Primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, a semnat în ultimele zile, la Bucureşti, două contracte privind realizarea unor obiective prin fonduri PNRR. Este vorba de o şcoală verde, proiect de 34 milioane de lei, şi un parc fotovoltaic în valoare de 2,6 milioane de lei.
Dumbrăviţa a intrat în linie dreaptă pentru construirea unei noi școli cu fonduri europene. Contractul de finanțare în valoare de 34.2 milioane lei a fost semnat de primarul Horia Bugarin şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Viitoarea școală va fi amplasată în zona Cora, aceasta urmând să aibă 13 săli de clasă, laboratoare, bibliotecă, sală multifuncțională, cantină și teren de sport.
“Nu am obținut acești bani europeni oricum, ci cu punctaj maxim. Proiectul nostru a întrunit 100 de puncte la evaluare, fiind clasat pe primul loc la nivel național”, a menţionat Horia Bugarin.
Ulterior, edilul Dumbrăviţei a semnat cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, un contract de finanaţare pentru construirea unui parc fotovoltaic. Valoarea investiţiei este de 2.65 milioane de lei pentru 727 de panouri care vor asigura o putere instalată de 0,399 MW.
Parcul fotovoltaic va asigura 70% din consumul intern și va reduce facturile pentru curentul de la școală, grădiniță, creșă, casa de cultură, sala polivalentă, sediul primăriei și iluminatul stradal.
“Va reduce facturile pe care le plătim pentru curentul de la școală, grădiniță, creșă, casa de cultură, sala polivalentă, sediul primăriei și iluminatul stradal.Beneficiarii direcți sunt cetățenii. Toate economiile rezultate prin acest proiect vor fi folosite pentru investițiile atât de necesare îmbunătățirii calității vieții: asfaltări, trotuare sau parcuri”, a mai transmis Horia Bugarin
Comentarii prin facebook