Dragoste cu năbădăi. Două tinere s-au luat la bătaie pentru un iubit comun, fiind oprite de poliţiştii locali

Două tinere care s-au luat la bătaie ”din dragoste” în zona Badea Cârțan, au fost despărțite de polițiștii locali. Una dintre ele şi-a scos rolele din picioare pentru a-și lovi adversara, dusă ulterior cu Ambulanţa.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor, aflați în serviciu în zona Badea Cârțan, au observat ieri, în jurul orei 13.00, două persoane care se loveau pe Podul Dacilor din apropiere. Imediat au trecut la stingerea conflictului și identificarea celor două tinere implicate. Este vorba despre o tânără de 19 ani, din localitatea timișeană Covaci, victimă, și o altă tânără, de 23 de ani, din Timișoara, care a agresat-o pe cealaltă, lovind-o cu pumnii și picioarele, dar și cu o pereche de role pe care le avea asupra sa.

La fața locului se mai afla un bărbat de 29 de ani, care o ținea pe victimă pentru a fi lovită. Disputa a fost cauzată, după primele informații, de un iubit comun. Pentru că tânără de 19 ani avea unele leziuni, a fost solicitat un echipaj al Ambulanței pentru a-i efectua o evaluare. Polițiștii locali le-au preluat pe cele două tinere, dar și pe bărbatul care se afla cu una dintre acestea și i-au predat, conform procedurilor, polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mocan D-N a spus: (octombrie 9th, 2024 at 10:44 )

Obiceiuri tradiționale dîn Jărmania …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara va stabili soluția de transformare a Sinagogii din Fabric în urma consultărilor realizate în șase ateliere participative

Realizarea conceptului pentru transformarea Sinagogii din Fabric într-un spațiu pentru evenimente culturale, activități educaționale sau întâlniri comunitare se va realiza după o serie de consultări programate în această primăvară. Vor fi în total șase ateliere de consultare și design participativ, pentru a identifica soluții optime pentru reabilitarea și valorificarea sinagogii, acțiunile fiind organizate de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va stabili soluția de transformare a Sinagogii din Fabric în urma consultărilor realizate în șase ateliere participative
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

De voie de nevoie, cu Crin Antonescu înainte. PNL Timiș merge pe mâna candidatului convenit cu PSD, la nivel național

Prima opțiune pe care cei de la PNL Timiș au avut-o în vedere pentru stabilirea unui candidat la funcția de președinte al României nu a fost Crin Antonescu, ci Ilie Bolojan. Dar, în final, liberalii bănățeni s-a supus prevederilor acordului multipolitic și au acceptat varianta convenită, adică Antonescu. Ca atare, de voie de nevoie, liberalii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De voie de nevoie, cu Crin Antonescu înainte. PNL Timiș merge pe mâna candidatului convenit cu PSD, la nivel național
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge cu optimism în Argeș, pentru ultimul joc al sezonului regular

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița se pregătește pentru ultimul meci al sezonului regular din Liga 2. Sâmbătă, joacă la Mioveni cu FC Argeș Pitești, formație deja calificată în faza play-off a competiției. Partida va începe la ora 13.30, la fel ca toate celelalte întâlniri ale etapei cu numărul 21. Alb-verzii vin după o victorie extrem de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge cu optimism în Argeș, pentru ultimul joc al sezonului regular
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere. UPT – lider național în clasamentul SCImago pentru Inginerie Mecanică și Inginerie Civilă

În top. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă poziția de excelență în educație și cercetare, obținând rezultate remarcabile și în clasamentul internațional SCImago. Conform acestui prestigios ranking, UPT se situează pe primul loc în România la domeniile Inginerie Mecanică și Inginerie Civilă, consolidându-și astfel statutul de instituție academică de referință la nivel național și internațional. Conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere. UPT – lider național în clasamentul SCImago pentru Inginerie Mecanică și Inginerie Civilă
Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Aventura convoiului spre Mintia, reluată. O a doua turbină a plecat spre termocentrală/FOTO + VIDEO

