăsau liberi, la păscut, pe terenurile din apropiere și păsări de curte, precum găini și rațe.

În ambele situații proprietarii au fost sancționați prin avertisment scris, cu somație ca în termen de cinci zile să mute animalele în altă locație. De altfel, acestea nu sunt singurele cazuri de acest gen, zilele trecute un alt cetățean care creștea 10 vaci pe Str. Maria Dogaru a fost sancționat și somat să ducă animalele în altă parte, la fel și un bărbat care deține un număr de 100 oi, pe Str. Gh. Azap, în zona Mehala, pe care le păștea pe terenurile din apropiere, creând astfel disconfort locuitorilor din cartier, a fost sancționat cu 2000 de lei pentru această faptă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Manciu Corina a spus: (iulie 2nd, 2024 at 17:10 )

Și pentru porumbeii din Timișoara care fac mizerie cine plătește amenda? Sau Timișoara este considerata gradina zoologică?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy – International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Sub conceptul „Together Everyone Achieves More”, Crosul T.E.A.M. Challenge va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cros caritabil organizat de Wendhill Academy – International School, susținut de Iulius Town
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.