În 2025 avem o nouă versiune, proprie timișoreană, pentru bugetarea participativă

Municipalitatea timișoreană a lansat o nouă viziune cu totul unică a ceea ce ar fi ideea de bugetare participativă. Selecția e atât de cuprinzătoare încât acum se va putea alege după propria dorință doar proiecte legate de liceele din oraș, iar votanții vor fi exclusiv elevii acestora. Decizia unui asemenea buget participativ este motivată de primărie prin dorința ”să crească spiritul civic în rândul elevilor, să le dezvolte abilitățile de leadership, comunicare, planificare și bugetare, precum și să le ofere o înțelegere mai bună a rolului administrației locale în comunitate”.

Conform dorinței primăriei, liceenii vor propune și vor decide prin vot cum vor fi folosiți 50.000 de lei, sumă pusă la dispoziție de municipalitate pentru fiecare liceu înscris în campanie. Potrivit propunerii de regulament, elevii vor putea veni cu o multitudine de proiecte, de la dotări pentru laboratoare la competiții sportive, amenajarea unor grădini interioare, ateliere de dezvoltare personală și sprijin în carieră, până la spații adaptate pentru persoane cu dizabilități sau cu tulburări de procesare senzorială.

„Este o ediție pilot, dar cu o miză mare: să le dăm elevilor puterea reală de a decide. Bugetarea participativă în școli nu e doar despre alocarea unor sume de bani, ci despre învățare practică, implicare civică și formarea unor viitori cetățeni activi. În toate întâlnirile și discuțiile cu elevii, simt această sete de implicare, în școala lor, în cartierul lor, în oraș. Sunt încrezător că Timișoara va deveni un model pentru alte orașe. De-abia aștept să citesc propunerile tinerilor timișoreni”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pentru a participa la ceea ce e numită bugetarea participativă 2025 liceele trebuie să își asume participarea, urmând să își asume angajamentul de a se implica în campanile și în implementarea proiectelor câștigătoare. O altă condiție se referă la numărul proiectelor generate de fiecare școală înscrisă, respectiv cel puțin trei proiecte.

Propunerea pentru demararea programului este luna septembrie, cu etapele pentru înscrierea unităților de învățământ, formarea profesorilor facilitatori, campania de informare asupra bugetului participativ și colectarea propunerilor. Următoarea etapă este programată în octombrie și constă în evaluarea eligibilității proiectelor propuse de elevi.

În luna noiembrie este propusă ultima etapă, respectiv votul și publicarea listei proiectelor câștigătoare. Elevii vor avea la dispoziție platforma dedicată – https://decidem.primariatm.ro/bp – și vor fi sprijiniți de reprezentanții municipalității și ai școlii.

Regulamentul campaniei de bugetare participativă va fi dezbătut public în data 17 iunie, ora 16:00, la sediul Primăriei Timișoara și se găsește la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/01cab301-9cbe-462b-ab4c-f9a232513197

Persoanele care doresc să participe la dezbatere se pot înscrie on-line la adresele consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro sau fizic la Camera 12, până la data de 16 iunie, ora 12:00, precizând: nume, prenume, calitatea în care participă (în cazul în care reprezintă o organizație sau altă persoană), dacă doresc sau nu să ia cuvântul, precum și propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pe care urmează să le pună în discuție.

”Primăria Timișoara dorește prin acest demers să crească spiritul civic în rândul elevilor, să le dezvolte abilitățile de leadership, comunicare, planificare și bugetare, precum și să le ofere o înțelegere mai bună a rolului administrației locale în comunitate. Ediția specială vine și în contextul „Anului Național al Copilului”, dar și al Anului European al Educației pentru Cetățenie Digitală.”, transmite primăria.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bravo 👏👏👏 a spus: (iunie 14th, 2025 at 00:46 )

Nota Zece

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.