Finalizare proiect „Înființare Grădiniță PP Moșnița Nouă”

 

Unitatea administrativ teritorială Moșnița Nouă, în calitate de Beneficiar, anunță încheierea proiectului „Înființare grădiniță PP Moșnița Nouă”, Cod SMIS2014+:124379. Programul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Obiectiv specific 10.1: Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar. Operațiunea A.
Data începerii proiectului: 01.02.2018
Data finalizării proiectului: 31.12.2023
Valoarea totală a proiectului a fost de 4.822.950,17 lei, din care:
* Valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR: 2.436.832,56 lei (85%)
* Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 372.692,03 lei (13%)
* Valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului: 57.337,24 lei (2%)
Obiectivul general al proiectului: Creşterea numărului de participanţi în cadrul sistemului educaţional preşcolar din comuna Moşniţa Nouă. Prin intermediul acestei finanţări, a fost posibilă dezvoltarea infrastructurii educaţionale timpurii (construirea unei grădiniţe) şi implicit creşterea gradului de participare şi de reducere a părăsirii timpurii a sistemului educaţional.
Obiectivele realizate specifice proiectului:
1. Îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru populaţia rezidentă. Prin construirea unei grădiniţe noi, cu program prelungit, vor beneficia de servicii de educare un număr de aproximativ 80 de preşcolari, conform necesităţii ce face obiectul comunei;
2. Combaterea fenomenului de depopulare din comuna Mosniţa Nouă, prin dezvoltarea condiţilor de desfăşurare a procesului educaţional din învăţământul preşcolar din cadrul unităţii administrativ teritoriale;
3. Creşterea numărului de locuri de muncă din comuna Moşniţa Nouă, prin crearea a 8 posturi cu normă intreagă, pe perioadă nedeterminată, care fac obiectul unităţii educaţionale construite prin intermediul proiectului;
4. Asigurarea spaţiilor şi dotărilor necesare funcţionării şi desfăşurări activităţii educaţionale la nivelul standardelor europene;
5. Asigurarea îngrijirii, a educării, precum şi a angrenării preşcolarilor în activităţi recreative şi de socializare, şi asigurarea unei mese calde zilnice pentru preşcolarii din comuna Moşniţa Nouă.
Rezultate obținute
1. Principalul rezultat este corelat cu obiectivul principal al întregului proiect şi anume creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului prin înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit care să deservească nevoile grupului ţintă.
2. Împiedicarea fenomenului de depopulare al localităţii Moşniţa Nouă, prin crearean condiţiilor optime de desfăşurare a actului educaţional în învăţământul preşcolar din localitate.
3. Creșterea accesului copiilor din grupuri vulnerabile la educaţie de calitate.
4. Asigurarea îngrijirii, educării, angrenării în activităţi recreative şi de şcolarizare şi oferirea unei mese calde pentru preşcolarii din comuna Moşniţa Nouă.

Impactul proiectul la nivelul localității și al Regiunii Vest: Proiectul „Înființare grădiniță PP Moșnița Nouă” a avut un impact semnificativ asupra localității Moșnița Nouă și regiunii de Vest, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii educaționale, creșterea accesului copiilor la educație de calitate, combaterea depopulării și crearea de noi locuri de muncă, toate acestea având ca rezultat o dezvoltare durabilă și o creștere a calității vieții pentru comunitatea locală.

Persoană de contact:
Bucur Florin, primar Moșnița Nouă
Nr. de telefon: 0256 393 503
Adresa de e-mail: achizitii@mosnita.ro

Unitatea Administrativ Teritorială
Moșnița Nouă

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.