Rețeaua de transport a energiei electrice din județele din vestul României va beneficia în curând de un sistem informatic geografic integrat de tip GIS&Topology, destinat modelării avansate a rețelei electrice de distribuție. Rețele Electrice România, compania care operează această rețea, a lansat licitația pe SEAP. Platforma va integra un volum extins de date operaționale, acoperind…
Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele…
De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de…
“Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una…
Miroase-a sulf
sulf
Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia…
Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și…
Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu…
Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos…
Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce…
Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului
După ce săptămâna trecută rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Supercupa, astăzi ei au debutat și în campionat, acasă, pe o vreme superbă de primăvară cu HC Gura Humorului. A fost 90-3 pentru timișoreni, care au făcut o adevărată demonstrație de rugby de calitate. Faze în mare viteză, placaje,…
Dumbrăviţa pierde în minutele de prelungiri la Satu Mare şi ajunge în zona nisipurilor mişcătoare
CSC Dumbrăviţa se întoarce fără niciun punct de la Satu Mare, acolo unde a fost învinsă, în al treilea minut de prelungiri, de ultima clasată înaintea acestei etape. Dumbrăviţenii au acum doar două puncte în plus faţă de echipa care se află pe locul la baraj, CSC Şelimbăr. Meci disputat şi echilibrat la Satu Mare,…