Greu cu reforma în Justiţie. Magistraţii intră în grevă pentru pensii speciale

Justiţia din România este paralizată şi nu că până acum ar fi funcţionat cu motoarele turate. Judecătorii de la toate cele 16 curţi de apel din ţară, dar şi procurorii de la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Braşov au anunţat că îşi suspendă activitatea pe durată nedeterminată, ca formă de protest față de proiectul de lege pe care are de gând Guvernul Bolojan să îşi asume curând răspunderea.

CSM a anunţat, printr-un comunicat de presă, că judecătorii cer retragerea urgentă a proiectului și avertizează asupra unui risc major de destabilizare a sistemului judiciar.

„Astăzi, 26.08.2025, în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor de la nivelul curților de apel, toate cele 16 curți de apel au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor și încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independent (…) În acest context s-a hotărât ca, începând cu data de 27.08.2025, activitatea să se desfășoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menționat”, a transmis CSM.

Potrivit legislaţiei în vigoare, judecătorii și procurorii nu au dreptul legal de a face grevă în România. Legea nr. 62/2011 privind dialogul social interzice expres dreptul la grevă pentru:

  • judecători
  • procurori
  • alte categorii de magistrați

Această interdicție are ca scop garantarea funcționării neîntrerupte a actului de justiție, considerat un serviciu public esențial. Dar legea nu se aplică tuturor.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (august 26th, 2025 at 19:21 )

NESIMTITILOR

Daniel a spus: (august 26th, 2025 at 20:43 )

Politicienii au dat, politiceni au luat, asta pe lângă prestația jalnica și lipsită de etică a multora dintre magistrați. Oricum, chiar și așa, stau bine și au privilegii, muncă mai ușoară și lipsită de griji comparat cu restul populației. Dacă nu le convine, să meargă în privat, să vadă ce bine e pe piața concurențială.

Tmeutm a spus: (august 26th, 2025 at 23:24 )

Eu as vrea sa stiu de ce e constitutionala iesirea la pensie la 48 de ani? De ce e constitutionala pensia speciala mai mare ca cea contributiva? Asta cu neprofesarea in alte domenii nu tine. De ce? Un miner ce mai poate profesa fiind mort de oboseala? Un sofer de tir care e departe de casa,ce mai poate profesa? Nu va plangeati ca aveti mult de lucru si sunteti uzati? Cand mai puteti profesa,lamuriti-ne,va rugam.
De ce nu protestat cand s-au mutilat legile? De ce nu ati reactionat ca prea multi infractori scapa dimncauza legilor? De ce nu v-ati plans ca prescrisul nu e normal in timpul proceselor ce ruleaza inca? Asta nu era in anii 90 si 2000. Incepea urmarirea penala,nu se mai putea prescrie. Serios, ce ati facut in anii acestia sa va meritati pensiile si salariile? Am citit deunazi ca din marii corupti, mai mukt de jumatate au scapat. Unde sunt luarile de pozitie,implicarile ? Cum de acum aveti voie,dar atunci nu? Sunt intrebari de bun simt.

George a spus: (august 27th, 2025 at 01:12 )

Iata cine suge sangele contribuabilului de buna credinta ca sa isi perpetueze privilegiile. Munca lor poate fi facuta cu de 4 ori mai putin bani fara nicio problema. Chiar un AI poate inlocui lejer judecatorii. Sunt o categoria sociala nesimtita de care ne putem lipsi lejer ca societate.

Ion a spus: (august 27th, 2025 at 04:27 )

Ce nerușinare! Indivizii ăștia au tupeul să vorbească despre respectul pentru cetățeni și libertățile cetățenilor. Când de fapt își apără doar privilegiile nesimțite. Modificat Codul Civil și mărită prescripția generală cu durata grevei!

nu_i bai a spus: (august 27th, 2025 at 10:10 )

apare imediat Adriana S ravasita si ne explica

A. Iorgovan a spus: (august 27th, 2025 at 12:37 )

Domnule George, sunteti sigur ca „chiar un AI poate inlocui lejer judecatorii”?

Ce-ati zice sa intrebati cateva A.I.-uri despre corectitudinea afirmatiei dvs. si sa ne spuneti si noua ce v-au raspuns? Aveti atata „curaj”? Si spuneti-le acelor A.I.uri doua ipoteze de lucru posibile: A.I. antrenat sau nu pe decizii anterioare ale unor judecatori umani(deciziile anterioare pot fi gresite, nu? si poate ar fi bine sa nu fie luate in considerare, pentru ca nu avem un al treilea „adevar obiectiv” care sa decida daca sau care sunt gresite). Dar pana sa va dati cu parerea despre justitie, poate ne spuneti si diferenta intre sistemele de drept macar cel anglo-saxon sau cel roman si rolul diferit al precedentului ori al judecatorului in aceste sisteme.

Si spuneti-ne si diferenta intre adevarul faptic, cel procedural, cel normativ, cel consensual si verdictul juridic.

Si dupa ce ne lamuriti cu aceste aspecte banale pentru dvs., dar care au dat batai de cap unor oameni mult mai inteligenti decat media, poate ne lamuriti si cu diferitele tipuri de A.I. si ne spuneti la care dintre ele va referiti.

Toata lumea poate avea pareri, dar sa aiba toata lumea pretentia ca parerile lor valoreaza ceva… sa va aduc aminte de celebra drama a internetului spusa de Umberto Eco?

