Amenzi de aproape un milion de lei pentru „bizonii” care parchează pe locurile amenajate pentru persoanele cu dizabilități

Cu ochii pe cei care parchează „prost”. Poliția Locală Timișoara reamintește conducătorilor auto că staționarea pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, dar și pe cele pentru familiile cu copii mici se sancționează drastic.

Astfel, potrivit Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Legii 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, în spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, se sancționează cu amenzi de la 2000 la 10.000 de lei și chiar cu ridicarea autovehiculului.

În cadrul patrulărilor efectuate, dar și ca urmare sesizărilor de la cetățeni, polițiștii locali au aplicat anul acesta 374 de astfel de sancțiuni în valoare totală de 953.335 lei. Cele mai multe astfel de probleme au fost semnalate la supermarketuri, dar și în alte zone din oraș unde sunt amenajate astfel de locuri, printre care Strada Nicolae Andreescu, Bdul General Ion Dragalina, Strada Piatra Craiului, Splaiul Nistrului, Strada Ștefan cel Mare, Arieș, N. Lenau, Franz Liszt, Calea Sever Bocu, Regele Mihai I, Stan Vidrighin, Ion Ionescu de la Brad, Cosmonauţilor, Siemens, Regimentul 13 Călărași, Constructorilor, Calea Circumvalațiunii, Piața Consiliul Europei, Antenei, Calea Martirilor 1989, Gheorghe Lazăr, Calea Șagului, Aristide Demetriade, Calea Aradului, Divizia 9 Cavalerie, Simion Bărnuțiu.

Poliția Locală atrage atenția și asupra unor semnalări din partea unor cetățeni care fac parte din rândul celor cu dizabilități care au reclamat că au întâlnit conducători auto care își pun pe parbriz ecusoane printate de pe internet, beneficiind astfel de locuri de parcare mai aproape de intrarea în magazine fără a avea acest drept. Acțiunile pentru luarea măsurilor legale în astfel de încălcări ale legislației în vigoare continuă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 17th, 2025 at 11:45 )

Dar că locurile respective sunt mai mult neocupate, asta nu se pune. Ar trebui specificat în legislație că dacă nu este măcar un loc liber, abia atunci să se dea amenzi, altfel nu este nicio victimă deci nu văd problema. Sigur că acum se caută cu lumânarea motive pentru amendare deoarece este foame de bani la buget și fiecare venit în plus înseamnă un bugetar inutil rămas pe post. Asta și că vor veni 3 ani fără alegeri iar politicenii speră că alegătorii naivi vor uita nedreptățile suportate până atunci.

Nelu a spus: (septembrie 17th, 2025 at 14:34 )

@Daniel Daca e interzis, nu parchezi din respect pentru oamenii aia care nu pot face tot ce poti face tu. Lasa desteptaciunea si whatabutismul si scuzele penibile. Foarte bine daca sunt neocupate, inseamna ca daca vin persoane care au nevoie de ele, o sa aiba unde parca. Ala e si scopul, sa fie neocupate.

BRAVO, dar de cei care parcheaza pe IARBĂ?! a spus: (septembrie 17th, 2025 at 16:50 )

Ori spatiul verde nimic?! Ca prin Getmania nu sunt iertati. Doar la Timisoara….Apoi ne plingem de praf pămînt chel si poluare
Unde e MODELUL GERMMAN promis de Fritz im campanie?! Doar harneală ptr fraieri asta a produs MiNCINOSU BAVAREZ…

Daniel a spus: (septembrie 18th, 2025 at 10:21 )

@Nelu sau mai bine zis intre bare
Nu am scris să se parcheze ci să se schimbe legea pentru că peste tot unde merg, văd că locurile respective sunt libere, ceea ce înseamnă că nu sunt utilizate. Atunci fie le reduce numărul, fie se schimbă legea pentru a amenda doar atunci când nu este niciun loc disponibil.
P.S.
Nu te-ai exprimat bine pentru că cineva nu poate avea respect față de altcineva deoarece acela nu poate face un lucru pozitiv, ci eventual invers, cel care poate face un lucru pozitiv, este respectat. În cazul de față cuvântul milă ar fi mai potrivit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic

Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.