De doi bani speranţe. Politehnica pierde turul semifinalei barajului pentru Liga 2 în faţa Minaurului

Tinereţea bat-o vina. Cu o medie de vârstă de sub 20 de ani, echipa Politehnicii a plătit tribut lipsei de experienţă în meciul cu Minaur Baia Mare, grupare cu patru titulari străini şi cu jucători ce au evoluat şi în prima ligă. Scorul final este destul de mincinos, 1-2, şi speranţa pentru calificarea în finală este mică.

Minaur a început mai bine, având un plus de posesie. Poli a echilibrat partida şi a avut câteva situaţii periculoase, dar portarul Breban a intervenit la timp de fiecare dată. Finalul primei părţi a fost decisiv. La o fază care nu anunţa absolut nimica, Raphael Stănescu, jucător crescut de Dinamo, a tras de la mare distanţă, iar mingea l-a lovit în mână pe Vlaicu, aflat la 15 metri de poartă, dar neavând intenţia a da lovi mingea. Arbitrul piteştean Marius Naidin a dictat 11 metri şi acelaşi Stănescu a deschis scorul, cu toată opoziţia bravului Mosoarcă, 0-1. În minutul de prelungire al primei părţi, oaspeţii au primit o lovitură liberă din partea stângă de atac, în apropierea careului mare, Mircea Donca a bătut în careu, unde cel puţin un jucător al vizitatorilor era în ofsaid, mingea a atins însă un fundaş timişorean şi l-a păcăit pe Mosoarcă, 0-2.

Partea a doua a fost dominată de polişti, care chiar dacă au combinat bine în jumătatea adversă nu au găsit… ultima pasă! În minutul 73, Fofana a fost eliminat pentru al doilea galben, dar chiar în debutul părţii secunde, Guigui trebuia şi el eliminat pentru un fault dur la Roşu, dar a scăpat cu un galben.

În minutul 86, David Ciurel a înscris dintr-o lovitură liberă de la 18 metri şi a relansat finalul de joc. Egalarea nu a mai venit, iar Minaur este favorită certă la câştigarea barajului.

Mai spunem că la arena Electrica au fost câteva mii de fani, care şi-au încurajat favoriţii şi au făcut spectacol. Spectacol a făcut şi centralul din Piteşti, dar din păcate unul negativ.

Poli Timișoara: Moșoarcă – Vlaicu, Roșu, R. Ciurel, Miclăuș (Al. Nagy 84′), Rotariu (Ed. Amariei 84′), Pureca, Popa (Avramescu 74′), Marincu (cpt.)(D. Ciurel 57′), Istratie, Prună.

Minaur Baia Mare: Breban – I. Albu, Mondragon (A. Stan 57′), Mureșan, Suciu (Buhai 69′), Fofana (eliminat – 73′), Camara, Stănescu, Donca (cpt.), Vitan (Ciocan 81′), Guigui.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

A fost odată Poli a spus: (mai 21st, 2025 at 23:17 )

# cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni

Un slogan al Druckeriei care nu are nici o legătură cu realitatea .
De 14 ani auzim asta…
Poate că ar trebui , exact ca în politică, Druckeriei să facă un pas în spate și să lase profesioniști sa se ocupe de destinele acestei echipe , care nu are nici o legătură cu Poli adevărată , in afara de nume.
Salvarea poate veni odată cu implicarea autorităților locale și a unui patronat privat .
Altfel probabil că vor mai trece încă 15 ani , ca sa fim ceea ce am fost .

Atât s-a putut a spus: (mai 22nd, 2025 at 08:25 )

La final au fost scene incredibile cu conflicte între jucători, fani pe teren și adversarii fugind ca la maraton spre ușița de la vestiare. SSU politehnica Timișoara nu merită să promoveze

Ilcau a spus: (mai 22nd, 2025 at 12:08 )

Tot cu tinerețe cu ani în urma, egal cu Dinamo, tinerii sunt viitorul speranța, cu condiția sa asculte de cei în vârstă care știu care cunosc . Cu ce obraz mergeți la Baia Mare când ați realizat cea ce ați realizat ? Infra club fotbal , stadioane +valoare strategie dezvoltare subdimensionste , Domnule Drăgan, ce soluții oferă AI? Domnule Simonis bani publici pentru ce ? Fritz când stam de vorba ? Oana de la EON GAZ , nu am înțeles apasă tasta 1

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.