Arhiva pentru luna: februarie 2026

Editorial de Eugen Sasu

„Capcana” în care nu cazi niciodată

„Capcana” în care nu cazi niciodată

Useriștii, alegătorii, n-au căzut în nicio capcană. N-au căzut niciunde până la momentul redactării acestui text. Dacă cade cineva undeva, de pildă în astfel de spețe de complicată substanță juridică și banală moralitate sunt chiar cei care greșesc față de lege și comunitate. Dacă un primar USR își încheie mandatul pe o incompatibilitate observată de

trafic-inchis

Începând de mâine, restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Timişoara

Începând de luni, 16 februrie, se vor institui restricții de circulație rutieră în mai multe zone ale oraşului în vederea realizării lucrărilor la infrastructură feroviară și branșamentelor de gaz Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz, închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând de luni,

Asociația Casa „Buna Mică” – locul unde copilăria primește sprijin, răbdare și orizont

Există copii pentru care începutul școlii nu înseamnă doar emoție și curiozitate, ci teamă și nesiguranță. Copii care nu au cui să ceară ajutor la teme, care învață singuri lecții pe care nu le înțeleg pe deplin și care, treptat, ajung să creadă că nu sunt suficient de buni. Există copii pentru care o excursie

Ghiroda bate la Dumbrăvița acasă. Andreaș a reușit dubla victorioasă

CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 2-0 de CSC Ghiroda, în ultimul test din această iarnă pentru secund-divizionară. Partida s-a disputat pe stadionul „Ștefan Dobay” și a fost singurul amical pe iarbă naturală desfășurat în această perioadă de pregătire pentru gazde. Oaspeții se află în formă și veneau după un alt succes, acela în fața

Disputa pe comasarea administrativă a spitalelor, abordată din nou. Ministrul Sănătății și șeful CJT insistă pentru realizare

Un subiect pentru care Consiliul Județean Timiș insistă destul de mult, dar Primăria Timișoara nu prea pare încântată sau interesată este cea a consorțiilor administrative medicale, o operațiune prin care spitalele din oraș, chiar din județ, ar intra sub aceiași umbrelă. Județul consideră că ideea este cea mai bună pentru dezvoltarea sistemului, municipalitatea merge mai

Alexandru Rogobete dă un termen pentru Institutul Oncologic Timișoara: ”Până la finalul anului 2028, va trebui dat în folosință”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a revenit acasă, ocazie cu care poate vedea și care e stadiul lucrărilor la obiectivele medicale din județ. Desigur, cel ai important este Institutul Oncologic Timișoara. Sâmbătă, ministrul a dat și un termen până la care consideră că lucrările ar trebui finalizate, adică finalul anului 2028. El s-a întâlnit sâmbătă cu

Protocol de colaborare semnat la Institutul Național al Patrimoniului cu cele trei Regiuni Gastronomice Europene din România (2027–2029)

Ieri, la sediul Institutul Național al Patrimoniului din București a avut loc semnarea unui protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (regiune candidată pentru 2028) și Dobrogea (regiune candidată pentru 2029). Protocolul a fost semnat de Valeria-Oana Zaharia, Manager interimar al INP, împreună cu

Deplasare grea, dar nu imposibilă la București

Handbaliștii alb-violeți joacă al treilea meci în opt zile. SCM Politehnica Timișoara evoluează pe terenul echipei CSM București, duminică, 15 februarie, de la ora 17:30. Partida poate fi urmărită la Pro Arena. Proaspăt calificați în turneul final al Cupei României, alb-violeții se află în fața primei deplasări a lui 2026. Turneul F4 se va juca

Weekend cu temperaturi peste medie. Sâmbătă ajungem la 17 grade, iar duminică în Banat vor veni ploi

Din nou un weekend „accesibil” din punct de vedere meteorologic în toată țara. În Banat, vor fi două zile diferite, una călduroasă și una cu precipitații. Sâmbătă: Vreme deosebit de caldă pentru mijlocul lui februarie. Maxime între 6 și 17°C, minime între -2 și 9°C. Cer variabil; dimineața, izolat ceață sau burniță. Seara și noaptea,

Oraşul Sânnicolau Mare a atras aproape trei milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru modernizarea sistemului de iluminat public

Oraşului Sânnicolau Mare îi vor reveni aproape 3 miliaone de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu  pentru modernizarea sistemului de iluminat public. Această investiţie înseamnă facturi mai mici pentru bugetul local, iluminat mai bun și mai sigur pe străzi, precum și un impact redus asupra mediului, explică primarul oraşului, Dănuţ Groza. Administrația Fondului pentru

