Scandal în plină noapte. De o parte a baricadei câțiva tineri turbulenți, de cealaltă parte, oamenii legii.
„La data de 16 martie 2025, în jurul orei 2, polițiștii Secției 2 Timișoara în timp ce efectuau verificări la un autovehicul pe strada Arieș din municipiu, au observat un grup de trei tineri care au început să tulbure ordinea publică făcând scandal. Una dintre persoane, respectiv un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a adresat expresii și cuvinte jignitoare polițiștilor și a refuzat să se legitimeze.
Având în vedere comportamentul acestuia, s-a impus imobilizarea sa și conducerea la secție pentru identificarea acestuia și luarea măsurilor legale”, transmite IPJ Timiș.
Tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 8.500 de lei pentru refuz de legitimare, adresarea de expresii și cuvinte jignitoare și împiedicarea organelor de poliție de a lua măsurile legale.
Sunt efectuate verificări cu privire la modul de intervenție a polițiștilor, după ce tânărul s-a plâns că ar fi fost bătut chiar în Secția 2.
Comentarii prin facebook