Timișul trebuie să ajungă la o eliminare de la depozitare a până la 90 de procente din totalul deșeurilor produse, spune Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș. Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar putea să fie ultima care se va amenaja acolo. Cea mai mare parte a acestor deșeuri ar urma…
Poliţiştii locali au dat iama în pieţele agroalimentare şi imediata lor apropiere. Amenzi de aproape 50 de mii de lei
Polițiştii locali au avut, în ultima perioadă, mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii publice în perimetrul piețelor din Timișoara. Au fost descoperiţi consumatori de substanțe interzise, persoane fără adăpost, fiind confiscate mai multe bunuri. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 47.945 lei. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au acționat în ultima perioadă…
Firmele care nu depun declarațiile anuale vor fi declarate inactive fiscal
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță în ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026, dar și ce obligații rămân în vigoare pentru acestea. Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția…
Se închiriază spațiile din oraș pentru vânzarea de mărțișoare
Primăria Timișoara începe de săptămâna viitoare preluarea cererilor pentru activităţi de comerț stradal, respectiv mărțișoare, felicitări și miniaturi reprezentative, pentru perioada 23 februarie – 2 martie. Înregistrarea cererilor este programată în perioada 16–20 februarie, în sistem online prin Portalul Unic al Municipiului Timișoara, sau fizic la camera 12. Pentru înregistrarea cererilor online este necesară crearea…
S-a stabilit data pentru cel mai dulce târg din vestul României. Tradiţionalul eveniment din Ghiroda a ajuns la ediţia a XV-a
Tradiţionalul Târg Apicol de la Ghiroda a ajuns la ediţia aniversară cu numărul XV. Manifestarea din acest an a fost stabilită pentru zilele de 7 şi 8 martie. Ca în fiecare an, nu vor lipsi oferte speciale, activități pentru întreaga familie şi alte surprize. În 7–8 martie 2026, Ghiroda găzduiește cea de-a XV-a ediție a…
Basca politicianului Dominic Fritz
Primarul Dominic Fritz al Timișoarei n-a pierdut mare lucru când o instanță a dat dreptate Agenției Naționale de Integritate (ANI) în speța unui presupus conflict de interese petrecut în 2020. Atunci a fost vorba de un împrumut de 25.000 de lei primit de la arhitectul Negrișanu, consilier local USR, ceea ce n-ar fi o mare…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 12 februarie 2026
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 12.02.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 12.02.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
3 din 3 pentru Poli! Alb-violeții înving o echipă de Liga 3 din Cehia
La centrul sportiv din Belek (Antalya), Politehnica a susținut astăzi cel de-al treilea meci de verificare de pe pământ turcesc. A fost o victorie la limită pentru bănățeni, 2-1 cu FK Hodonín din Liga a III-a a campionatului ceh. Elevii lui Dan Alexa au început bine jocul, iar ocaziua lui Țegle anunța golul. În minutul…
Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului
Unitatea administrativ-teritorailă Moșnița Nouă, din județul Timiș, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr.56, 172, 191, 205, 216 și 217, aparținând UAT Moșnița Nouă, începând cu data de 18.02.2026 până la data de 18.04.2026, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primăriei Moșnița Nouă, pe pagina de internet a Primăriei,…
Revedere după doar câteva zile cu Potaissa! De această dată miza este imensă: calificarea în semifinalele Cupei
Handbaliștii alb-violeți întâlnesc Potaissa Turda, în sferturile de finală ale Cupei României. Partida va avea loc joi, 12 februarie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. SCM Politehnica Timișoara și Potaissa Turda s-au întâlnit și sâmbătă (7 februarie), în prima etapă din returul Ligii Naționale. Partida s-a încheiat cu scorul de…
Lansare proiect ”CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRĂDINIȚĂ PP IN REGIM P+2E ÎN COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ”