„Schimbarea nu se produce peste noapte, dar se construiește prin viziune, curaj și coerență” – Adrian Bădescu, după o conferință foarte importantă pe teme medicale

Conferința dedicată reformei sistemului de sănătate și impactului inteligenței artificiale (IA), organizată la Timișoara de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR, fondator: Maria Grapini), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (presedinte, Florica Chiriță) și cu sprijinul platformei de comunicare „Femeia în societate” (fondator: Anda Pescariu), a reunit la aceeași masă reprezentanți

Începând de luni, 16 februrie, apar unele modificări în rețeaua de transport public

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 16 februarie, intervin următoarele modificări în rețeaua de transport public. Astfel, se e înființează stația Hornbach – Buziașului (bulevardul Stan Vidrighin). Linia 24 își prelungește traseul până la stația Hornbach – Buziașului (bulevardul Stan Vidrighin). Stația Hornbach – Buziașului (bulevardul Stan Vidrighin) se

Trei străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie iluminate modern. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor

La Moşniţa Nouă a fost emis ordinul de începere a lucrărilor și predat amplasamentul pentrtu privind modernizarea şi extinderea iluminatului public pe trei străzi din comună. Finanţarea s-a făcut prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), iar durat lucrărilor este de 5 luni. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor și predat amplasamentul pentru proiectul

Sfârșitul modelului bazat pe consum. După consum, vine nota de plată

România nu a fost lovită de recesiune. A construit-o. Două trimestre consecutive de contracție. Cifre oficiale. Fără interpretări convenabile. România a intrat în recesiune tehnică nu pentru că „a venit un tăvălug”, ci pentru că ani la rând a preferat consumul în locul productivității, deficitul în locul disciplinei și amânarea reformelor în locul asumării lor. Recesiunea

Distracție pentru cei mici și surprize de Ziua Îndrăgostiților, la Iulius Town

În Iulius Town au loc mai multe surprize pentru întreaga familie, în acest weekend. De Ziua Îndrăgostiților, te așteaptă surprize: baloane în formă de inimă, zone foto pentru cupluri, Târgul de Valentine’s Day și evenimentul „Love, Paws & Coffee”. Cei mici pot descoperi iubirea dintre frați, la teatrul interactiv, unde se va juca piesa „Hansel

Circuit de vis cu As Tour Timişoara în Elveția și Principatul Liechtenstein

As Tour Timişoara vă invită să călătoriți în Elveția și Principatul Liechtenstein, acolo unde veţi întâlni destinații turistice de top, renumite pentru peisajele alpine spectaculoase, lacurile cristaline, infrastructura impecabilă și orășelele medievale pitorești. Preţul excursiei este de 785 euro + 245 lei / persoană, iart tarnsportul este asigurat cu autocarul sau microbuzul. Zurich – descoperiți

A murit Claudio Zambon, unul din „groparii” Politehnicii

Unul dintre foștii patroni ai grupării timișorene a pierdut lupta cu cancerul. Claudio Zambon a murit la vârsta de 68 de ani, scrie Prosport, citând publicația Puterea. Italianul a murit azi-noapte, în Kenya. Acesta suferea de cancer și a pierdut lupta cu apriga boală după mai mulți ani de suferință. În 1999 venea la Poli

Cursă contra cronometru pentru salvarea unui bărbat căzut în lacul Surduc

Misiune de salvare pe cel mai mare lac din Timiș. Pompierii din cadrul Stației Făget, împreună cu echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara intervin cu două bărci, pentru căutarea-salvarea unui bărbat, posibil dispărut în Lacul Surduc. În sprijin se suplimentează încă două bărci (dintre care una cu sonar) de la subunitățile Inspectoratului. „La

Reforma sistemului medical românesc, prin folosirea celor mai noi tehnologii, a fost dezbătută la Centrul Regional de Afaceri

Timișoara a găzduit, la Centrul Regional de Afaceri, vineri, o discuție despre inteligența artificială și influența acesteia în reforma sistemului medical românesc. Mai mulți reprezentanți ai mediului medical, autorități, dar și ministrul Sănătății, au discutat despre acest subiect și asupra modului în care poate fi pusă în practică această reformă Acțiunea a fost organizată de

Ministrul Sănătății vrea oprirea chiulului medicilor de la stat pentru a presta la privat, în timpul de lucru

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, vineri, la Timișoara, că e dispus să își asume desfacerea contractelor de muncă ale medicilor care în timpul în care trebuie să lucreze în spitalele de la stat lucrează, de fapt la clinicile private. De asemenea, el spune că regulamentele care vor fi impuse vor stabili că dacă un

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.