Arhiva pentru luna: decembrie 2024

Au rezistat jumătate de meci pe terenul liderului invincibil

Au rezistat jumătate de meci pe terenul liderului invincibil

CSM Oradea a încheiat anul 2024 într-o manieră impecabilă și și-a continuat parcursul de excepție în Liga Națională de Baschet Masculin. Formația pregătită de Cristian Achim a dominat confruntarea cu SCM Timișoara, impunându-se clar în Oradea Arena, cu scorul de 75-59. Astfel, bihorenii își consolidează poziția de lider cu un bilanț perfect de 14-0, în

Incendiul de la miezul nopții! O mașină a ars și multe pagube materiale la o clădire

În noaptea dintre 29 spre 30 decembrie, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Martir Elena Nicoară din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice și un echipaj SMURD. La sosirea la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat

Incendiu devastator în Lugoj! O femeie şi-a pierdut viaţa

Duminică, 29 decembrie, în jurul orei 10:40, pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, pe strada Bucegi în Lugoj. La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. La sosirea

Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara a atras aproape 800.000 de vizitatori

Până pe data de 26 decembrie, Primăria Timișoara a calculat că la Târgul de Crăciun din zona centrală a orașului au fost 795.000 de vizitatori. Mulți dintre aceștia au venit chiar și din cele două țări vecine cu care Timișul are granițe. Succes total pentru Târgul de Crăciun organizat de Casa de Cultură în centrul

Alfred Simonis: La conacul Mocioni din Foeni s-a lucrat mai mult în ultimele două luni decât în toate celelalte zece ale anului

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, afirmă că, în ultimele două luni s-a lucrat la conacul Mocioni din Foeni mai mult decât în primele zece luni ale anului. Simonis spune că, dacă nu se întâmpla acest lucru, exista riscul de a fi pierduţi banii pentru reabilitarea conacului. Alfred Simonis susţine că inclusiv sâmbătă, 28 decembrie, se

Toate tramvaiele din lotul galben au ajuns la Timișoara

La Timișoara a ajuns și ultimul din cele 17 tramvaie produse de Bozankaya, în lotul ”galben”, vopsit diferit față de precedentele violete, etapă marcată astfel de actuala conducere a primăriei. În total, la Timișoara au ajuns în cele trei etape, 40 de noi tramvaie. În ciuda problemelor legate de implementarea proiectului cu fonduri europene nerambursabile,

Ultimul bal pe 2024! SCM Timişoara joacă pe terenul liderului neînvins

SCM winsed.swiss Timișoara o înfruntă pe CSM CSU Oradea duminică, de la ora 18:00, în „Oradea Arena”, jocul urmând să fie televizat pe Digisport. Înaintea acestei partide din etapa a 14-a, bihorenii sunt lideri cu victorii pe linie – 13, în timp ce bănăţenii sunt pe 9, cu 6 victorii şi 7 înfrângeri. Cele două

CCIAT

CCIA Timiș anunță începerea unui nou proiect finanțat prin Programul Educației și Ocupare 2021-2027

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL partener, anunță începerea proiectului ”Evoluția tehnologiilor rapide = Evoluția carierei angajaților din Regiunea Vest”!. Proiectul e cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea P9. Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot

CJ Timiș, pus să semneze parteneriat cu Timișoara și Dumbrăvița

Consiliul Județean Timiș va trebui să semneze un acord de colaborare cu primăriile din Dumbrăvița și Timișoara pentru a duce la bun sfârșit contractul prin care a fost extinsă la patru benzi șoseaua dintre Timișoara și nodul de urcare pe A1 de la Giarmata. Solicitarea a fost lansată de către cei de la ADR Vest.

Fostul viceprimar Tabără cere conducerii Primăriei să înceapă licitația pentru parchetul de la Sala Olimpia

Mai sunt doar câteva zile din acest an, iar dacă licitația pentru realizarea unei noi suprafețe de joc la Sala Olimpia nu se realizează până pe 31 decembrie, cel puțin două luni de acum nu se va mai putea face nimic în acest sens, avertizează fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără. Proiectul este gata din

Sondaj

Sondaj IRES. 62% dintre români consideră că anularea alegerilor de către CCR a fost o decizie proastă

Peste 60% dintre români consideră că decizia Curții Constituționale a României de a anula turul întâi al alegerilor prezidentiale a fost una proastă, arată un sondaj IRES. Aceeaşi decizie este considerată de cei mai mulți dintre respondenți (28%) drept evenimentul anului în România. Intrarea completă a României în Schengen de la 1 ianuarie 2025 și

Zeci de persoane salvate de pe munte! Intervenţii şi la Muntele Mic

Un număr de 78 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea 29 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, a informat sâmbătă dimineaţa Dispeceratul Naţional Salvamont. Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore s-au primit 73 de apeluri prin care

Anca Todoni şi Ana Bogdan s-au calificat pe tabloul principal de la Brisbane

Anca Todoni și Ana Bogdan s-au calificat în această dimineață pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane. Anca Todoni este într-o formă excelentă în debutul noului sezon. Jucătoarea de 20 de ani din Timișoara s-a calificat în premieră pe tabloul principal de la Brisbane după două succese spectaculoase. Todoni nu a pierdut

Guvernul Ciolacu 2

„Ordonanţa trenuleţ” îşi tot amână plecarea din „gara” guvernului. Ce prevede ultima formă a ei

Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat vineri fără a se ajunge la un acord asupra ordonanței austerității, cunoscută și ca “ordonanța trenuleț”. Liderii coaliției se vor reuni sâmbătă pentru a conveni asupra formei finale a actului, cunoscut și sub numele de “ordonanța trenuleț”. Cea mai recentă formă a ordonanței austerității prevede limitări substanțiale ale cheltuielilor

Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara, lansat de Primăria Timișoara, împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, a adus voluntarii care se ocupă de proiect în 2.476 de gospodării, situate pe 68 der străzi din oraș. Informațiile culese arată că au fost recenzați 610 câini, iar

Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO

Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo se plantează în aceste zile mai mulți arbori maturi, cu dimensiuni care ajung și la cinci metri. Parte a proiectului de reabilitare a Pieței Libertății, plantarea de arbori va deveni vizibilă în curând. Primarul Dominic Fritz a anunțat operațiunea care

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie în zi de sărbătoare la Recaș. La data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun și Ziua Sfântului Ștefan, în jurul orei 11:20, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un microbuz dinspre localitatea Șuștra înspre

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor

Societatea de Drumuri Municipale a Primăriei Timișoara vrea o stație de betoane nouă

SDM Timișoara, societatea deținută de municipalitatea timișoreană, își extinde dotarea și pregătește 1,7 milioane de lei în acest scop. Licitația a fost deja lansată. Noua stație de betoane va trebui să aibă o productivitate între 50 și 60 de metri cubi pe oră. Pentru a putea folosi instalația, cei de la SDM anunță că locul

Top