Comuna Moșnița Nouă anunță începerea proiectului ”CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRADINIȚĂ CU PROGRAM PRELUNGIT IN REGIM P+2E ȘI REALIZARE BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚIILE EXISTENTE”, finanțat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte nr. PRV/6.1.A/1.1 aferent Obiectivului de politică 4 – O Europă mai socială și mai…
Sfidare totală. Curtea Constituțională amână pentru a cincea oară o decizie pe pensiile magistraților
Curtea Constituțională a decis, miercuri, să amâne încă o dată, pentru a cinea oară, decizia privind pensiile magistraților. O nouă şedinţă va avea loc peste o săptămână, pe data de 18 februarie. Anunțul a fost făcut de Biroul de presă al CCR. Sesizarea la CCR privind reforma pensiilor magistraților a fost depusă de Înalta Curte…
Pe ce rute vor circula, din 1 martie, de la Timișoara noile garnituri de tren Alstom. Vor face 12 ore până la București
Călătorii timișoreni pe calea ferată vor avea parte, în premieră, de noile garnituri de tren achiziționate de România, cu bani europeni. Vor fi două rute între Timișoara Nord și București, tur – retur, pe care noile trenuri InterRegio Alstom Coradia vor circula. Una dintre rute va fi cea clasică, pe la Drobeta Turnu Severin și…
Tupeu. Prins la volan în zona pietonală din centrul Timişoarei cu permis auto fals
Polițiștii locali au depistat un bărbat din Ciacova conducând în zona pietonală din centrul Timișoarei cu un permis de conducere fals. A fost predat polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Timișoara din cadrul IPJ Timiș. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.00, au observat…
Echipele de robotică ale liceelor timișorene au avut un parcurs excelent la FIRST Tech Challenge
Echipele timișorene au avut parcursuri excelente în cadrul etapei regionale a FIRST Tech Challenge – Regiunea Vest, importantă competiție de robotică dedicată elevilor din România, care a avut loc în perioada 7–8 februarie 2026, la Hunedoara. Competiția este organizată de Asociația Nație Prin Educație, care anul acesta marchează 10 ani de sezoane competiționale desfășurate în…
Ministrul Sănătății dezbate la Timișoara despre reforma sistemului de sănătate din România
”Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului – Efectele inteligenței artificiale în sistemul de sănătate” va fi, vineri, subiectul unei dezbateri organizate la Timișoara. Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), inițiator al evenimentului, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 11.00, o conferință dedicată…
Primăria Timișoara ridică o nouă creșă, cu 29 de locuri, pe strada Ion Ionescu de la Brad. Patru oferte pentru proiectarea și construirea obiectivului
Municipalitatea timișoreană își propune ridicarea unei noi creșe, de această dată în zona Ion Ionescu de la Brad. Proiectul a ajuns în etapa de licitație, care a atras patru oferte a unor firme sau asocieri de firme care vor să construiască creşa. Conform proiectului, clădirea va avea parter și două etaje și va putea oferi…
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, susţine un parteneriat real între administrația locală și cea centrală
În urma întâlniri primarilor de comune cu premierul Ilie Bolojan şi președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a afirmat că dialogul a fost necesar, iar un parteneriat între administrația locală și cea centrală este foarte important. Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a participat, alături de delegația de primari din județul Timiș,…
Reformele mor, rețelele prosperă: anatomia unui stat capturat
În România, reformele mor nu din lipsă de idei, ci din lipsă de spațiu. Rețelele clientelare ocupă tot. De trei decenii, statul român trăiește într-o schizofrenie instituțională: anunță reforme ca o țară occidentală și le aplică precum un clan balcanic. Fiecare guvern promite modernizare, digitalizare, debirocratizare, eficiență, merit, proceduri. Dar în spatele cuvintelor, mecanismul real…
Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?
Potrivit mai multor surse, o ceartă puternică ar fi avut loc în interiorul PNL Timiş între Alin Popoviciu şi Ionuţ Gaiţă. Şocul acestui scandal este cu atât mai mare cu cât ambii fac parte din aceeaşi tabără din interiorul PNL Timiş. Motivul conflictului: deja mult dezbătuta florărie din centrul Timişoarei şi… Alfred Simonis. Alin Popoviciu,…