JAZZx, o ediție pentru istorie. Primii (mari) artiști au fost confirmați

Timișoara găzduiește, între 1 și 5 iulie, cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx, un eveniment care și-a consolidat în timp statutul de reper cultural atât la nivel național, cât și internațional. Ultimul an a marcat o etapă importantă în evoluția festivalului, prin extinderea rețelei sale internaționale și prin creșterea impactului asupra orașului, comunității locale și publicului care revine an de an.

„În ultimii ani, JAZZx s-a dezvoltat ca un festival internațional nu doar prin line-up, ci printr-o rețea activă de colaborări. Proiectul JAZZx Intl., cu ediții la Budapesta, Belgrad și Londra, alături de Scena de Showcase – competiție la care au aplicat artiști din peste 25 de țări – confirmă rolul nostru de platformă de întâlnire între scene, profesioniști și public. În același timp, studiul de impact arată că peste 30% dintre participanți au venit din afara Timișoarei, un indicator clar al contribuției festivalului la turismul cultural”, declară Norbert Tako, Centrul Cultural PLAI.

„JAZZx demonstrează că un eveniment cultural, dacă este organizat strategic, poate fi mai mult decât un mare succes artistic. Ediția de anul trecut a festivalului a generat un impact economic de peste 1 milion de euro, fapt care ne încurajează să menținem contribuția la dezvoltarea evenimentului. Administrația județeană a susținut JAZZx atât în momente critice cât și în perioada de expansiune, așadar ne poziționăm ca parteneri loiali și suntem dornici să construim împreună. Ținând cont de investițiile Consiliului Județean Timiș în recuperarea și restaurarea patrimoniului, ne gândim chiar la o ediție viitoare a festivalului cu activități la Castelul Huniade, la conacul Mocioni sau altă clădire simbol pe care o introducem în circuitul turistic al județului„, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Ediția din acest an se desfășoară pe parcursul a cinci zile și propune mai multe formate complementare. În zilele de 1–2 iulie are loc scena JAZZx NOW, dedicată artiștilor emergenți selectați printr-o competiție online. Câștigătorii vor performa live pe scenă la Iulius Town. Acest format reflectă angajamentul festivalului față de noile generații de muzicieni și față de viitorul jazzului contemporan.

Între 3 și 5 iulie, programul principal include Scena Principală din Piața Libertății, alături de Scena de Spoken Word și Scena Nocturnă, fiecare cu un rol distinct în explorarea jazzului și a formelor sale conexe. Accesul este liber. Programul este completat de evenimente care preced festivalul – JAMzz, activând orașul și extinzând experiența JAZZx dincolo de zilele oficiale de concerte.

„JAZZx este unul dintre festivalurile care aduce un plus important ofertei culturale a Timișoarei și completează oferta de vară a orașului. La fel ca anul trecut, continuăm să susținem JAZZx prin programul de finanțări multianuale și să-l promovăm prin Visit Timișoara, atât în țară, cât și în străinătate, cu obiectivul de a atrage cât mai mulți vizitatori și de a consolida poziția Timișoarei ca destinație europeană pentru evenimente de calitate”, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

De-a lungul celor 14 ediții, JAZZx a devenit un simbol cultural al Timișoarei, demonstrând că jazzul poate fi un limbaj contemporan accesibil și relevant pentru publicuri diverse. Curatoria festivalului este construită deliberat pentru a crea contexte deschise de descoperire, în care spectatorii – indiferent de nivelul de familiaritate cu genul – pot experimenta jazzul într-o formă actuală și conectată la prezent. Prin dimensiunea sa internațională, structura complexă și impactul confirmat asupra turismului cultural, JAZZx continuă să contribuie la consolidarea identității Timișoarei ca oraș creativ, conectat și deschis.

Primii artiști confirmați pentru JAZZx 2026

Samara Joy
Cu peste 100 de milioane de stream-uri la nivel global, Samara Joy este una dintre cele mai puternice voci noi ale jazzului contemporan, reușind să reconecteze o generație tânără cu un gen adesea perceput ca fiind „de nișă”. După ce a câștigat primul premiu Grammy la una dintre cele mai râvnite categorii mainstream, „Best New Artist” în 2023, au urmat încă alte 5 premii Grammy, inclusiv în 2026 pentru „Best Jazz Vocal Album”. Samara este „artista de urmărit”.

Samara Joy a reușit să transforme standardele jazz în conținut accesibil pentru o nouă generație de ascultători. Clipurile sale scurte, filmate spontan, au devenit puncte de intrare pentru publicul Gen Z către un repertoriu istoric, demonstrând că jazzul poate circula natural în ecosistemul platformelor sociale fără să își piardă profunzimea artistică.

Succesul ei nu vine doar din vocea excepțională, ci și din capacitatea de a crea o punte între tradiție și prezent. Într-un context cultural dominat de ritm rapid și conținut efemer, Samara Joy propune o estetică a autenticității și a rafinamentului, redefinind modul în care artiștii tineri pot construi comunități în jurul jazzului. Pentru scena contemporană, ea devine un reper despre cum excelența muzicală, storytelling-ul personal și strategiile digitale pot coexista, deschizând drumul unei noi generații de artiști care readuc jazzul în conversația mainstream.

