Se poate traversa în siguranţă pe pasarela Gelu, nu sunt probleme de stabilitate

Municipalitatea timișoreană a primit concluziile expertizei independente realizate la Pasarela Gelu – Crizantemelor. Iar acestea spun că poate fi utilizată în siguranță de către pietoni și bicicliști, nefiind identificate riscuri privind stabilitatea acesteia.

Expertiza a mai solicitat necesitatea unor investigații suplimentare care presupun realizarea și prelevarea de carote din interiorul uneia dintre pilele de beton ale construcției. Această intervenție va permite vizualizarea detaliilor de execuție ascunse și va furniza datele esențiale pentru stabilirea cu exactitate a pașilor tehnici necesari pentru remedierea eventualelor neconformități.

Primăria Timișoara a decis sa nu facă recepția lucrărilor până la clarificarea tuturor aspectelor și remedierea completă a deficiențelor.

Vechea pasarelă, construită în 1949, care prezenta degradări semnificative la structura de rezistență, a fost demolată de către municipalitate. Pe locul pasarelei a fost realizat un pod nou, cu o lățime variabilă între 5,40 m și 8,00 m, trasee pentru pietoni și bicicliști, precum și cu scuaruri în zona centrală. Spre deosebire de vechea structură, care avea scări abrupte, noul pod este prevăzut cu rampe de acces, facilitând deplasarea pietonilor, bicicliștilor și a persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, pentru siguranță, a fost montat un parapet de protecție din oțel zincat, iar traversarea este pusă în valoare de iluminat arhitectural.

Investiția Primăriei Timișoara a fost de peste 12 milioane de lei (TVA inclus), bani asigurați de la bugetul local.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 28th, 2025 at 18:57 )

Peste 2 milioane de euro ne-a costat această fantezie a primarului, adică aproape cât un pod rutier. Poate ar trebui să vedem cât au costat în cadrul construcției rampele și lățimea suplimentară pentru a acomoda scuarurile de pe pod, plus întreținerea lor ulterioară. Oricum doar jocuri cu lumini muzicale mai lipseau pentru ca să avem un kitsch complet.

Wanda89 a spus: (iulie 28th, 2025 at 19:43 )

Se pare că Daniel a murit de ciudă. Cred că el, de fapt, sabotează, cu gura lui bogată, orice. Ca să fie clar, e grav faptul că trebuie făcute expertize post-finalizare de proiect foarte scump! Poate că Fritz n-a dat șpagă de supraviețuire.

Daniel a spus: (iulie 29th, 2025 at 10:13 )

Evident că troll-ul putinist cu ZERO experiență în privat, cum se plângea Robu că nu primea bani de la guvern, habar nu are cum este să fii hărțuit de gruparea de infracționalitate organizată ANAF, să îți blocheze activitatea și să îți răpească timpul productiv prin tot felul de tertipuri ca să le pice și lor ceva. Astfel ai de ales fie intri în jocul lor, fie mori de foame, fie pleci din țară, rezultate care de altfel se văd. Dar asta nu contează cât timp sinecuriștii, esențialii și specialii au bani și se pensionează la 40 de ani.

Wanda89 a spus: (iulie 29th, 2025 at 19:10 )

@Daniel
Na, ăstea sunt primele lucruri interesante pe care le spui. Ții la greu cu capitalismul odios, dai în cap tuturor bugetarilor, nu-ți place transportul în comun… Cui dai șpagă de supraviețuire, că cineva sigur te menține pe platformele de știri locale – și de ce draq nu te cari tu din țară, papagalule?! Doar bruiezi pe aici.

Daniel a spus: (iulie 30th, 2025 at 13:56 )

N-am plecat pentru că am ținut mai mult la alții decât la mine și la cariera mea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.