Fragmentarea instituţională. Arhitectura neasumării

Practic sistemul bugetar nu crează sinergii ba din contră, produce o valoare mai mică decât suma componentelor, nu degeaba în astfel de situații el devine o piatră de moară legată de gâtul economiei și implicit a bunăstării și confortului cetățenilor. De aceea în astfel de cazuri este recomandabil să avem un stat minimal cum au încercat liberalii să realizeze pe vremea când erau cu adevărat liberali, înainte să fie preluați de FSN (PDL+P$D), continuatorul PCR.
Când vine vorba de ineficiența statului ar mai fi de a adăugat și subvenționarea, pe lângă politizare, subfinanțare și fragmentare, pentru că prin asta se țin pe linia de plutire tot felul de întreprinderi de stat care nu au vreo bază economică ci doar sunt mari consumatoare de fonduri publice și fabrici de sinecuri, evident.

„Fragmentare” exista si in intreprinderi si in corporatii, in structuri complexe unde exista departamente/grupuri specializate. Managementul a orice cat de cat complex nu se poate face monolitic. „Fragmentarea” insa trebuie coordonata de cineva.
„Silozurile” (sau mentalitatea de siloz – silo mentality cum e cunoscuta in literatura de specialitate in domeniul managementului ) din cadrul marilor unitati economice au ca prima cauza managementul defectuos in care sefii de „siloz” nu comunica intre ei si pun rivalitatea dintre ei pentru gratiile „sefului” mai mare mai presus de bunul mers al lucrurilor. Iar „pestele de la cap se impute”. Insa intr-o democratie, spre deosebire de o firma, responsabilitatea apartine demos-ului. Nu politizarea e problema(a se vedea shimbarile administrative din SUA la schimbarea dintre cele 2 partide la putere) , ci inlocuirea specialistilor cu politruci care iau decizii „dupa ureche” sau… dupa oarece interese financiare. Adica avem de-a face fie cu incompeteni, fie cu corupti. Sau cu unii (putini, nu prea mai exista ideologii la politicieni, doar sloganuri care prind la public) care au impresia ca ideologia poate bate constrangerile date de realitate. Cine trebuie sa schimbe politicienii? Pai… demos-ul, eu asa stiam ca e o democratie.
Un exemplu recent: acordul cu MERCOSUR. Diversi lideri din coalitie spun ca nu s-a discutat niciodata subiectul nici in voalitie, nici in guvern. Si cineva, fara avizul ministrului agriculturii, fara semnatura primului ministru, a luat niste decizii (iar parlamentul e oricum inexistent, desi cica asta ar fi forul reprezentativ al cetatenilor) Adica fragmentarea de care vorbim, lipsa comunicare plus decizii dupa bunul plac al cuiva. Si „poporul” aude acum prima data de acest acord, la ani de zile de cand se vorbeste despre el la nivel de UE. Si „poporul”… tot mentalitate de siloz, unii lucreaza intr-un IMM si „au treaba” cu cei din corporatii sau cu bugetarii, altii sunt pietoni si „au treaba” cu soferii, unii sunt tineri si „au treaba” cu batranii, unii sunt oraseni si „au treaba” cu cei de la sate etc. Si fiecare „siloz” vede ca rivali pe cei din alte „silozuri”. Ca si muncitorul de la banda care are impresia ca inginerul nu chiar-chiar lucreaza, ca si inginerul care are impresia ca cei de la departamentul de HR, Financiar sau de la Vanzari nu chiar-chiar lucreaza etc. Si la fel proiectantul nu discuta cu cei de la banda (sau cu clientul final) sa tina cont de constrangerile de fabricatie, arhitectul nu tine cont de ce ar avea se zis structuristul etc.

Nu politizarea e cea mai mare problema, nici macar „aplombul ignorantei”, ci cei care ar trebui sa „curete pestele”, adica Demos-ul. Cel putin intr-o democratie. Suntem? Vrem sa fim? Sau ne trebuie un „tatuc”? Sau poate un stapan de undeva din afara, din est, vest, si mai vest? Zic ca daca cei de la varful silozurilor se cam imput, poate incep cei de la baza sa discute intre ei, pietonii cu soferii, tinerii cu batranii, cei de „stanga” cu cei „de dreapta” etc. Unde ‘discutii’ nu inseamna „placutze suedeze” aruncate de la unii la altii, ci suporterii unui partid sau candidat sa aiba niste argumente ancorate in realitate, nu in ura fata de alte partide/candidati, ori in ideologii care lor le „suna bine”, dar au efecte dezastruoase pentru alte categorii de cetateni.

Fragmentarea societatii e adevarata problema. Are si o denumire, pe scurt din dex:
ANOMIE s. f. Absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societății; dezordine, dezorganizare; p. ext. haos. – Din fr. anomie.

Mai pe lung se poate continua cu articolul de la wikipedia, apoi cu referintele date acolo.