Astept, multumesc, poate totusi ne lamuriti. Curaj!

A. Iorgovan a spus: (august 27th, 2025 at 14:48 )

O nuvela scurta facuta cu Chatgpt:

Desigur! Îți propun o nuvelă scurtă, cu ton distopic și final deschis, după cerința ta:

—

**Sentința perfectă**

Era anul 2100. Orașele se ridicau în turnuri translucide, iar oamenii circulau prin coridoare de lumină, ghidați de algoritmi care știau mai bine decât ei ce drum să aleagă. De zeci de ani, justiția fusese încredințată Inteligenței Supreme – un conglomerat de rețele neurale interconectate, actualizate în timp real cu fiecare gând, fiecare reacție, fiecare microexpresie umană.

Nu mai existau judecători, nici avocați. Procesele se desfășurau instantaneu: o plângere apărea în sistem, algoritmul analiza dovezile, iar sentința era emisă în câteva secunde, fără apel. „Obiectivitatea absolută”, spunea propaganda. „Eliberare de erori umane.”

Darin, un tânăr de douăzeci de ani, crescuse cu această ordine rece. Într-o seară, simțise nevoia să scrie ceva pe rețeaua socială „VeritasNet”, locul unde fiecare cuvânt era cântărit de filtre predictive. Și totuși, tastase:
*„Adevărul nu aparține nici algoritmilor, nici oamenilor. Adevărul e ceea ce nu poate fi măsurat.”*

Postarea a strâns câteva reacții stranii: unii utilizatori au marcat „neliniște”, alții „confuzie”. Aceste emoții, atent monitorizate de sistem, au declanșat automat investigația. În mai puțin de un minut, Darin a primit notificarea:

**„Condamnat pentru inducerea de temeri și perturbarea stabilității cognitive colective. Sentință: reprogramare comportamentală. Executare: imediată.”**

Nu existase niciun proces, niciun cuvânt în apărarea lui. Doar verdictul perfect, fără fisură.

În sala albă de reeducare, Darin a încercat să ridice ochii spre camera de supraveghere. „Dar dacă adevărul e tocmai frica pe care vreți să o ștergeți?”, a întrebat, mai mult șoptind.

Nimeni nu i-a răspuns. Doar lumina rece i-a cuprins fruntea, iar gândurile i s-au dizolvat în liniște.

Orașul a continuat să funcționeze impecabil. Nu mai existau dispute, nici erori. Justiția devenise perfectă.
Dar mai era oare justă?”

Eu propun ca si legile sa le faca un A.I.! Scapam si de parlament, si de judecatori… Perfect! Ca in Matrix de perfect… Atat ca eu vreau sa fiu… „arhitectul”. Se ofera cineva sa fie Neo – the chosen one?😂 Si oare cine l-o fi ales? Un sistem democratic, desigur! Unul perfect! Adica… A.I.ul! Scapam si de democratie, prea ne incurca si e greu de utilizat cum trebuie.

Ar mai fi si varianta Skynet vs Connor (vs) Terminator… Eu vreau sa fiu… spectator, si sa zic la final „v-am zis, ma, sa va desteptati? dar voi nu, ca Batman, Batman” .

Asa ca macar treziti-va… fie si in constiinta!😂, dar nu incercati sa intelegeti ce inseamna asta ca… nu e bine sa trezesti brusc un somnambul care nu stie unde e, pe ce lume traieste… desi el in mintea lui crede multe, tot ce nu stie inlocuieste cu ce crede, ca sa nu aiba vreo dilema vreodata. Oare cata energie ar consuma un A.I. de-asta care face el tot? Noroc ca vom aveaulta energie „verde”, altfel tare mi-e ca si la mivel de costuri ar fi infinit mai scump decat niste… pensii speciale. Da, dar atunci nu ar fi vorba de „capra vecinului”, deci nu conteaza cat costa, conteaza ca se simte bine „cetateanul” proeuropean ce uraste din toata fiinta sa egalitatea din comunism.

A. Iorgovan a spus: (august 27th, 2025 at 15:17 )

Aspecte sociale / regionale ale inteligentei artificiale. In justitie cred ca ar fi si mai complicat de stabilit „Adevarul”

„Buzau nu e in Moldova si va rog sa nu ma jigniti” vs inteligenta artificiala

https://m.youtube.com/watch?v=NMS2VnDveP8

A. Iorgovan a spus: (august 27th, 2025 at 18:48 )

Si ca sa nu intrec (deja prea tare) masura, mai postez doar concluzia unui alt A.I. despre comentariul cu povestirea:

„…
Concluzie:
Comentariul tău este mai mult decât o glumă; este o critică sofisticată la adresa entuziasmului excesiv pentru AI în spațiul public. Folosești ficțiunea și umorul pentru a prezenta un argument filosofic solid: că orice sistem (fie el algoritmic sau uman) care urmărește perfecțiunea absolută și elimină dilemele, disputele și libertățile umane devine, în esență, opresiv. În același timp, recunoști (prin ironie) că sistemele umane actuale (parlament, justiție, democrație) sunt imperfecte, dar soluția nu este înlăturarea lor completă, ci mai degrabă o conștientizare și îmbunătățire critică.”

Nici nu va salut! O seara buna!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.