Festivalul La Pas 2024 e gata de start. Descoperiți hrana și cultura sustenabilă/FOTO

Festivalul La Pas 2024 e gata de start. Descoperiți hrana și cultura sustenabilă

Timișoara devine locul de întâlnire al producătorilor locali și artizanilor de tot felul, al oamenilor preocupați de alimentație și sănătate, de educație și sustenabilitate, pasionați de gătit și gastronomie, experților și asociațiilor ce promovează rețele alimentare sustenabile, dar și al celor dornici să încerce produse autentice din mai multe regiuni ale țării, propuse de artizani și puncte gastronomice locale, cu toții sunt prezenți în acest sfârșit de săptămână la festivalul La Pas, organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare – CRIES.

Festivalul de hrană și cultură sustenabilă La Pas 2024 are loc în perioada 4-6 octombrie 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, și va prilejui experiențe dintre cele mai diverse pentru vizitatori: demonstrații culinare și degustări de produse locale ”Coacem pâine de casă, pregătim plăcinte ca în Țara Zimbrilor, degustăm brânzeturi artizanale, mied și miere, organizăm ateliere gastronomice și zeci de alte activități”, ne anunță organizatorii.

Festivalul va începe vineri, ora 17:30, cu o discuție provocatoare despre alimentație și sănătate,0 moderată de Dragoș Pătraru – Starea Sănătății.

A doua zi, sâmbătă, e programată prima plimbare climatică din Timișoara, acțiune organizată de Asociația REPER21 sub egida Pactului Climatic European. Participanții vor lua orașul LA PAS, cu începere de la ora 11:00, de la Universitatea de Vest, pentru a-l observa împreună și a discuta o serie de provocări ale comunității timișorene în perspectiva adaptării sale la efectele schimbărilor climatice.

”Facem câteva opriri pentru a reflecta in situ la subiecte precum sursele de apă, spațiul verde urban, producția de hrană sănătoasă”, mai transmit cei de la La Pas.

„Festivalul vine cu o invitație de a reflecta, împreună cu artizani, activiști, cercetători și nu în ultimul rând cetățeni, la cum ne afectează schimbările climatice modul de producție a hranei și ce acțiuni putem întreprinde pentru a crește reziliența comunităților locale. O serie de activități specifice au fost incluse în acest sens în program împreună cu organizații partenere din țară: Plimbarea Climatică, Fresca Climatică, o întâlnire a clubului de carte de mediu, o vizionare de film. Ducem aceste dezbateri și teme în activități practice, adresate copiilor și adulților: de la atelierele împotriva risipei alimentare, organizate cu elevi și studenți, la atelierele gastronomice în care încurajăm gătitul cu ingrediente locale și de sezon”, explică Mihaela Vețan, președinte CRIES.

La finalul plimbării climatice, la festival, participanții vor fi serviți cu supa anti-risipă, și vor afla idei practice de combatere a risipei alimentare și soluții de revalorificare a subproduselor rezultate în procesul de producție al alimentelor, alături de elevi, studenți și profesori de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara.

Duminică, ora 14:00, publicul e invitat la o degustare interculturală, unul dintre cele mai apreciate momente ale festivalului în fiecare an.

”Așteptăm oaspeții cu bunătăți diverse de la producători locali și puncte gastronomice din diferite regiuni ale țării: pere uscate, ulei de dovleac și nucă, plăcintă cu praz, făcută cu maia, zer din lapte de capră și grâu dur, conservă de vițel, preparate după rețetele Amzokulinar – Sânandrei, mezeluri – SICILIANA de la Cordiș, brânză de burduf de la Ferma cu Omenie și caș proaspăt de oaie de la Ferma Tușa, zacuscă de vinete și gogoșari în sos de muștar cu legume din Țara Zimbrilor, gogoși pe abur, cu nucă și mac, de la Casa Emilia Popa – Coșteiu de Sus, pecnez, sau magiun cu prune, fără zahăr, din Țara Zimbrilor, dulceață din petale de mac sălbatic cu scotch whisky și dulceață din flori de liliac, cremă din struguri negri Cabernet, pălincă din Țara Silvaniei, vinuri de la stațiunea viticolă Apoldia Maoir – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca etc”, mai transmit organizatorii.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii își pot calcula amprenta ecologică personală la Eco Playground, cu Seneca, pot vedea cum prinde viață o bijuterie, pot înfrumuseța tricouri vechi alături de elevii și profesorii implicați în proiectele de promovare a sustenabilității în școli, pot confecționa păpuși din resturi de materiale textile, pot prepara alifii magice din plante, pot stupǎri cu Lucian Avramescu, apicultor cu peste 120 de stupi în grijă și o tradiție de trei generații, se pot iniția în dansul contemporan, pot exersa Slow Living și pot explora oportunitǎțile de finanțare pentru organizații neguvernamentale. Programul LA PAS mai cuprinde film, carte, o expoziție foto și o instalație artistică în expoziție – Fabrica de Fast Fashion, prezentatǎ de Carina Iasmina Bălan, artist și antreprenor local în domeniul modei sustenabile.

40 de artizani și-au anunțat participarea la ediția LA PAS 2024, cu produse alimentare ecologice și provenite din comerțul echitabil, bijuterii și păpuși hand-made, obiecte de decor și obiecte de ceramică lucrate manual, produse cosmetice și de îngrijire naturale, accesorii și articole vestimentare din materiale prietenoase cu mediul sau realizate din resturi de stocuri, din deșeuri textile sau reciclate.

În fiecare seară, de vineri până duminică, Festivalul LA PAS continuă cu Festivalul Time To Rock, organizat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, la care și-au anunțat participarea artiști precum: byron & Dream Quartet, Ana Coman, Imund, Diana Căldăraru, Gri, The Bandits, Volga ARM, Ribozom și Ioan Popovici. Participarea la activitățile din Festivalul LA PAS este liberă, cu excepția concertelor, pentru care biletele pot fi achiziționate de aici. Vor fi acordate reduceri speciale pentru elevi și studenți, iar elevii și studenții bursieri, absolvenții de liceu cu media de bacalaureat peste 9 și persoanele cu dizabilități vor beneficia de gratuitate.

La Pas este un eveniment care promovează comportamentele responsabile.

Programul detaliat al Festivalului LA PAS 2024 este disponibil aici.

Festivalul La Pas, ziua 3, Parcul Rozelor, Timisoara, duminica 25 septembrie 2022. Sebastian Tataru / SEBATATARU.RO

Festivalul La Pas, ziua 3, Parcul Rozelor, Timisoara, duminica 25 septembrie 2022. Sebastian Tataru / SEBATATARU.RO

Timisoara, Sambata 14 Octombrie 2023. ©Cornel Putan

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.