Asaf Avidan
Cu peste 2,5 milioane de ascultători lunari doar pe Spotify, Asaf Avidan este un artist cu o identitate muzicală puternică, recunoscut nu doar pentru vocea sa inconfundabilă, ci și pentru statutul de multi-instrumentist. De-a lungul carierei, a explorat chitara, pianul și diverse instrumente de acompaniament, construind un univers sonor complex care îmbină folk, jazz, rock și influențe alternative. Această versatilitate artistică îi permite să își reinventeze constant repertoriul și să creeze experiențe live intense, centrate pe expresivitate și autenticitate.

Prezența sa pe scenele internaționale include apariții la unele dintre cele mai importante festivaluri de jazz și muzică contemporană din lume, unde a demonstrat capacitatea de a conecta publicuri diverse – de la fanii jazzului tradițional până la audiențe crossover. Abordarea sa scenică minimalistă, dar extrem de expresivă, îl poziționează într-o zonă rară în care sensibilitatea jazzistică se întâlnește cu impactul unui artist global.

Asaf Avidan reușește să păstreze profunzimea artistică specifică scenei alternative, dar într-un format accesibil publicului larg.

Moses Yoofee Trio
Moses Yoofee Trio este unul dintre cele mai interesante nume ale noii generații de jazz european, aducând pe scenă o estetică sonoră clară, urbană și profund conectată la prezent. Formați la Berlin, cei trei muzicieni au reușit într-un timp foarte scurt să se impună printr-o identitate artistică distinctă, în care virtuozitatea se îmbină cu o sensibilitate contemporană. Sound-ul lor traversează natural zone de groove, hip-hop și influențe pop, fără să piardă esența jazzului modern. Distincția Live Act of the Year la German Jazz Prize 2024 confirmă nu doar succesul critic, ci și forța lor live – un mix de precizie, energie și spontaneitate care transformă fiecare concert într-o experiență intensă.

Joe Armon-Jones
Joe Armon-Jones este unul dintre artiștii definitorii ai noului val de jazz britanic, cunoscut atât pentru cariera solo, cât și ca membru al colectivului londonez Ezra Collective. Clădită la intersecția dintre jazz, dub, hip-hop și soul, muzica sa propune un echilibru rar între profunzime armonică și accesibilitate ritmică. Pianist și producător cu o viziune clară asupra sunetului contemporan, Jones construiește live-uri dinamice, în care improvizația se îmbină cu o energie aproape club-oriented, păstrând însă rădăcinile puternice ale scenei jazz din Londra.

Materialele sale solo explorează texturi calde de Rhodes, bass-uri profunde și o atenție specială pentru spațiu și groove, rezultând compoziții cinematice și hipnotice.

daoud
daoud este astăzi unul dintre numele care generează cel mai mult buzz pe scena muzicală din Franța, fiind adesea descris drept un deschizator de drumuri al valului actual de artiști care îmbină jazzul cu influențe hip-hop, house și electronică.

Muzica lui pornește dintr-o sensibilitate jazz autentică, dar explorează cu naturalețe zone de neo-soul, ambient și ritmuri urbane, construind un discurs muzical personal și recognoscibil.

Artist atent la detaliu și atmosferă, daoud propune compoziții care privilegiază spațiul, nuanța și emoția, punând accent pe expresivitatea instrumentului și pe dialogul dintre improvizație și producție modernă.

Cu prezențe la majoritatea festivalurilor de jazz, Daoud este plasat frecvent în linia trompetiștilor moderni care redefinesc sound-ul european și confirmă faptul că este privit ca unul dintre artiștii cu potențial major ai noii generații franceze.

Nagy Emma Quintet
Nagy Emma Quintet face parte din noua generație a jazzului contemporan european. Cvintetul s-a remarcat rapid printr-un sound care combină groove-uri puternice, improvizație liberă și structuri moderne de compoziție, construind un echilibru între energie, tensiune și subtilitate. Cu mai multe albume lansate și prezențe pe scene din întreaga Europă, trupa propune un jazz curajos, bine articulat și atent construit.

Anita Petruescu
Anita Petruescu Group aduce pe scenă o voce proaspătă a jazzului contemporan românesc, prezentată unui public larg prin participarea în cel mai recent sezon al show-ului Vocea României, unde a și ajuns în finală. Influențată de experiența artistică dintre România și Olanda, Anita Petruescu explorează un univers sonor versatil conturat în jurul unui stil personal și sensibil.

Amalia Gaiță
Amalia Gaiță aduce un suflu fresh pe scena soul-rock românească. Cu un sound care combină soul, rock, funk și accente de jazz, muzica ei respiră libertate și atitudine. Pe scenă, Amalia și bandul ei creează momente intense, pline de groove și dinamici surprinzătoare, alternând între fragilitate și energie pură. Fiecare piesă e o declarație: organic și electric, introspectiv și exploziv, cu vibrații care se simt atât în minte, cât și în trup.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.