Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului.

Zona aflată în proximitatea centrului este una frumoasă, dar, din păcate, e una de tranzit, mai ales rutier. Programul derulat prin Regio Vest va ajuta la schimbarea situației, spune Lațcău.

”Am câștigat peste 9,1 milioane de euro fonduri europene pentru regenerarea zonei Piața Mocioni. Am semnat contractul cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest și mai punem peste 5,6 milioane de euro de la bugetul local. Cu acești bani, o zonă cu mare încărcătură simbolică pentru Timișoara, dar folosită ca spațiu de tranzit, va fi refăcută. Vom avea o mai bună conectivitate pentru transportul în comun, mai mult spațiu pentru pietoni și mai mult verde. Și clădirile istorice spectaculoase vor fi puse în valoare”, transmite Lațcău.

Zona prevăzută în proiectul municipalității – Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria și 11 străzi adiacente – are o încărcătură simbolică importantă pentru Timișoara, însă astăzi funcționează în principal ca un spațiu de tranzit. Pe parcursul celor trei ani de implementare a investiției, aceasta zonă va fi refăcută în întregime, de la partea carosabilă, trotuare și rețele de utilități, până la configurarea spațiilor publice.

Zona de intervenție include Bulevardul 16 Decembrie 1989 – tronsonul cuprins între Splaiul Tudor Vladimirescu (parțial) și Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni și intrările pe străzile adiacente – Gheorghe Doja (parțial), Miron Costin (parțial), Timotei Cipariu (parțial), Nedelcu Zugrav (parțial), Moților (parțial), Ady Endre (parțial), Emanoil Gojdu (parțial), Laurian August Treboniu (parțial), Ion Eliade Rădulescu (parțial). În total, proiectul acoperă o suprafață de peste 26.000 de metri pătrați.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (decembrie 7th, 2025 at 17:51 )

Și uite așa se pun mai multe piedici în trafic pentru că trebuie să fie mai liniște în zona unde viceprimarul deține un imobil care trebuie pus și el în valoare. Astfel de proiecte ad personam, împreună cu banii și politicile UE, numai bine vor duce voturi înspre tabăra care nefrecventabilă, la fel cum a făcut politica UE privind migrația. Apoi ne mirăm cum de UE va fi părăsită de aliați și membri care s-au săturat de așa ceva, iar cine are de câștigat, este evident. Și de ce? Pentru că progresiștii din UE au luat-o razna iar cozile lor de topor de la noi nu s-au putut abține să nu își impună ideologia eco-marxistă asupra orașului și cetățenilor săi. Asta pe lângă faptul că orașul s-a îndatorat inutil pentru asemena proiecte în beneficiul unora dar în detrimentul majorității.

Cap Sec a spus: (decembrie 7th, 2025 at 20:46 )

Daniele ești bine?Aici nu te contrazic fiindcă ești pe subiect.Orice proiect este binevenit,zona respectivă trebuie întinerită.Doar că fundurile oiropene sunt binevenite fie ele și cu dedicație.O fi și ăsta Trollll?Unii sunt vătafi,alții progresiștii sau suveraniști?Democrația aia de rahat a generat o societate construită pe meritocrație 🤑după bunul plac al celor cu interesul național 🤮și mai nou cu sloganul pro-oiropean🤭 .Rușii nu au mai venit,Guru este liber și în formă maximă iar Mucșor a fost numit președinte.Problema este ce facem cu votul?Te rog ia o pauză🤒.

Lae a spus: (decembrie 8th, 2025 at 11:07 )

Excelent proiectul pentru locuitorii zonei,dar rau cei care sunt obisnuiti sa circule pe autostrada creata de Robi acolo. Alternativa pentru ei ar fi sa ramana la dormitoarele lor, sa apeleze la transportul in comun, la bicicleta sau trotineta sau mersul pe jos, ori eventual sa stra cuminti in trafic, dar sa plece mai devreme de acasa.

felix rothneda a spus: (decembrie 8th, 2025 at 23:11 )

De la Viena, mișcarea secesionistă s-a răspândit și în alte provincii ale imperiului austro-ungar. În Transilvania, clădiri în stil secesionist pot fi întâlnite la Cluj (Palatele Berde și Elian), Târgu-Mureș (vezi: Palatul Culturii), Turda (vezi: Case în stil Secession din Turda), Timișoara (Baia Publică Neptun), Arad .Ca copil îmi aduc aminte în centru Pieței Mocioni (Stefan Furtuna) era statia de tranvai un anume stil geometric, care a contribuit la cristalizarea direcției raționalisto-funcționaliste

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.