Marți, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în camera unui hotel, de pe Calea Lugojului din Ghiroda.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Timișoara. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Femeia a plecat aseară spre serviciu, doar că a schimbat direcția și s-a cazat la acel hotel, unde și-a pus capăt zilelor. Nu era o persoană cunoscută cu probleme psihice, dar zilele grijei de azi și de mâine au pus stăpânire cel mai probabil pe gândurile ei. Era căsătorită și lasă în urmă doi copii.












































Comentarii prin facebook