Tânăr de 18 ani, decedat în propria casă

Tragedie în Timișoara. La data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 16:15, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în locuința de domiciliu din Timișoara.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constat ca este vorba de un tânăr de 18 ani, care a fost găsit decedat de către mama sa. Tânărul nu prezenta urme de violențe, cadavrul fiind transportat la IML Timișoara pentru efectuarea necropsiei. Există și posibilitatea ca tânărul să se fi înecat cu mâncare…

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bauauau a spus: (decembrie 15th, 2025 at 09:16 )

Dumnezeu sa îl ierte pe băiat ! O tragedie pt el și familie!
Alte publicații mai informate susțin ca tânărul venise acasa la ora 6 dimineața de la o petrecere.
Ar trebui sa ne punem întrebarea ce s-a consumat la acea întâlnire. Alcool sau alte substanțe?
Oprirea inimii în timpul somnului pare mai degrabă o intoxicație cu o substanță care ii afectează funcționarea.
” Există și posibilitatea ca tânărul să se fi înecat cu mâncare ” este o afirmație care se potrivește la un bătrân peste 80 , nu la un tânăr de 18 ani. Dar analizele toxicologice vor arăta cauza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan despre viitorul ministrul al Educaţiei: Marilen Pirtea este în cărţi, dar nu e bătut în cuie. Decizia o va lua PNL

Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că a avut o discuție cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, în legătură cu viitorul ministru al Educației, dar o decizie finbală se va lua în acsatră lună Premierul Ilie Bolojan, totodată prteşedinte al PNL, a declarat, sâmbătă, că în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan despre viitorul ministrul al Educaţiei: Marilen Pirtea este în cărţi, dar nu e bătut în cuie. Decizia o va lua PNL
Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

11 rugbiști de la Timișoara merg în primul cantonament al naționalei, în Franța

Naționala de rugby a României începe pregătirea pentru Campionatul European 2026 încă de la debutul noului an, cu un stagiu la INSEP Paris. Stejarii vor disputa primul meci în competiția europeană pe 8 februarie, în deplasare, cu Germania. În vederea unei pregătiri cât mai bune, Stejarii care evoluează la cluburile din țară se vor reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 rugbiști de la Timișoara merg în primul cantonament al naționalei, în Franța
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

i

Cinci localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, în urma fenomenelor meteo înregistrate

Din cauza condiţiilor meteo înregistrate în ultimele două zile, cinci localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică. În total, duminică dimineaţa erau 730 de consumatori fără energie electrică.  Potrivit datelor primite de ISU Timiş de la distribuitorul local de energie electrică, situația avariilor în alimentarea cu energie electrică în data de 4 ianuarie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, în urma fenomenelor meteo înregistrate

Economic vezi arhiva Economic

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult valabilă situația. Ziua de 1 ianuarie va aduce o scumpire semnificativă, odată cu majorarea nivelului accizelor impuse de guvern la benzină și motorină. Majorarea medie așteptată a accizelor incluse în prețul carburantului este de aproximativ 10% pe litru, completată și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai multe generatoare electrice de mare putere au fost puse la dispoziția operatorului local de rețele electrice, pentru a furniza energie în mai multe comune din Timiș, afectate de ruperea cablurilor. Echipele Rețele Electrice sunt în continuare pe teren pentru a restabili furnizarea curentului electric. Mai multe localități din județul Timiș au fost afectate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reparații la rețelele electrice. ISU Timiș a pus la dispoziție două generatoare de curent
De cele mai multe ori, lipsa de informare duce la apariția unor mituri. Sloturile online nu au „scăpat” de acest lucru, iar despre ele există anumite mituri pe care le vom demonta în rândurile următoare. Adesea, acestea sunt răspândite în general de jucătorii care nu au avut rezultatele dorite și caută explicații dincolo de cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce este adevărat și ce nu despre sloturile online
O firmă din Vaslui a fost declarată câștigătoare în urma licitației organizată de Unitatea Militară 0805 Timișoara, situată pe strada Gheorghe Bariţiu, nr. 19-21. Este clădirea în care funcționează Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara. Conform contractului, firma Katar Conneg, din Negrești, Vaslui, va lucra la modernizarea, consolidarea și compartimentarea respectivei clădiri. ”Obiectivul general al proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara va fi modernizată în urma unui contract de trei milioane de lei
Din cauza condiţiilor meteo înregistrate în ultimele două zile, cinci localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică. În total, duminică dimineaţa erau 730 de consumatori fără energie electrică.  Potrivit datelor primite de ISU Timiş de la distribuitorul local de energie electrică, situația avariilor în alimentarea cu energie electrică în data de 4 ianuarie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, în urma fenomenelor meteo înregistrate
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că a avut o discuție cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, în legătură cu viitorul ministru al Educației, dar o decizie finbală se va lua în acsatră lună Premierul Ilie Bolojan, totodată prteşedinte al PNL, a declarat, sâmbătă, că în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan despre viitorul ministrul al Educaţiei: Marilen Pirtea este în cărţi, dar nu e bătut în cuie. Decizia o va lua PNL
Naționala de rugby a României începe pregătirea pentru Campionatul European 2026 încă de la debutul noului an, cu un stagiu la INSEP Paris. Stejarii vor disputa primul meci în competiția europeană pe 8 februarie, în deplasare, cu Germania. În vederea unei pregătiri cât mai bune, Stejarii care evoluează la cluburile din țară se vor reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 rugbiști de la Timișoara merg în primul cantonament al naționalei, în Franța
De vineri de la prânz și până în această dimineață, drumarii au intervenit constant în vestul țării, pe drumurile naționale și autostrăzi, pe fondul ninsorilor și al carosabilului umed. Au fost în total pe traseu 174 autoutilaje, fiind răspândite aproximativ 1.400 tone material antiderapant. Materialul antiderapant utilizat pe raza SDN Deva – 268 tone, SDN...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumurile naționale și pe autostrăzile din vestul ţării au intervenit 174 de utilaje, fiind folosite 1.400 de tone de material antiderapant/VIDEO
Vremea de iarnă a adus probleme pentru lucrătorii feroviari din vestul României. Regionala de Căi Ferate Timișoara informează că, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, în contextul condițiilor meteorologice prognozate cu cod galben/portocaliu, pe zona de vest a țării , au fost desfășurate acțiuni operative de intervenție pentru deszăpezirea gărilor aflate în aria de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zăpada și vremea de iarnă au scos feroviarii la lucru
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.