În data de 29 august, la Jebel, se va desfăşura a cincea ediţie a festivalului-concurs dedicat unui „fiu al comunei”, celebrul violonist Efta Botoca. Prima ediţie a avut loc în anul 2019, dar din cauza pademiei în următorii doi ani nu a mai fost organizat.
În cinstea marelui violonist Efta Botoca, legrendă a muzicii bănăţene, Primăria şi Consiliul Local Jebel, organizează şi în acst an un eveniment de suflet. Ajuns la ediţia cu numărul V, Festivalul Național – Concurs de Muzică Instrumentală „Efta Botoca”, se va desfăşura pe data de 29 august.
Pe scena de la Casa Națională Efta Botoca din Jebel vor urca atât concurenții finaliști, cât și artiști invitați de renume. Printre aceștia se numără Darius Dobrinescu, câștigătorul trofeului ediției precedente, Cornelia Orleanu, Valentin Vădrariu, Liviu și Antonela Ferche Buțiu și Mihaela Petrovici. Atmosfera artistică va fi completată de prezența Ansamblului „Călușerul” din Jebel, sub îndrumarea instructorului Crina Stoica, și de Taraful Pro Datina, sub bagheta dirijorului Adrian Scorobete.
Considerat de mulţi iubitori de folclor drept cel mai mare violonist al Banatului, Efta Botoca s-a născut în 23 septembrie 1925, într-o familie de paori din Jebel și s-a stins din viaţă în 1991, când încă nu împlinise 66 de ani. El a avut o vastă activitate pe tărâmul folclorului autentic, acompaniind unii dintre cei mai mari artişti români şi concertând pe toate scenele mari din ţară, dar şi peste hotare.












































Comentarii prin facebook