Căminul Cultural din Şag a fost, duminică, gazda unei mari sărbători pentru locuitorii acestei comune. Evenimentul principal, prezentarea peliculei „Pariu pe Timiș”, a adus împreună comunitatea locală într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință.
Filmul „Pariu pe Timiș” a fost proiectat în prezența unui numeros public din comună, dar și a producătorilor locali, fiind un bun prilej de a celebra munca și creativitatea din zonă.
Cu aceeaşi ocazie au fost premiați cei mai mari contribuabili la bugetul local, ca un gest de apreciere pentru sprijinul acordat deezvoltării comunei.
Seara s-a încheiat cu muzică live – cover-uri care au adus energie și voie bună, transformând evenimentul într-un moment de bucurie.
“A fost o ocazie prin care am arătat forța comunității: oameni, cultură și solidaritate, toate unite într-un singur loc, Şag. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți și îi felicit pe toți pentru implicare și contribuția la viața comunității noastre!”, a transmis primarul comunei, Flavius Roşu.
























































Comentarii prin facebook