Atos și Dăruiește Viață, proiect de modernizare la Spitalul pentru Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara: camera sterile, saloane renovate și speranță

Ligia Ardelean, Managing Director România: „Este un gest de solidaritate cu întreaga comunitate în care cu toții trăim”

Atos GDC România anunță astăzi primele rezultate ale parteneriatului cu Asociația Dăruiește Viață, sprijinind o nouă etapă din cadrul amplului proiect de modernizare a Clinicii de Oncologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Lucrările se concentrează pe reabilitarea etajului I al unității medicale, zonă care include compartimentul destinat transplantului de celule stem, unde sunt realizate anual aproximativ 80 de proceduri.

Atos susține financiar această inițiativă printr-o contribuție de 25.000 de euro, din totalul de 100.000 de euro necesari pentru lucrările curente. Intervențiile includ dotarea și reconfigurarea spațiilor medicale: 6 camere sterile, 2 saloane pretransplant, saloane de tratament și zone dedicate pacienților. Reamenajările presupun înlocuirea obiectelor sanitare, refacerea pardoselii, renovarea ușilor metalice, lucrări de finisaj interior, modernizarea băilor și a sistemelor esențiale pentru funcționarea în condiții optime.

Această contribuție este parte dintr-un angajament mai amplu al Atos GDC România de a susține proiecte sociale, educaționale și din domeniul sănătății, la nivel local. Astfel, compania investește constant în inițiative menite să genereze un impact durabil în comunitate, promovând accesul echitabil la resurse, educație digitală și infrastructură medicală modernă.

Ligia Ardelean, CEO Atos GDC România: „Pentru noi, a susține renovarea Spitalului pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara înseamnă mai mult decât o simplă donație. Este un gest de solidaritate cu întreaga comunitate în care cu toții trăim și, mai ales, un angajament față de viitorul copiilor noștri. Credem cu tărie că fiecare copil merită acces la îngrijire medicală de calitate, într-un spațiu sigur, modern și primitor. Suntem onorați să fim parte dintr-un proiect cu impact real, care oferă nu doar tratament, ci și speranță familiilor aflate în cele mai dificile momente ale vieții. Ne dorim ca acest sprijin să fie un semnal pentru întreaga comunitate – că împreună putem construi un mediu mai bun pentru copiii noștri”.

 

Oana Gheorghiu, cofondatoare Dăruiește Viață: „Timișoara este primul oraș în care Dăruiește Viață a implementat un proiect, în 2012, unde am creat primul Centru de Transplant Celule Stem la Copii în cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii. În timp, proiectul s-a extins, reușind să renovăm în totalitate Clinica de Oncologie Pediatrică. Anul acesta am revenit aici pentru o serie de renovări necesare după uzura spațiului. Îi invit pe toți timișorenii să ne fie alături în proiectele pe care le implementăm și să facă o sponsorizare sau o donație pe site-ul asociației noastre”.

Pe lângă susținerea proiectului Dăruiește Viață, Atos a sprijinit în 2025 și alte inițiative sociale și educaționale, prin donații de echipamente IT și sponsorizări financiare către instituții locale și naționale. Printre beneficiarii acestor donații se numără: Asociația Casa Bună, Școala Gimnazială „Iosif Ciorogariu” Chișoda, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya, Administrația pentru Sănătate și Educație Timișoara, Palatul Copiilor Timișoara, Spitalul Județean Timișoara, Cris DU Areopagus.

De asemenea, Atos continua și în acest an dezvoltarea unor parteneriate valoroase cu Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest, Institutul Cultural Francez, Flight Festival, Asociația Fabrica de Bine, Liga AC, Comitetul Național Paralimpic, SAVNET, Velocitas și Timotion, prin susținerea unor proiecte educaționale, de cercetare, sportive și culturale. Aceste parteneriate au facilitat participarea angajaților la evenimente relevante, au încurajat dezvoltarea competențelor digitale în mediul universitar și au promovat inițiative cu impact real în societate.

Despre Grupul Atos

Grupul Atos este un lider global în transformarea digitală, cu aproximativ 70.000 de angajați și venituri anuale de circa 10 miliarde de euro, activând în 67 de țări sub două branduri — Atos pentru servicii și Eviden pentru produse. Atos este numărul unu în Europa în domeniul securității cibernetice, cloud și calcul de înaltă performanță. Grupul Atos este dedicat unui viitor sigur și decarbonizat și oferă soluții personalizate, bazate pe inteligență artificială, de tip end-to-end, pentru toate industriile. Atos este o Societas Europaea (SE) și este listată la Euronext Paris.

Scopul Atos este de a contribui la modelarea viitorului spațiului informațional. Expertiza și serviciile sale sprijină dezvoltarea cunoașterii, educației și cercetării într-un cadru multicultural și contribuie la promovarea excelenței științifice și tehnologice. La nivel global, Grupul permite clienților, angajaților și membrilor societății să trăiască, să muncească și să se dezvolte în mod sustenabil, într-un spațiu informațional sigur și protejat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

george a spus: (august 13th, 2025 at 03:07 )

ce superba e ligia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.