O nouă ”versiune” a convoiului care a traversat zona de vest a României de la intrarea în țară pe la Nădlac, spre Mintia, a pornit spre destinație. Acesta transportă o a doua turbină care va fi utilizată la termocentrala din localitatea hunedoreană. Al doilea convoi agabaritic care transportă o turbină pe traseul Nădlac DN 7...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aventura convoiului spre Mintia, reluată. O a doua turbină a plecat spre termocentrală/FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În top. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă poziția de excelență în educație și cercetare, obținând rezultate remarcabile și în clasamentul internațional SCImago. Conform acestui prestigios ranking, UPT se situează pe primul loc în România la domeniile Inginerie Mecanică și Inginerie Civilă, consolidându-și astfel statutul de instituție academică de referință la nivel național și internațional. Conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere. UPT – lider național în clasamentul SCImago pentru Inginerie Mecanică și Inginerie Civilă
Realizarea conceptului pentru transformarea Sinagogii din Fabric într-un spațiu pentru evenimente culturale, activități educaționale sau întâlniri comunitare se va realiza după o serie de consultări programate în această primăvară. Vor fi în total șase ateliere de consultare și design participativ, pentru a identifica soluții optime pentru reabilitarea și valorificarea sinagogii, acțiunile fiind organizate de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va stabili soluția de transformare a Sinagogii din Fabric în urma consultărilor realizate în șase ateliere participative
Prima opțiune pe care cei de la PNL Timiș au avut-o în vedere pentru stabilirea unui candidat la funcția de președinte al României nu a fost Crin Antonescu, ci Ilie Bolojan. Dar, în final, liberalii bănățeni s-a supus prevederilor acordului multipolitic și au acceptat varianta convenită, adică Antonescu. Ca atare, de voie de nevoie, liberalii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De voie de nevoie, cu Crin Antonescu înainte. PNL Timiș merge pe mâna candidatului convenit cu PSD, la nivel național
Cele patru universități timișorene, prin Aianța Timișoara Universitară Timișoara, și Inspectoratul Școlar Județean Timiș vor organizarea cea de-a treia ediție a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”, un eveniment dedicat elevilor din clasele XI-a și a XII-a din regiunea de vest a României. Târgul educațional va avea loc joi, 20 martie 2025, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele educaționale ale celor patru universități timișorene vor fi prezentate elevilor la o nouă ediție a târgului Timișoara – ATU pentru educația ta
O nouă ”versiune” a convoiului care a traversat zona de vest a României de la intrarea în țară pe la Nădlac, spre Mintia, a pornit spre destinație. Acesta transportă o a doua turbină care va fi utilizată la termocentrala din localitatea hunedoreană. Al doilea convoi agabaritic care transportă o turbină pe traseul Nădlac DN 7...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aventura convoiului spre Mintia, reluată. O a doua turbină a plecat spre termocentrală/FOTO + VIDEO
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița se pregătește pentru ultimul meci al sezonului regular din Liga 2. Sâmbătă, joacă la Mioveni cu FC Argeș Pitești, formație deja calificată în faza play-off a competiției. Partida va începe la ora 13.30, la fel ca toate celelalte întâlniri ale etapei cu numărul 21. Alb-verzii vin după o victorie extrem de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge cu optimism în Argeș, pentru ultimul joc al sezonului regular
Numele Consiliului Județean Timiș a apărut, joi, în cadrul unei știri de presă, în ceea ce reprezentanții instituției, dar și Guvernul României consideră a fi un fake news. Mai precis, e vorba despre apariția unui document trimis de Agenția Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, către CJT, prin care se comunică instituției prețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș, parte într-o informație de tip fake news. Alexandru Iovescu: ”Nu vă lăsați păcăliți de manipulări și concluzii eronate!”
Joi a avut loc o nouă etapă din proiectul „Școala ta în siguranță”, aceasta desfășurându-se la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau. Prefectul Mihai Ritivoiu a participat la activitățile de informare și prevenție desfășurate în cadrul evenimentului. Dialogul a stat la baza activităților educative și de informare iar elevii au dat dovadă de deschidere și înțelegere în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Școala ta în siguranță a ajuns la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara
Conducerea PNL Timiș nu știe nici acum ce persoană va deveni subprefect de Timiș, chiar dacă un liberal e deja acolo, Ovidiu Drăgănescu. Important este că liberalii fac selecții, concursuri, pentru a stabili cine va merge la Palatul Administrativ. În ceea ce îl privește pe Drăgănescu, Alin Popoviciu îl și vede deja ca lucrând la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enigmă (aproape) fără răspuns. PNL Timiș nu știe încă pe cine vrea să pună subprefect. Alin Popoviciu îl trimite pe Ovidiu Drăgănescu la Cotroceni
Monstru ajuns după gratii. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 20 de ani, privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj. Din probatoriul administrat a rezultat că, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantajist și hărțuitor! Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv și pentru pornografie infantilă
Top