La Ştrandul Termal situația e mai gravă decât se anticipa. Mare parte din clădiri nu erau intabulate

Situația existentă la Ştrandul Termal nu permite o reabilitare rapidă a locației, a transmis primarul Dominic Fritz, în ședința Consiliului Local Timișoara. Cea mai bună speranță este ca măcar bazinul să fie deschis în această vară.

Lucrările nu au putut fi începute pentru că acolo a fost descoperit un adevărat dezastru, iar clădirile erau în mare parte neintabulate, spune Fritz.

„La Ștrandul Termal am avut o surpriză negativă pe partea de patrimoniu. Ne-am trezit că o parte din clădiri nici nu erau intabulate, trebuia să facem ridicări topo, intabulare, a durat mult mai mult decât ne-am fi dorit. Acum avem un proiect de la Horticultura, de investiții în tot ansamblul, destul de costisitor, și va trebui să decidem dacă mergem înainte cu niște reparații și să folosim doar limitat un spațiu, sau, dacă vă amintiți, când au plecat foștii concesionari au lăsat acolo efectiv prăpăd”, a declarat Fritz, răspunzând la o interpelare din partea fostului viceprimar Cosmin Tabără.

Lucrările sunt costisitoare și de anvergură, speranța e ca măcar bazinul să fie redeschis la vară.

”Trebuie refăcut din temelii, mai ales clădirile, și asta va fi extrem de costisitor. O investiție pe care, cel mai probabil, noi, ca municipiu, va trebui să ne-o asumăm. Speranța mea este că da, vom reuși să deschidem doar partea de bazin, chiar dacă nu toate clădirile. Dar aici arhitecții încă lucrează la diferite scenarii”, a informat primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Bts a spus: (februarie 27th, 2025 at 16:45 )

Da multa vvrajeala si neputinta si-au aratat muschii in campanie si acum nu sunt in stare sa redeschida,mai bine lasau la privat si ne bucuram de licatie….Asa au facut si cu gradina Zoo cu Ceasul Floral si cate si mai cate ….

Kroko a spus: (februarie 27th, 2025 at 16:58 )

E clar, rămâne ca și Uszoda.

Pavel a spus: (februarie 28th, 2025 at 07:50 )

Or descoperit pe teren că nu-s ok toate actele pe clădiri? Primăria nu știa care-i situația ștrandului când făcea anu trecut Fritz pe justițiaru?

Helmuth a spus: (februarie 28th, 2025 at 10:48 )

Deci si anul acesta se va mai incasa spaga pentru faimosul Frattelli sau se va evacua acel club? Nu de alta dar domnul Tabara pozeaza in muncitorul anului iar in realitate impostorul inca are interese la cimitire, unde nu a rezolvat nimic! Acum conntinuua spaga?! pe alt mal al Begai? Halal servitori ai cetatenilor,

Dudu a spus: (martie 1st, 2025 at 02:59 )

E clar ca fostii au fost pe praduiala dar si voi sunteti incompetenti. Atata va vaicariti si gasiti scuze…vai si amar…că topometristii, că arhitectii, că dumniezo….abetriste.

bia a spus: (martie 1st, 2025 at 14:41 )

Toate hahalelele de la aur si psd se ascund cu profile ascunse in comentarii. Mergeti mai si cititi o carte cu banii aia care ii primiti de la partid ca sa scrieti tâmpenii pe aici.

John a spus: (martie 2nd, 2025 at 14:23 )

Lătrătorii care habar nu au ce înseamnă “legalitate, intabulare, consolidare”….va trebuie ștrand lăsat la “privați”….adica interlopi shmekeri care au făcut nimic…și pauză, taxe, pauză impozite. Nu va mai kkti pe voi ca e gata era Lia Lucia Epure și totale lipitorile….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.